Skip to main content

Full text of "81963529 Regularizarea Albiilor De Rauri Cornel Mitoiu Gabriela Marin"

See other formats


CORNEL MiTOIU GABRIElA MARIN 

REGULARIZAREA ALBIILOR DE RÂURI 



ISBN 973-9493-12-2 



CORNEL MITOIU GABRIELA MARIN 



REGULARIZAREA ALBIILOR DE RÂURI 

ÎNDRUMAR DE PROIECTARE 



Lucrările publicate în seria CURSURI UNIVERSITARE au avizul catedrei de 
specialitate din Universitatea Politehnica Bucureşti 



în serii CURSURI UNIVERSITARE 
au mai apărut: 

35. Managementul financiar şi contabilitate pt. manageri neflnanţfşti-M. Costache 

36. Inginerie financiară - Măria Costale 

37. Acţionări şi comenzi hidropneumatice - D. Vasiliu. N. Vasiliu, C. Călinoiu 

38. Grafică pe calculator - D. Vasiliu. C. A. Roşu. C. Diăgoi 

39. Fiabilitatea şi menlenabililatea sistemelor - Mihai Bayer 
49. Elemente de ecologic - Viorica Nistreanu. Valeriu Nistreanu 

41. Ingineria separărilor cu membrane - R. Dima. V. Pleşu. C. L. Gtjiu 

42. Cours de culture tcchniquc et civilisatlon - J. Galan. C. E. Coteţ 

43. Extrudarea metalelor şi aliajelor - Glie. Chelu 

44. Amenajarea resurselor de apă şi impactul asupra mediului - Valeriu şi Viorica Nistreanu 

45. Desen tehnic industrial - D. Dobrc. I. Simion 

46. Bazele teoretice ale deformării plastice - Cazimirovici Eugen 

47. Mecanica fluidelor şi maşini hidraulice - I. Seteanu. D. Broboană. A. Marin 

48. Parametrii de aşchierc la prelucrarea prin strunjirc -M. Pleşca si Gh. Amza 
49.1ngineria râurilor -regularizarea râurilor şl îndiguiri C.Mitoiu.G.Marin 

fn seria CURSURI UNIVERSITARE - PROBLEME Şl APUCAŢII 
au apărut: 

I. Prelueări mecanice pe maşini-unelte - G. Calea. F. Uumitrache. M. Pleşca . 
G. Gârleanu. M. Dumitraş 

II. Geometric Descriptivă - D. Marin. L. Raicu, S. Ioniţă, D. Dobre. G. Oprea 
L. Petrcscu. S. Minculcscu 

III. Desen tehnic - Elena Drăgutăncscu. Erniina Ţapu 

IV. Ambrciaje şi cuplaje de siguranţă cu fricţiune - A. Tudor. F. Ilie. I. Marin 

V. Extensiomctric - C. Decolon, F. Simion, M.D. Simion 

VI. Organe de maşini - Filip Ilie 

VII. Rezistenţa materialelor - N. Iliescu, C. Atanasiu. Gh. Radu. G. Jiga 

Seria CURSURI UNIVERSITARE apare sub îndrumarea unui Consiliu Editorial 
Ştiinţific format din cadre didactice universitare şi specialişti 
recunoscuţi, coordonat de: 
Prof. dr. ing. C. Berbente, Prof. dr. ing. I. Constantin, 
Prof. dr. ing. C. Ispas, Prof. dr. ing. M. Marinescu, 
Prof. Dr. ing. M. Covrig, Prof. dr. ing. C. D. Ionescu, Prof. dr. ing. 
C. Minciu, Prof. dr. ing. A. Vlase, Conf. dr. ing. I. Ganea 



prof.dr.ing. Cornel Mttoiu conf.dr.ing.Gabriela Marin 



REGULARIZAREA ALBIILOR DE RÂURI 
ÎNDRUMAR DE PROIECTARE 



Editura BREN, 
Bucureşti 
1999 



Copyright ©BREN, 1999 
Toate drepturile sunt rezervate editurii 



Adresa: BREN 

Str. Lucăceşti nr. 12, sector 6 

Bucureşti 

Tel/Fax: 2.23.43.47 

6.37.21.55 . 



Referent ştiinţific : Prof. dr. docent SIMION HÂNCU 



Bun de tipar: 17.09.1999 
ISBN 973-9493-12-2 
Tipar: BREN PROD 
IMPRIMAT ÎN ROMÂNIA 



CUPRINS 



1.1 Introducere. Definiţii. Concepţii actuale de proiectare 1 

1.1.2. Concepţii actuale cu privire la soluţiile de regularizare a albiilor 

cursurilor de apă .*: 2 

1.2. Caracteristicile şi scopul lucrărilor de regularizare a a'biilor râurilor... ..4 

1 .2.1 . Caracteristicile licrărilor de amenajare a albiilor cursurilor de apă.,4 

1.2.2. Scopul lucrărilor de amenajare a albiilor 4 

1.3. Criterii şi principii generale de proiectare 5 

1 .3. 1 . Criterii generale de proiectare pentru amenajarea albiilor 5 

1.3.2. Principii generale de proiectare a albiilor regularizate 6 

1.4 Pagube şi risc acceptat 7 

1.4.3. Calculul pagubelor produse de inundaţii 10 

2. Studii necesare pentru proiectare .13 

2.1. Studii topografice 14 

2.2 Studii climatice.... 14 

2.3. Studii hidrologice şi hidraulice 14 

2.4. Studii geotehnice $i hidrogeologice 15 

2.5. Studii de dezvoltare social - economică a zonei 15 

2.6. Studii asupra surselor locale de materiale 16 

3. Calcule hidraulice pentru dimensionarea lucrărilor de regularizare 16 

3.1. Debitele de apă caracteristice 16 

3.2. Calculul hidraulic al curbei suprafeţei libere a apei .17 

3.3. Determinarea nivelurilor maxime pentru lucrările de regilarizare cu 
caracter local 27 

3.4. Determinări hidraulice în secţiuni strangulate 35 

4. Proiectarea lucrărilor de amenajare a albiei minore 38 

4.1. Relaţii morfomerice 38 

4.1.2. Relaţii bazate pe echilibrul limită al particulelor de fund 40 

4.1 3. Relaţii bazate pe disiparea energiei circulaţiei transversale 40 

4.1.4. Relaţii morfometrice centru canale artificiale 41 

4.2. Elementele caracteristice aie albiei minore stabile 42 

4.2.1. Nivelul de regularizare 42 

4.2.2. Traseul de regularizare :42 

4.2.3. Profilul longitudinal al albiei regularizate..., 44 

4.2.4. Secţiunea transversală stabilă 47 

5. Proiectarea digurilor ,50 

5.1. Traseul digurilor. 50 

5.2. Profilul longitudinal al digurilor .51 

5.3. Cota coronamentului digurilor 52 

5.4. Secţiunea digurilor 54 

5.5. Calculul stabilităţii digului 55 

5.6. Calculul curbei de infiltraţie şi a debitului infiltrat prin corpul digurilor.. 59 

5.7. Verificarea stabilităţii terenului de fundaţie !64 



6. Lucrări pentru crearea şi fixarea albiei 65 

6.1. Lucrări de terasamente 65 

6 2. Lucrări pentru fixarea albie: regularizate proiectate 70 

6.3. Lucrări de apărare 73 

6.3.1. Criterii de bază la alegerea soluţiilor 73 

6.3.2. Clasificarea lucrărilor de apărare 74 

6.3 3 Apărări de ma! deasupra nivelului mediu al apelor 75 

6.3.4. ApărărOsusţineri şi consolidări de maluri ... 89 

6.4. Lucrări de regularizare cu caracter local. 94 

6.4.1. Diguri longitudinale .;...94 

6.4.2. Diguri de închidere, traverse de compartimentare şi colmatare 97 

'6.4.3. Epiuri 99 

6 4 4 Praguri de fund şi baraje de reţinere a aluviunilor 104 

7. Calcule de dimensionare şi stabilitate,..,. 107 

7,1. Dimensionarea saltelei şi a pietrei 107 

7 2. Caicului elementelor de apărare 111 

7.3. Acţiunea valurilor ., , 113 

7.4. Acţiunea gheţii 120 

7.5. Filtrul de protecţie 124 

7.6. Stabilitatea elementelor îmbrăcăminţilor 128 

7.7. Stabilitatea apărării de mal la alunecare 129 

7,8 Staoiliîatea zidului de apărare la alunecare 131 

Bibliografie , 137 



1 1 INTRODUCERE. DEFINIŢII. CONCEPŢII ACTUALE DE PROIECTARE 



I ucrănle de regularizare a albiilor râurilor s-au impus ca o necesitate în 
valorificarea şi in gospodărirea apelor, dar mai ales in combaterea efectelor distructive 
ale apelor 

Inundaţiile sunt fenomene naturale care, datorită proporţiilor şi frecvenţei lor. au 
consecinţele cele mai grave asupra activităţilor umane. Din cele mai vechi timpuri 
există mărturii cu privire la inundaţiile cu caracter catastrofal care au avut loc în lume 
Nici România nu a fost cruţată de inundaţii. Suprafaţa totală inundabilă a ţării 
depăşeşte 1 milion de hectare, iar dintre inundaţiile cu caracter excepţional din acest 
seccl menţionăm pe cele care au avut loc în anul 1932 în Moldova, în 1941 în 
Muntenia, in 1970 înjumătăţea de nord a ţării şi din lunca Dunării, cele din 1975 din 
sudul ţării, cele din 1991 din Moldova şi din decembrie 1996 din nordul şi centrul ţării. 

Asemenea fenomene au determinat omul, să caute şi să găsească metode de 
apărare Există mărturii că, din mileniul 3 î.e.n. marile oraşe din valea râului Ind erau 
apărate împotriva inundaţiilor prin diguri. Progresiv, tehnica lucrărilor de combatere a 
inundaţiilor a evoluat, atingând complexitatea celor contemporane. Odată cu 
dezvoltarea societăţii umane, apare necesitatea crescândă de securitate, prin 
creşterea fondurilor de investiţii disponibile şi alocate pentru realizarea lucrărilor de 
combatere a inundaţiilor; evident că nu toate obiectivele inundabile vor putea fi aduse 
simultan la gradul de apărare stabilit prin norme. Ca urmare apare necesară etapizarea 
măsurilor şi lucrărilor necesare, astfel încât trecerea la creşterea gradului de apărare 
să se facă progresiv. 

Problema combaterii inundaţiilor constă în găsirea celor mai adecvate lucrări 
hidrotehnice de amenajare a cursurilor de apă pentru evitarea pagubelor produse de 
inundaţii. Urmare acestui deziderat oamenii au realizat şi realizează în prezent ample 
lucrări de îndiguire sau şi lucrări de atenuare a undelor de viitură, Dar acestea nu sunt 
suficiente dacă nu se combină cu măsuri non-structurale, care au alt caracter decât cel 
hidrotehnic. 

In lucrarea de faţă ne ocupăm de realizarea proiectelor de regularizare a albiilor 
de râuri şi îndiguiri. 

DEFINIŢII 

Prin lucrări de regularizare a albiilor de râuri se înţeleg acele lucrări care, 
acţionând simultan asupra traseului în plan. asupra secţiunilor de scurgere şi profilului 
longitudinal al cursului de apă, conduc la obţinerea unei albii stabile cu scurgere cât 
mai uniformă şi cu variaţii cât mai mici ale vitezei. 

Râurile îşi croiesc singure albia în diverse condiţii geomorfblogice, urmând 
continuu drumul energetic cel mai scurt. Acţionând asupra rocii peste care curg, râurile 
îşi modelează albia în forme care diferă de la o secţiune la alta. Din depozitele 
sedimentare râurile antrenează materialul aluvionar, îl transportă şi, unde capacitatea 
curentului de apă se reduce sub debitul solid târât sau în suspensie, îl depune. Sunt, 
însă sectoare de râu pe care capacitatea de transport este aproximativ egală cu debitul 
solid târât sau în suspensie. Aceste sectoare sunt de obicei numite sectoare model 
sau sectoare de echilibru morfologic, deşi acest echilibru este instabil, la limită, întrucât 
orice perturbaţie care intervine com jce la modificări ale albiei atât în plan vertical, cât 
mai ales în plan orizontal. Modificările în plan orizontal ale albiilor râurilor se manifestă 
prin eroziuni de mal meandre, străpungeri de meandre, surpări de maluri ş a , în unele 
cazuri, mai ales in timpul apelor mari. având un caracter foarte violent. 

Pentnj apărarea bunurilor dm zona malurilor albiilor de râuri pentru stab lizarea 
albiei în plan orizontal, dar şi in plan vertical oamenii au realizat lucrări numite lucrări 




Principalele volume de lucrări: 
-săpături 3920000 
-umpluturi 3655500 
-piatrăbrută 130000 

PRINCIPALELE CARACTERISTICI: 
- 83,3 km diguri pentru apărarea contra inundaţiilor; 

'- regularizarea albiei minore prin execuţia a 6,1 km de tăieri de coturi si 
consolidarea malurilor pe o lungime de oca. 18000 mt. 



Fig. 1. AMENAJAREA RâULUI IALOMIŢA 
ZONA I DUNĂRE - SLOBOZIA 



de regularizare Desigur, la realizarea acestor lucrări s-au pus probleme de eficienţă, 
de rezistenţă, de cost, durată de execuţie, materiale, de tipuri, formă, dimensiuni ş a 

Soluţiile acestor probleme sunt condiţionate de cunoaşterea problemelor de 
hidraulică, respectiv de cunoaşterea interacţiunii intre curentul de apă, construcţie, albie 
mooilă şi deM solid. 

Sectoarele de albie stabilă, sectoarele model, sunt acceptate drept sistem de 
referinţă în determinarea coeficienţilor din relaţiile morfometrice. Aceste relaţii 
morîometrice se consideră statistic valabile şi în cazul albiilor regularizate care trebuie 
să corespundă cât mai bine capacităţii de transport al debitului solid. Lucrările de 
regularizare dimensionate corespunzător albiilor stabile sunt la minimum solicitate de 
curent. 



1.1.2. CONCEPŢII ACTUALE CU PRIVERE LA SOLUŢIILE DE 
REGULARIZARE A ALBIILOR CURSURILOR DE APĂ 

Uilizarea raţională a investiţiilor, a resurselor de materii prime şi combustibililor, 
în actuala conjunctură economică mondială, constituie şi pentru ţara noastră o 
preocupare majoră în toate sectoarele de activitate. 

In domeniul amenajărilor complexe de gospodărire a apelor există încă 
posibilităţi de îmbunătăţire a activităţii, în iumina acestor cerinţe, pentru realizarea unor 
construcţii de calitate şi fiabilitate ridicată, folosind soluţii şi tehnologii perfecţionate 
care să conducă la scurtarea duratei de execuţie, creşterea productivităţii muncii, 
reducerea consumului de materiale şi energia, precum şi a costului lucrărilor. 

Trebuie să arătăm de la început că lucrările de regularizare, prin specificul lor 
sunt condiţionate de o serie de elemente variabile de la caz lâ caz, ceea ce determină 
de regulă, un caracter de unicat pentru asemenea amenajări. Ca urmare nu este posibil 
să se stabilească soluţii universal valabile, ci numai o serie de principii generale ce 
trebuie adaptate la fiecare situaţie caracteristică în parte. 

Din experienţa acumulată până în prezent se pot evidenţia următoarele aspecte: 

I. Pentru amenajarea cursurilor de apă nu pot fi propuse soluţii generale, 
universal valabile, întrucât fiecare curs de apă are particularităţile sale proprii, specifice 
zonelor pe care le străbate. 

Se pot aplica însă, o serie de principii generale care pot conduce la rezultate 
bune, dacă sunt aprofundat analizate. 

II. Realizarea lucrărilor de regularizări şi îndiguiri în condiţii economice şi de 
fiabilitate ridicată, necesită o concepţie care să aibă la bază o analiză minuţioasă a 
tuturor factorilor, principiilor şi posibilităţilor materiale, începând încă de la schema 
generală de amenajare, până la procesele tehnologice. Modificările care se fac pe 
parcursul execuţiei la soluţia de amenajare au numai un efect limitat, în detrimentul 
calităţii, reprezentând în fapt măsuri de ultimă urgenţă luate pentru remedierea unor 
soluţii insuficient studiate iniţial. Eliminarea pe parcurs a execuţiei unor tăieri de coturi, 
aprecierea eronată a rugozităţii sau de multe ori o investiţie redusă, neraţională, pot 
genera un efort mare în exploatare, pentru menţinerea în stare de funcţionare a 
lucrărilor realizate. 

III. Pentru îmbunătăţirea concepţiei privind soluţiile de regularizare şi îndiguire a 
cursurilor de apă se consideră necesar ca în viitor să se aibă în vedere următoarele: 

1 Schema generală de amenajare a unui curs de apă trebuie să se încadreze în 
amenajarea complexă a bazinului hidrografic respectiv. Deci trebuie să se ţină seama 



pe de o parte de efectul lucrărilor existente, pe de altă parte de lucrările ce se vor 
realiza cu certitudine în următorii 5 ani. 

2 In calculele de dimensionare trebuie avuţi în vedere coeficienţii de rugozitate 
corect adoptaţi, corespunzător caracteristicilor albiei naturale, a lucrărilor executate tn 
albie şi a condiţiilor de exploatare şi întreţinere a lucrărilor. 

3.ln cadrul soluţiei generale de amenajare trebuie să se ţină seama atât de 
efectele pozitive ale folosinţelor silvice în cazul apelor mici, cât şi de cele negative în 
cazul apelor mari (reducerea capacităţii de transport). 

4. Referitor la soluţiile de regularizare se menţionează: 

-lungimea cursului natural să se scurteze cât mai puţin, prin rectificarea 
traseului albiei minore, tăindu-se numai coturile pronunţate, ţinându-se seama de 
gradul de sinuozitate a râului pe sectoarele rrjpdel; 

-în zonele neîndiguite, îndiguite pe un singur mal sau pe ambele maluri, dar cu 
diguri depărtate, să se prevadă canale pilot pentru rectificarea traseului albiei minore; 

-să se evite la maximum reprofilările de maluri, menţinându-se consolidarea lor 
naturală.. 

5. La stabilirea traseului digurilor să se aibă în vedere printre altele: 
-reducerea dezatenuării debitele* maxime; 

-menţinerea axului hidraulic de curgere a apelor mari; 

-evitarea menţinerii unor meandre părăsite în spatele digurilor, care rămân, 
deobîcei pline cu apă şi nefolosite; 

-asigurarea unui spaţiu de siguranţă între dig şi mal, prin adoptarea unei 
distanţe judicios aleasă, reducându-se astfel şi volumul consolidărilor de mal; 

-amenajarea unor compartimente îndiguite la cote mai joase fată de îndiguirea 
generală, acolo unde se justifică tehnic şi economic. , 

6. Pentru reducerea costului apărărilor de mal se impun unele măsuri, din care 
amintim: vV 

-diversificarea tipurilor de consolidări şi îmbunătăţirea criteriilor de alegere, 
avându-se în vedere şi caracteristicile geotehnice ale albiei; 
-folosirea cu precădere a i soluţiilor elastice; 

-utilizarea la maximum a materialelor locale, m vederea reducerii consumului de 
carburanţi, ciment, etc; 

-extinderea folosirii dalelor cu goluri, a cadrelor prefabricate; din beton şi a 
geogrilelor; 

•KBve w fflcarş a i ai extinderea wsblidărilor MMoglo»-tipttiaM.'.^-- • 

T.lntroducerea unor tehnologii cât mâi econbmiee.cu .'uri cost scăzut, cu 
productivitate fizică mare, pentru scurtarea duratei de execuţie, care să aibă în vedere 
următoarele criterii: 

-evitarea sau reducerea compensărilor longitudinale sau a împrăştierii 
surplusurilor de terasamente; , 

-folosirea utilajelor complexe, care se dovedesc mai economice şi cu 
productivitate fizică mare (screpere.autoscrepere); 

-folosirea zonei dig-mal pentru umpluturi în corpul digurilor 




REGULARIZAREA RâULUI BISTRIŢA 
ÎN MUNICIPIUL BISTRIŢA 
JUDEŢUL BISTRIŢA - NĂSĂUD 
Fig.2. 



SeqiUNE tlWS€ft5ALĂTlP 
(consolidare de mal c^zijfcjride sprijin din zidărie 




PRINCIPALELE VOLUMA DE LUCRĂRI: 



- umpluturi 85.700 mc 

- beton simplu şi armat. 700 mc 

- ziduri de sprijin 18.800 mc 

- piatră brută 34.500 mc 



SECŢIUNE TRANSVERSALĂ TIP (DEBLEU ♦ DIGURI ) 




PRINCIPALELE CARACTERISTICI: 

- regularizarea râului Bistriţa pe o lungime de 5,9 km; 

- în sectorul central: apărări de mal cu ziduri de sprijin din zidărie de 
piatră brută; 

- în sectorul amonte şi aval: apărări ele mal cu peree din piatră brută, 

- praguri de fund îngropate, pentru stabilizarea locală a albiei; 

- diguri de pământ în sectoarele amonte şi aval I = 3,6 km, 

- apărarea municipiului Bistriţa împotriva inundaţiilor la cl. II de 
importanţă 




SECJUNE TIP RECAUBRARE Şl INOIGUWE 




SeqiUNE TIP RECA IBRARE ÎN ZONA bOKHHTÂ.(r«nuu DUNÂRE» 




L B»*mL. mm» I « «■»■»» i 



PRINCIPALELE VOLUME DE LUCRĂRI: 
-săpături 1,458.000 mc; 

- lungime consolidare 18.370 m; 

- suprafaţă perău 112.000 m*; 

- volum piatră brută prism 15.000 mc. 

PRINCIPALELE CARACTERISTICI: 

- regularizare albie 30 km; diguri 24,8 km; 

- apărare împotriva inundaţiilor a 5865 ha, 5 localităţi aval cpm. însurăţei, 
10 km drumuri judeţene şi comunale, asigurarea debusării colectorului 
principal pentru amenajarea hidroameliorativă complexă a 1 13.200 ha. 



-folosirea explozivilor la execuţia canalelor pilot în scopul reducerii consumului 
de carburanţi şi al creării condiţiilor favorabile de lucru a utilajelor terasiere, când 
această metodă este mai economică. 

-introducerea hidromecanizării la executarea lucrărilor de regularizare şi 
îndiguire, acolo unde sunt condiţii tehnico-economice corespunzătoare, în vederea 
reducerii consumului de carburanţi etc 



1.2. CARACTERISTICILE Şl SCOPUL LUCRĂRILOR DE 
REGULARIZARE A ALBIILOR RÂURILOR 
1.2.1. CARACTERISTICILE LUCRĂRILOR DE AMENAJARE A ALBIILOR 
CURSURILOR DE APĂ 

Se precizează că totalitatea lucrărilor ce fac obiectul prezentului îndrumar se 
referă la amenajarea albiilor cursurilor do apă. In mod frecvent se foloseşte şi noţiunea 
de regularizare a albiei. Deoarece însă de multe ori, referindu-se la un curs de apă "se 
spune lucrări de regularizare şi îndiguire (deşi • îndiguirea este tot o ' lucrare de 
regularizare, dar a albiei majore ), s-a considerat că denumirea de amenajare a albiilor 
este mai corespunzătoare incluzând toate lucrările necesare: regularizarea albiei 
minore (tăieri de coturi, calibrări de secţiune, apărări de mal, diguri de disipare, praguri 
de fund, epiuri) precum şi regularizarea albiei majore (îndiguiri, parapeţi de protecţie), 
inclusiv canale de derivare totală sau parţială a debitului de apă a unui râu. 

Prin amenajarea albiilor râurilor se urmăreşte realizarea uneia sau mai multor 
obiective: regularizarea debitelor de apă minime şi maxime; regularizarea debitelor 
solide-târâte sau în suspensie; realizarea unui curs de apă hidraulic stabil; 
înfrumuseţarea zonei riverane cursului de apă. 

Principala caracteristică a lucrărilor de amenajare a albiilor o constituie faptul că 
ele sunt condiţionate de o serie de elemente dintre care multe sunt aleatorii, ceea ce 
determină, de regulă, un caracter de unicat pentru asemenea amenajări. 

Fiecare curs de apă sau chiar sector al aceluiaşi râu trebuie amenajat potrivit 
unei soluţii proprii, în concordanţă cu prezenţa şi intensitatea factorilor care determină 
regimul său caracteristic da curgere. 

Albia cursurilor de apă reprezintă un tot unitar care asigură transmiterea tuturor 
debitelor de apă şi de sedimente (debit solid), în regimuri specifice de curgere (debite 
mari, medii, mici ), cele două părţi ale albiei (albie minoră şi albie majoră), fiind 
interdependente. 

Din acest punct de vedere amenajarea albiei minore sau numai a celei majore 
(îndiguiri), fără o analiză în complex a condiţiilor de curgere poate conduce la rezultate 
nesatis'făcătoare. Aplicarea în mod mecanic a aceloraşi soluţii, fără a ţine seama de 
particularităţile cursului de apă respectiv, conduce la. rezultate eronate. 

De aceea, pentru amenajarea albiilor râurilor trebuie avute în vedere soluţii 
individualizate de la caz la caz, respectându-se principiile generale de amenajare care 
derivă din necesitatea realizării unor lucrări economice, încadrate în tendinţa generală 
de dezvoltare şi de menţinere a unei albii stabile. 



1.2.2 SCOPUL LUCRĂRILOR DE AMENAJARE A ALBIILOR 

De la caz la. caz, prin amenajarea albiilor cursurilor de apă se urmăreşte: 
-realizarea unui regim normal de curgere sau la anumiţi parametri necesari, în 

funcţie de resursele de apă ale bazinului de recepţie aferent sectorului amenajat, atât 

pentru debitele de apă cât şi pentru cele de sedimente: 



-apărarea teritoriului riveran împotriva inundaţiilor, eroziunilor, colmatărilor; 

-obţinerea de noi terenuri din lunca inundabilă, pentru diverse folosinţe; 

-crearea condiţiilor pentru asanarea unor terenuri situate fie în lunca inundabilă, 
fie chiar pe câmpia înaltă învecinată, precum şi înfrumuseţarea zonei străbătută de 
cjrsul de apă 



1 3 CRITERIi Şl PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE 

1.3.1. CRITERII GENERALE DE PROIECTARE PENTRU AMENAJAREA 
ALBIILOR 

Toate lucrările de amenajare a albiilor urmăresc in principal fie stabilizarea 
albiei pentru menţinerea situaţiei existente, fie corectarea acesteia, restrângându-se 
( încorsetându-se ) secţiunea de curgere în vederea recuperării unei suprafeţe cât mai 
mari de teren căreia să i se poată da diverse folosinţe Trebuie însă avut în vedere că 
această restrângere este însă limitată, fiecare curs de apă având nevoie de un spaţiu 
bine determinat ( "spaţiu vital minim " ) care nu trebuie afectat decât în cazuri bine 
justificate. In caz contrar se modifică echilibrul dinamic existent, albia devine instabilă, 
fiind necesare lucrări de amploare, costisitoare pentru stabilizarea traseului şi secţiunii 
de curgere. Cazul cel mai elocvent este cel al încorsetării puternice a albiei datorită 
realizării unor diguri apropiate de mal sau al rectificărilor brutale, cu distrugerea 
consolidării naturale ale malurilor, albia devenind instabilă, cu eroziuni puternice greu 
de stăpânit chiar în cazul realizării unor apărări de mal. 

In general, la proiectarea lucrărilor de amenajare a albiei cursurilor de apă 
trebuie avute în vedere cele două părţi ale albiei (atât cea minoră cât şi cea majoră), 
care împreună asigură curgerea debitelor lichide şi solide. Aceasta, ar permite să 
înţelegem că lucrările din albia minoră modifică regimul de curgere din albia majoră şi 
invers. 

Spre exemplu, dacă pe malurile unui curs de apă urmează să se amplaseze 
unele obiective economice care datorită spaţiului necesar, condiţionează realizarea 
digurilor de apărare în imediata vecinătate a malurilor, soluţia respectivă va conduce 
implicit, datorită încorsetării albiei, la supraînălţări mari ale nivelurilor şi la creşterea 
apreciabilă a vitezelor de curgere în albia minoră. Ca urmare, lucrările de îndiguire din 
albia majoră conduc la necesitatea realizării de lucrări de regularizare suplimentare în 
albia minoră, pentru a se asigura stabilitatea acesteia. 

In acest caz, problema este mult mai complexă, deoarece ansamblul de lucrări 
ce trebuie realizate poate necesita un efort apreciabil de investiţie care să nu fie 
justificat. Apare deci necesitatea, în astfel de situaţii, de a se face o analiză tehnico- 
economică a mai multor variante, cu diferite distanţe între diguri (sau între dig şi mal), 
pentru a se putea adopta varianta cea mai eficientă, cu lucrări minime şi investiţii 
raţionale. 

Regularizarea completă şi complexă a unei albii cuprinde astfel lucrări atât în 
albia minoră cât şi în albia major. Acest mod de rezolvare este însă în general costisitor 
şi de cele mai multe ori nici nu este necesar. De regulă, în practică este suficient să se 
amenajeze albia numai parţial: lucrări în albia minoră pe ambele maluri sau numai pe 
un mal, sau diguri de asemenea pe ambele maluri sau pe un mal, ori combinaţii de 
lucrări în albia minoră şi majoră. 

Important, este faptul că, la orice proiect de amenajare trebuie să se analizeze, 
cel puţin la nivel general (schemă hidrotehnică) regularizarea complexă şi completă a 
întregului sector de râu interesat, prevăzându-se şi realizându-se însă numai lucrările 
stric necesare. Se vor putea cunoaşte astfel efectul lucrărilor propuse, riscurile ce apar 




Fig. 4. 

AMENAJAREA RÂULUI VEDEA PE 
SECTORUL TELEORMAN - DUNĂRE 
Şl ÎNDIGUIREA DUNĂRII ÎN ZONA DE 
VĂRSARE A RÂULUI VEDEA 



PROFIL TIP - 0M3 DUNĂRE 

lohm wt rtwlt -f \ CC 



-h B HJLSV. Ithuwret 




PROFIL TIP - APĂRARE MAL RM VEDEA 

CtlnrJ 




PROHL TIP - AMENAJARE ALBIE RÎU VEDEA 



NA 5*4 R V*tf«o 



9.00 




PRINCIPALELE VOLUME DE LUCRĂRI: 

-terasamente 3.280.000 mc; 

-piatră brută 28.600 ţ. 



PRINCIPALELE CARACTERISTICI: 

- regularizarea şi calibrarea albiei r. Vedea pe o lungime de 32 km de la 
confluenţa cu p. Teleorman până la confluenţa cu Dunărea Zona de 
vărsare a r. Vedea este o albie nouă pe un traseu nou în lungime de 
8,3 km. <• 

- diguri de apărare împotriva inundaţiilor în lungime de 62 km din care 
13 km la Dunăre şi 49 km pe r. Vedea. 

- apărarea împotriva inundaţiilor a unei suprafeţe agricole amenajate cu 
lucrări de îmbunătăţiri funciare de 6780 ha. 



prin nerealizarea integrală a amenajării şi, ceea ce este deosebit de important, modul 
de încadrare al lucrărilor propuse în ansamblul de lucrări complexe 

Sintetizând principalele criterii ce trebuie avute în. vedere la lucrările de 
amenajare a albiilor se pot reţine următoarele: 

-respectarea pe cât posibil a tendinţei naturale de evoluţie a albiei râului, 
realizându-se o albie stabilă, atât ca traseu şi pantă, cât şi ca dimensiuni ale secţiunii 
de curgere; 

-încadrarea lucrărilor de regularizare în ansamblul amenajărilor prevăzute pe 
râul respectiv, inclusiv cele de atenuare a debitelor; 

-evitarea unor rectificări abuzive care conduc la distrugerea echilibrului dinamic; 

-menţinerea pe cât posibil a direcţiei naturale de curgere şi a capacităţii de 
transport la ape mari, evitând introducerea unor rezistenţe suplimentare sau a 
încorsetărilor accentuate; 

-prevederea cu precădere a unor soluţii elastice, adaptabile la afluieri sau 
modificări morfologice ce se pot produce în albie, 

-realizarea, ori de câte ori este posibil. în etape a lucrărilor de regularizare, 
urmărindu-se evoluţia în timp şi în spaţiu a fenomenelor morfologice. 

1.3.2. PRINCIPII GENERALE DE PROIECTARE A ALBIEI REGULARIZATE ■ 

De regulă dimensionarea albiei regularizate nu se face pentru cele mai mari 
viituri probabile, ci pentru un debit maxim de calcul mai redus care asigură un anumit 
grad de apărare împotriva efectelor dăunătoare ale apelor mari, determinat în funcţie 
de importanta economico-socială a obiectivelor aparate, potrivit prevederilor STAS 
4068/82 sau la un debit maxim rezultat pe baza calculelor tehnico-economice. 

Prin proiectarea lucrărilor de regularizare trebuie să fie asigurate funcţiile de 
tranzitare prin albie a debitelor de apă şi de sedimente astfel : 

-Albia minoră (principală) tranzitează debitele minime din perioada secetoasă, 
debitele variabile până la debitul capabil al albiei minore (cel puţin debitul de formare al 
albiei) precum şi debitele obligate (comandate prin regimul amenajat) respectiv debitul 
de servitute, debitul minim de aibie, debitul de turbinare, eto; 

-Albia majoră amenajată (la nivelul digurilor) tranzitează diferenţa de debit dintre 
debitele maxime ale viiturilor de calcul şi debitul albiei minore pline; 

-Albia majoră de calamitate, tranzitează viiturile excepţionale sau unde de 
avarii, depăşind nivelul lucrărilor de regularizare. 

Albia minoră poate fi concepută după două principii hidromorfologice şi anume, 

ca : 

-albie stabilă, care îşi menţine relativ constante în timp suprafaţa profilului 
transversal, cota fundului în profilul longitudinal incluzând talvegul şi traseul în plan 
orizontal şi care asigură tranzitarea debitelor de apă şi de sedimente fără depuneri sau 
eroziuni; 

-conturul albiei este realizat In totalitate sau în mare parte în terenul natural, 
putând avea pe unele zone lucrări de consolidare sau de dirijare şi care în timp nu 
necesită lucrări de întreţinere sau acestea sunt minime, debitele mari sau mici 
scurgându-se fără depui eri sau eroziuni; 

-albie cu profil obligat, de regulă o albie instabilă dimensionată să tranziteze un 
anumit debit de apă cu anumiţi parametri; conturul este realizat similar albiei stabile 
sau este puternic consolidat ajungând până la canale realizate din elemente rigide şi 
care în timp necesită lucrări de întreţinere mai ample deoarece prezintă, după caz, 
colmatări sau eroziuni care trebuie eliminate 




PROFIL TIP £>$PW MARfA NEAGRA 




PRINCIPALELE VOLUME DE LUCRĂRI: 

- terasamente 7.545.000 mc; 

din care dragaje 4.815.00U mc; 

- saltea de fascine 13.000 mp; 

- beton armat şi simplu 10.000 mp; 

- anrocamente 40.000 mc; 

- stabilopozi 2.500 buc. 



PRINCIPALELE CARACTERISTICI: 

- diguri din materiale locale (nisip); 

- diguri (epiuri) in mare din anrocamente pe saltea de fascine şi 
stabilopozi. 

- consolidarea şi apărarea litoralului românesc pe 64 km între Sulina şi 
Gura Portiţa. 



Fig. 5 LUCRĂRI DE CONSOLIDARE Şl PROTECŢIA 
LITORALULUI ÎN SECTORUL NORD MIDIA 



Lucrările proiectate trebuie să fie coordonate cu celelalte lucrări de regularizare 
existente sau prevăzute a se executa pe cursul de apă respectiv, pe afluenţii acestuia, 
şi în general în întregul bazin de recepţie; se vor lua în considerare şi unele lucrări cu 
caracter special ca de exemplu cele pentru extragerea balastului din albie, traversări 
ele conducte, poduri, etc. 

Lucrările de regularizare a albiei râurilor trebuie să se încadreze în prevederile 
planurilor de amenajare complexă a bazinelor hidrografice. 

La proiectarea lucrărilor de regularizare trebuie să se ţină seama de : 

-schiţele şi planurile de sistematizare teritorială şi orăşenească; 

-proiectele de organizare a teritoriului agricol; 

-alte planuri de dezvoltare economică ale zonei; 

-de legea apelor şi legea privind asigurarea durabilităţii, siguranţei în 
exploatare, funcţionalităţii şi calităţii construcţiilor. 

Proiectarea lucrărilor de regularizare a albiei râurilor (albie minoră şi majoră în 
complex) trebuie să se analizeze în mai multe, variante. Alegerea soluţiei se stabileşte 
pe criterii tehnico-economice, ţinându-se seama în mod complex de : 

-gradul de satisfacere a cerinţelor temei de proiectare; 

-efectele lucrărilor de regularizare asupra altor obiective existente sau 
prevăzute a se realiza pe râu, precum . şi influenţa acestora asupra lucrărilor de 
regularizare proiectate; 

-costul, consumul de energie şi combustibil, consumul de materii şi cheltuielile 
de întreţinere ale lucrărilor de regularizare; 

-condiţiile şi perioada de timp disponibilă pentru executarea lucrărilor. 

Proiectarea lucrărilor de regularizare trebuie să se extindă de la sectorul 
cursului de apă delimitat prin temă de proiectare (sector principal al proiectului) la 
sectoarele adiacente ale cursului de apă, spre amonte şi spre aval, precum şi pe 
afluenţi (sectoare secundare ale proiectului). 

Lungimea sectoarelor secundare se va stabili în funcţie de influenţele reciproce 
între sectorul principal şi sectoarele secundare. 

Dacă din diferite cauze lucrările pe sectoarele secundare nu pot fi executate în 
paralel cu cele de pe sectorul principal, proiectarea lucrărilor pe sectorul principal se 
va face ţinând seama de implicaţiile neexecutării lucrărilor de pe sectoarele secundare 
şi de perspectiva mai apropiată sau mai îndepărtată a executării acestora. 

Extremităţile amonte şi aval ale lucrărilor de regularizare şi dacă este cazul - şi 
extremităţile de pe afluenţi, vor fi racordate cu extremităţile lucrărilor de regularizare 
adiacente. * 

In lipsa unor lucrări de regularizare pe sectoarele adiacente, extremităţile 
sectorului regularizat trebuie să fie amplasate în zone cât mai stabile şi să fie 
prevăzute cu construcţii de capăt care să le asigure împotriva afluierit şi ocolirilor, de 
către curentul de apă al râului. 

La proiectarea lucrărilor de regularizare se va avea în vedere încadrarea 
acestora în mediul riveran, favorizându-se rezolvări care îmbogăţesc şi înfrumuseţează 
peisajul cu deosebire la traversarea localităţilor, în dreptul platformelor industriale, în 
lungul căilor de comunicaţie (drumuri şi căi ferate), precum şi în zonele turistice, astfel 
încât impactul cu mediul înconjurător să conducă laefecte benefice. 



14. PAGUBE Şl RISC ACCEPTAT 

1.4.1. Noţiunea de risc accepfaf implică un compromis între lucrările ce reprezint* 
o singuranţă totală şi lucrările economice. In fapt nu există lucrări de construcţip oare să 
prezinte o siguranţă totală în funcţionare. Realizarea unei astfel de lucrări este în mod 



cert neeconomică Sarcina proiectantului ca şi a factorilor de decizie, este de a stabili 
limita admisibilă a riscului deci, a determina riscul calculat care trebuie acceptat în 
momentul aprobării şi realizării lucrării. In domeniul construcţiilor hidrotehnice, riscul 
ce poate fi acceptat este foarte variabil, fiind în funcţie de o mulţime de factori, diferind 
de la caz la caz, de la gen de lucrare la gen de lucrare, etc. 

Aslfef, de exemplu, în cazul unui baraj şi al unui dig de apărare, siguranţa 
construcţiei nu poate fi aceeaşi. Ruperea unui baraj poate avea efecte catastrofale 
pentru zona din aval, datorită valului de apă ce poate îneca şi distruge tot ce întâlneşte 
in calea lui. Ruperea unui dig nu are acelaşi efect; propagarea inundaţiei prin breşa 
creată este mai lentă, coloana de apă mai redusă, dispunându-se de regulă de timpul 
necesar pentru evacuarea oamenilor, animalelor şi a altor bunuri. 

Dar, chiar în cazul unei îndiguiri, riscul ce poate fi acceptat nu este acelaşi în 
(oate cazurile. Oportunitatea realizării unor apărări de mal, de exemplu, este în strânsă 
legătură- printre alţi factori de condiţionare - şi cu distanţa de amplasare a digului faţă 
de cursul de apă. Cu cât această distanţă este mâi mică cu atât riscul ca lucrarea să hu 
reziste, fără consolidarea malului, este mai mare. Dacă în timpul unei viituri, când zona 
dig-mal este sub apă, se produc eroziuni de mal pe adâncimea de 5-1 d m, digul poate 
să nu fie pus în pericol, când este amplasat la o distanţă mai mare. După trecerea 
viiturii, zonele de degradare a malurilor sunt puse în evidenţă şi pot fi luate măsuri de 
refacerea în cadrul acţiunilor de întreţinere şi exploatare. Dacă însă digul este 
amplasat în imediata vecinătate a malului, orice erodare a acestuia poate produce 
prăbuşirea digului, fără ca fenomenul să poată fi prevenit din timp, deoarece întreaga 
zonă este sub apă. 

De altfel toate normele de calcul sunt elaborate în ipoteza admiterii unui risc. 
Astfel STAS-urile 4068/1-82, 4068/2-82 şi 4273-83 care stabilesc debitele şi clasa de 
importanţă, a lucrărilor, încadrează lucrările în diferite clase ţinând seama tocmai de 
riscul ce poate fi acceptat (vezi anexa 1) 

Orice lucrare realizată la clasa IV, de exemplu, trebuie să prezinte siguranţa 
necesară dar numai pentru această clasă, existând riscul ca ea să nu mai reziste în 
cazul unei viituri ce realizează debite superioare, de clasa III, II sau I. 

A nu admite nici un risc înseamnă a realiza lucrarea la clasa I, investiţia fiind 
însă cert neeconomică (teoretic nici în această situaţie lucrarea nu prezintă o siguranţă 
absolută, fiind vulnerabilă în cazul unei alte probabilităţi de producere a fenomenului 
considera!). 

Din aceleaşi motive ultimele reglementări ICCPOC precizează că &2 4 de la 
STAS 4068/2-82 referitor la debitul maxim de verificare ce trebuie luat în considerare 
la verificarea construcţiei studiate, nu intervine la stabilirea volumelor şi dimensiunilor 
lucrărilor, cu excepţia barajelor. De asemenea, cu excepţia barajelor la toate celelalte 
lucrări hidrotehnice, deci şi la cele de regularizare, nu se ia în considerare sporul de 
siguranţă la calculul debitelor şi volumelor maxime de apă, admiţându-se deci un risc 
sporit. 



ANEXA 1 



CATEGORII DE LUCRĂRI, CLaSE DE IMPORTANTA S! 
ASIGURĂRI DE CALCUL (STAS 4068/1,2/1982 şi 4273/83) 

A. Categorii de diguri: 



Categoria îndiguirii 


Suprafaţa apărată de inundaţii 


2 


20 000 


3 


20.000 - 5 000 


4 


5.000 



B. Clase de importanţă 



Categoria 
lucrărilor 


Clasa de importanţă 


Lucrări permanente 


Lucrări provizorii 


Principale 


Secundare 


Principale 


Secundare 


2 


II 


l!l 


III 


IV 


3 


III 


IV 


IV 


IV 


4 


IV 


IV 


IV 


V 



C. Asigurări de calcul în funcţie de clasa de importanţă 



Condiţii de 
exploatare 


Clasa de importanţă 




H 


III 


IV 


V 




asigurarea (%) 


Condiţii 

normale (Qc) 


1 


2 


5 


10 


Condiţii 

excepţionale (Qv) 


0,1 


0,5 


1 


3 



De aceea, inginerul proiectant este obligat să analizeze pentru lucrarea 
respectivă implicaţiile posibile, să accepte conştient un risc calculat, dacă acesta se 
justifică din punct de vedere economic. 

După Cassagrar.de, aprecierea acestui risc, care condiţionează dimensionarea 
lucrării şi respectiv efortul financiar ce trebuie realizat, trebuie făcută în raport cu 
consecinţele unui eşec posibil avându-se în vedere: 

-pierderi catastrofale în vieţi şi bunuri materiale; 

-pierderi grele în vieţi şi bunuri materiale; 

-pierderi financiare apreciabile, dar probabil fără pierderi de vieţi umane; 
-pierderi financiare medii, fără pierderi de vieţi. 



1.4. 2. Noţiunea de risc, conduce implicit, îndeosebi pentru lucrările de amenajare 
a albiilor, la noţiunea de pagubă In fapt, lucrările de regularizare se realizează pentru 
prevenirea sau înlăturarea unor pagube ce se pot produce. Justificarea economică a 
acestor lucrări constă tocmai in evaluarea acestor pagube posibile. 

Din acest punct de vedere se disting: 

a Pagube reale, care se produc efectiv, ca urmare a distrugerii unor bunuri, 
perturbarea unor activităţi. Acestea pot fi de două feluri: 

-pagube directe, reprezentând distrugerile, deteriorările sau pierderile de bunuri 

materiale; 

-pagube indirecte, reprezentând pierderile datorate stânjenirii sau opririi 
activităţii unor unităţi economice. 

Astfel, inundarea unei căi ferate poate provoca atât pagube directe, prin 
deteriorarea acesteia, cât şi pagube indirecte prin întreruperea circulaţiei şi deci 
întreruperea aprovizionării cu materiale, materii prime, etc, a unor unităţi economice 
situate atât in perimetrul inundat cât şi în afara lui. 

b. Pagube potenţiale, care reprezintă pagubele ce s-ar produce în viitor, ţinând 
seama de dezvoltarea economică a zonei. Ele pot fi definite drept venitul net ce ar 
putea fi obţinut, dacă dezvoltarea folosinţelor existente nu ar fi stânjenită de inundaţii, 
eroziunea malurilor etc. 

De regulă p&gubele potenţiale sunt mai mari decât cele actuale, întrucât gradul 
de dotare al teritoriului creşte an de an prin extinderea obiectivelor economice şi 
construirea de obiective noi. Stabilirea pagubelor potenţiale se face pe o perioadă de 
cea 20-25 de arii. 

Determinarea tuturor acestor pagube care justifică oportunitatea unei investiţii 
este o operaţie destul de complexă şi delicată. Ea presupune o evaluare a bunurilor din 
perimetrul interesat, precum şi evaluarea distrugerilor posibile, ţinând seama de 
intensitatea şi natura fenomenului ce poate provoca paguba respectivă. 

Astfel, în cazul unei eroziuni de mal, 0 construcţie poate fi distrusă prin 
prăbuşirea terenului. In situaţia când construcţia este inundată, valoarea pagubei nu 
mai este egală cu valoarea bunului afectat, deoarece construcţia suferă numai 
degradări parţiale. 

In general se consideră că, cu cât raportul dintre pagubele calculate şi investiţia 
necesară este mai mare, cu atât lucrarea este mai oportună. 

Trebuie însă avut în vedere că lucrările de gospodărire a apelor, în general, şi 
cele de amenajare a albiilor, în special, au şi un ro) social ce nu totdeauna poate fi 
cuantificat în valori certe, ca de exemplu pierderile de vieţi omeneşti, ce pot fi cauzate 
de o inundaţie. Dar, însăşi bunurile afectate pot avea importanţă diferită în funcţie de 
caracteristicile locale. Astfel, apărarea de inundaţii a unei suprafeţe de cea 500 ha, cu 
o investiţie specifică de cea 300.000 lei/ha este discutabilă din punct ae vedere al 
oportunităţii lucrării, dacă terenurile se situează într-o zonă de câmpie, unde 
beneficiarul respectiv dispune şi de alte suprafeţe cultivabile. In schimb, aceeaşi 
investiţie specifică poate fi' oportună dacă terenul respectiv se situează într-o zonă de 
dealuri şi constituie singura suprafaţă ce poate fi cultivată de către riverani. 

1 .4.3. CALCULUL PAGUBELOR PRODUSE LA INUNDAŢII 

Zonarea teritoriului din punctul de vedere al inundaţiilor se foloseşte în special 
acolo unde nu se prevede îndiguirea terenului respectiv, dar serveşte curent la calculul 
pagubelor potenţiale. 



Astfel, după propunerile americane lunca inundabilă a unui râu se împarte în trei 
zone, aşa cum se vede în figura de mai jos; 




Fig.6 



a) Ca/ea viiturii, este secţiunea de scurgerii a viiturii, adică albia minoră şi o parte 
din albia majoră strict necesară pentru transportul debitului viiturii. Stabilirea lăţimii 
acestei zone este foarte dificilă, astfel că se asimilează cu deschiderea podurilor, său 
după definiţia americană lăţimea căii viiturii se stabileşte din condiţia ca la debitul 
maxim de calcul, supraînălţarea care ar rezulta prin limitarea secţiunii de scurgere la 
această lăţime să fie de cea 30 cm (1 ft). Totodată menţionăm că în calea viiturii se 
interzice amplasarea oricărei construcţii, care să stânjenească trecerea ei, fără a se 
renunţa la folosirea zonei, ca păşune, terenuri de parcare auto, parcuri sportive, sta, 
care vor da pagube minime în caz de inundaţie. 

b) 2bnă inundabilă propriu zisă,, cuprinde terenuri ale căror cote sunt sub nivelul 
apelor cu probabilitatea de depăşire de calcul (de obicei 3%; 1%). In această zonă se 
amplasează unele folosinţe, dar cu restricţii ca: 

-drumurile să aibă cote deasupra cotelor de inundaţie potenţială; 
-construcţiile să fie amplasate pe platforma de umplutură neinundabile; 
-se pot cultiva pomi fructiferi. 

c) Zona potenţial inundabilă, cuprinde terenurile ale căror cote sunt sub nivelul 
apelor viiturii potenţiale care corespunde viiturii de verificare (1%; 0,5%; 0,1%). In 
această zonă se pot amplasa folosinţe fără restricţii speciale. 

Calculul pagubelor se efectuează în felul următor 

Cu ajutorul calculelor hidraulice se determină nivelul apei la diverse asigurări, la 
cote absolute şi se reprezintă grafic : 

z = f,(p%) 

unde: 

z = cota apei 

p%= asigurarea nivelelor 




Fig.8. Curbele de variaţie a pagubelor actuale 
în funcţie de cota de inundabilitate 



P = fl (z) 



unde : 

P = valoarea pagubelor actuale 
z = cota apei 

Pentru obţinerea pagubei actuale .se trasează limitele de inundabilitate 
corespunzătoare diferitelor asigurări de calcul pe planurile de situaţie şi se determină 
toate bunurile şi valoarea acestora din zona inundabilă. La această valoare se aplică 
un procent de uzură (degradare), rezultând in final "paguba actuală". 

Pe baza curbelor Z = f 1 (p%) şi p = f 2 (Z) se determină curba P = f 3 (p%) care 
stabileşte variaţia pagubelor actuale in funcţie de asigurările de calcul. 



P(mii.lti) 



uuu 
800 
600 
«00 
































200 
0 























0JB1 0.1 1 10 100 p% 

Fig.9. Curba de variaţie a pagubelor actuale totale 
. în funcţie de asigurarea de calcul 

Pagubele potenţiale se determină in acelaşi mod cu deosebirea că valoarea 
bunurilor inundabile se stabileşte pentru un an de perspectivă. Acestea se stabilesc fie 
utilizând studiile economice de dezvoltare in perspectivă a zonelor Interesate, fie cu 
ajutorul valoni de deviz a obiectivelor existente din care se scade valoarea uzurii fizice 
a obiectivelor inundabile şi care apoi se majorează cu un procent de dezvoltare pe 
perioada dintre situaţia actuală şi cea de perspectivă. Acest procent actual se aplică 
diferenţiat în funcţie de zona de inundabilitate în care se află obiectivele. Astfel, de 
exemplu pentru "calea viiturii " d=0-1%, pentru zona inundabilă d=1-2% şi pentru zona 
"potenţial inundabilă " d =2-3%, 



2. STUDII NECESARE PENTRU PROIECTARE 

Pentru obţinerea datelor necesare dimensionării lucrărilor se execută studii de 
teren, laborator şi birou, în scopul cunoaşterii cât mai bine a suprafeţei ce urmează a fi 
îndiguită, a suprafeţei şi a terenului pe care se execută lucrările, a condiţiilor locale de 
realizare a lucrărilor. Studiile sunt necesare strict, pentru 

-analiza necesităţii lucrărilor; 

-stabilirea soluţiilor . optime de dimensionare, a proceselor tehnologice de 
execuţie şi a condiţiilor de exploatare; 

-calculul efectelor economice ale investiţiilor. 

Conţintutul şi volumul studiilor sunt stabilite în raport cu importanţa obiectivului 
de investiţii 



-studii topografice 

-studii climatice: 

-studii hidrologice şi hidraulice; 

-studii geotehnice şi hidrogeologice; 

-studii privind dezvoltarea social-economică a zonei; 

-studii privind surse locale de materiale de construcţii : 

2 1. Studiile topografice trebuie să prezinte elementele pluviometrice şi nivelitice 
necesare pentru precizarea caracteristicilor de relief ale terenului şi dimensiunilor 
obiectivelor ce trebuie apărate, etc. prin întocmirea planurilor de situaţie şi de detaliu, 
profilelor topografice şi topohidrografice, retevee, etc. 

Astfel densitatea profilelor de 1-2 km între acestea, în noile condiţii ale apariţiei 
proprietăţii private devine nesatisfăcăţoare. De asemenea trebuiesc marcaţi toţi 
beneficiarii de teren, de stat sau particulari, care în noile condiţii prezintă o densitate 
deosebită, încă de la faza de "studiu de fezabilitate " când se obţin avizele de la aceşti 
deţinători, etc, Nici chiar folosinţele nu rămân sigure pe mai mulţi ani şi nici proprietarii, 
mii din aceştia putând să-şi vândă proprietatsa sau o parte a proprietăţii oricând. 

In tot cazul studiile topografice cuprind: 

-planuri topografice care se completează cu următoarele elemente: structura 
proprietăţii (stat, particular, cooperatist) şi structura principalelor folosinţe la data 
ridicărilor topo (agricol, cu arabil, păşuni, fâneţe, silvic, perimetre construite, etc.) 

-profile topografice, având acelaşi plan de referinţă ca şi planurile de situaţie şi 
a căror densitate trebuie să depindă de obiectivele întâlnite pe traseu, de gradul de 
meandre a râului, de desimea zonelor îngustate datorită unor construcţii (poduri, SP, 
subtraversări, etc.) de intersecţii cu conducte de petrol, gaze, apă, de numărul de mire 
hidrometrice, de liniile electrice aeriene sau cabluri electrice subterane, cabluri şi linii 
telefonice, etc. 

-retevee la construcţiile existente sau proiectate la data ridicărilor topo, etc. 
inclusiv fotografii şi fişe tehnice 

Trebuie menţionat că pe planurile topografice trebuiesc menţionate şi toate 
amenajările existente sau în curs de execuţie (irigaţii, piscicultură, desecări, 
hidroenergetice, etc), precum şi amplasamentul diverselor borne cadastrale, repere 
topografice, foraje şi puţuri de observaţie, etc. identificabile prin poziţie, dimensiuni 
cote. 

2.2.Studiite climatice trebuie să prezinte elementele necesare determinării 
înălţimii valurilor, a condiţiilor de fundare a digurilor, a consolidării biologice a digurilor, 
precum şi perioadele optime de execuţie, etc. folosind datele de la staţiile meteo cele 
mâi apropiate pe un interval de timp de minimum 15 ani. Astfel, observaţiile trebuie să 
cuprindă date în legătură cu: 

-regimul vîntului, pe direcţii cu asigurări de 2% şi 4%; 

-regimul precipitaţiilor atmosferice prin frecvenţa ploilor; 

-intensitatea şi durata lor, precum şi asigurarea acestora; 

-regimul temperaturii aerului cu minime şi maxime absolute, date 
referitoare la zilele de îngheţ prin prima şi ultima apariţie în timp pe durata unui an, etc. 

2.3. Studiile hidrologice ş/' hidraulice ce trebuie să prezinte caracteristicile 
regimului de scurgere al cursului de apă şi ale afluienţilor acestuia, în situaţie naturală 
şi în situaţie îndiguită, ţinând seama de prevederile STAS 4273-76. 

Schemele hidrotehnice pentru gospodărirea apelor se întocmesc pe baza unor 
studii hidrologice şi hidraulice generale ale cursului de apă, ţinând seama de unele 
prevederi ca: 



a) prezentarea debitelor şi nivelurilor istorice, maxime cunoscute fn secţiunile 
profilurilor topografice ridicate; 

b) prezentarea debitelor şi nivelurilor maxime la asigurările de calcul şi verificare 
indicate de proiectant; 

c) prezentarea debitului şi nivelului medii multiangate; 

d) prezentarea, în dreptul mirelor hidrometrice, a hidrografelor caracteristice ale 
viiturilor maxime înregistrate; 

e) prezentarea de-a lungul sectorului îndigu't a următoareloc elemente: 

-undele de viitură pe tronsoane caracteristice conform temei de 

proiectare; 

-curbele suprafeţei libere în regimul actual de scurgere, în regim natural 
şi în regim modificat de scurgere ţinând seama de încorsetarea râului datorită îndiguirii; 
-rugozitatea albiei minore şi majore, pe sectoare caracteristic» etc 

f) prezentarea suplimentară a debitelor şi nivelurilor maxime pentru asigurările 
5% ; 20% a debitului de umplere a albiei mţpore, debitului şi nivelului minim, la etiaj; 

g) consideraţii privitoare la evoluţia morfologică a albiei minore, tendinţele de 
meandrare, de ridicare sau coborâre a fundului albiei şi evidenţierea parametrilor 
morfometrici ai sectoarelor stabile de albiei; - 

reconsideraţii privitoare la regimul de scurgere din perioadele cu fenomene de 

iarnă; 

i)eiemente de calcul şi consideraţii privitoare la pante şi viteze la debita 
caracteristice, vitezele critice de antrenare a particulelor din fundul şi malurile albiei 

minore; 

j)la propunerea proiectantului se efectuează şi studii, încercări şi verificări pe 
modele hidraulice şi în laborator, în cazul unor probleme complexe, etc. 



2.4.StudKle geotehntee şi hidrogeologice trebuie să pună la dispoziţie 
proiectantului, precum şi beneficiarului îndiguirii, datele necesare asupra stabilităţii 
digului şi a fundaţiei acestuia, ţinând seama de caracteristicile fizice, mecanice, de 
rezistenţă şi de permeabilitate a pământurilor, trebuie să furnizeze elementele 
necesare stabilirii procesului tehnologic de execuţie şi exploatare a lucrărilor, 
cercetarea geotehnică respectând prevederile STAS. 1242-1/73. 

Pentru cercetarea la teren se realizează foraje de prospecţiuni la anumite 
distanţe şi adâncimi în funcţie de categoria terenului, de înălţimea viitorului dig, etc. 
precum şi şanţuri deschise cu adâncimi până la 2,5 m pe traseul digurilor şl în Zona 
gropilor de împrumut. 

încercările de laborator trebuie să prezinte următoarele elemente: 
granulozitatea, porozitatea (n) şi indicele porilor, greutatea volumetrică a pământului 
(y), în stare uscată (n) şi în stare saturată (r,), limitele de plasticitate (<%,, o*.), unghiul 
taiuzului natural, unghiul de frecare interioară (A), coeziunea (c), umiditatea optimă de 
'compactare (yiy), coeficientul de pernTeabilttate (k), etc. 

Pe baza studiilor hidrogeologice se indică adâncimea medie şi minimă a 
nivelului freatic şi consideraţiile necesare legate de datele hidrogeologice obţinute din 
teren. 

2. 5. Studiile de dezvoltare social-econotnică a zonei inclusiv pagubele 
înregistrate se realizează pentru studiul de fezabilitate, în vederea determinării 
eficienţei economice a lucrărilor propuse In cadrul acestor studii se prezintă pagubele 
înregistrate până la data studiului datorate inundaţiilor şi legătura acestora de mărimea 
viiturilor ce au avut loc, precum şi posibilităţile de dezvoltare socic— dconomică 
regională, iar legat de aceasta pagubele potenţiale ce se vor putea produce datorită 



nerealizăni îndiguirii Totodată se prezintă obiectivele social-economice apărate şi 
importanţa acestora in afară de valoarea lor bănească, etc 

2 6 Studiile asupra surselor locale de materiale de construcţii se execută asupra 
acelor materiale care sunt necesare la execuţia lucrărilor, trebuind să se stabilească 
volumul rezervelor utilizabile, amplasamentul şi caracteristicile acestora, precum şi 
tehnologia oe exploatare a depozitelor, evaluându-se şi costul Aducerii lor pe şantier. 

Fiecare din situaţiile menţionate mai sus prezintă în final concluziile şi 
recomandările privind întocmirea studiilor ca urmare a măsurătorilor directe sau şi 
încercărilor de laborator efectuate legat de temele primite de la proiectant odată cu 
comenzile, de care proiectantul trebuie să ţină seama la abordarea proiectului. 

Totodată, înainte de folosirea acestor studii documentaţiile primite se verifică de 
către proiectanţi pentru a nu lăsa loc la folosirea unor date greşite în calcule, 
eventualele neconcordsnţe seu chiar greşeli, fiind remediate de cei ce întocmesc 
studiile la solicitarea proiectantului, un rol deosebit în această acţiune având-o 
verificatorul de proiect impreună cu şeful de proiect. 

3.CALCULE HIDRAULICE PENTRU DIMENSIONAREA 
LUCRĂRILOR DE REGULARIZARE 

3.1. DEBITELE DE APĂ CARACTERISTICE 

Capacitatea de tranzitare a debitelor de apă şi de sedimente a cursurilor de apă 
amenajate se determină în funcţie de debitele caracteristice a căror curgere trebuie 
asigurată şi anume: 

â)Debitele maxime, ale viiturilor, corespunzătoare claselor de importanţă ale 
. Obiectivelor ce necesită realizarea lucrărilor de regularizare (STAS 5068/2-82 şi 4273- 
83)'; respectiv cele două valori caracteristice: 

-debitul de calcul (de dimensionare) reprezentând debitul maxim teoretic 
(a care se dimensionează lucrările, având asigurarea corespunzătoare gradului de 
apărare normat al obiectivelor social-economice protejate, în condiţii normale de 
exploatare; 

-debitul de verificare, reprezentând debitul maxim teoretic la care se 
verifică lucrările, pentru aceeaşi asigurare, în condiţii excepţionale de exploatare. 
; Asupra acestor două valori caracteristice şe fac următoareje precizări; . 
. r-Debitui de calcul este cel împotriva căruia trebuie protejate obiectivele 
economice. In funcţie de valoarea acestuia se determină suprafaţa inundabilă ce 
trebuie apărată, precum şi pagubele ce trebuie evitate; 

-Debitul de verificare detennină siguranţa construcţiei de apărare, pentru ca 
aceasta să reziste (să nu fie deversată) !â debitul de calcul. 

Cu alte cuvinte, diferenţa dintre aceste două debite, respectiv diferenţa de nivel 
corespunzătoare acestor debite reprezintă garda de siguranţă a construcţiei. 

Pentru lucrările de importanţă redusă, dimensionarea lucrării de apărare se 
face în funcţie de nivelul dai. de debitul maxim de calcul la care se adaugă o înălţime 
(spaţiu) de rezervă 

Interpretând corect aceste două noţiuni rezultă următoarele concluzii: 

. Dacă lucrarea de protecţie împotriva apelor mari se realizează în rambleu (dig 
de apărare), înălţimea totală a acesteia se determină de regulă în funcţie de nivelul dat 
de debitul de verificare. Digul apără obiectivele economice pentru debitul, respectiv 
nivelul maxim de caicul, diferenţa de înălţime reprezentând siguranţa construcţiei. 



Dacă lucrarea de protecţie împotriva apelor mari se realizează in debleu (albia 
minoră se calibrează astfel încât să poată tranzita la nivelul malurilor debitul de calcul) 
nu mai este necesară o siguranţă suplimentară pentru construcţie deci nu mai este 
nevoie de dimensionarea acesteia pentru debitul de verificare. Obiectivele economice 
sunt apărate la debitul de calcul, care nu depăşeşte nivelul malurilor, iar ta debite mai 
mari, prin deversare pe terenul înconjurător construcţia de apărare (canalul de 
regularizare) nu este deteriorat (fig.10) De asemenea, protecţia de mal se 
dimensionează ta debitul de calcul (fără a se verifica la debitul de verificare). 

Aşa cum am arătat anterior, debitul de formare este apreciat ca debitul care 
umple albia minoră sau debitul maxim cu probabilitatea de depăşire (asigurare) 
5%...20%. 




® ® 

Fig. 10. Niveluri de calcul şi verificare 

a) Lucrări în rambleu 1 . Nivelul maxim de calcul 

b) Lucrări în debleu 2. Nivelul maxim de verificare 

c) .Debitul mediu muttianual (modul), reprezintă media pe mai mulţi ani (de regulă 
minimum 25) a debitelor medii anuale. 

d) . Debitele obligate (comandate în regim amenajat) reprezintă debitele a căror 
scurgere trebuie asigurată: debitul de servitute pentru satisfacerea diverselor folosinţe, 
debitul minim de albie (curgerea salubră, fond acvatic etc), debitele evacuate de la 
diverse folosinţe, cel turbinat etc. 

e) . Debitul mediu care asigură transportul de sedimente, atât prin târâre cât şi în 
suspensie. 



3.2. CALCULUL HIDRAULIC AL CURBEI SUPRAFEŢEI LIBERE A APEI- 

Pe baza ridicărilor topografice, precum şi a celorlalte studii de teren, se 
analizează în primul rând natura scurgeri tn albie, pe sectorul interesat, determinându- 
se nivelurile de apă, vitezele apei, etc. la debitele caracteristice. 

Calculele hidraulice pentru determinarea curbei suprafeţei libere a apei se 
efectuează în diverse ipoteze ale curgerii apei: 

a)Mişcarea permanentă, uniformă. In general, mişcarea apei în canale, şi cu 
atât mai mult la cursurile de apă nu este permanenta şi cu atât mai mult uniformă. 
Totuşi, în unele cazuri ea poate fi considerată ca atare, atunci când albiâ are o formă 
pnsrnatică. fără variaţii mari ale secţiunii, panta este unică (uniformă), lungimea 
sectorului de râu e redusă, nu intervin afluienţi cu aport de debit. Calculul în .mşcare 
permanent uniformă poate fi luat in considerare în condiţiile de rr»; sus, pentru 



scurgerea in aibi;i rriinotă la stabilirea lucrărilor de regularizate (de exemplu tâiema 
unui cot) 

In această situaţie viteza medie a apei este constantă in secţiunea transversala 
şi depinde de r aza hidraulică, panta de rugozitate a albiei, conform relaţiei Chezy, 

l (m/s) 

Capacitatea de tranzitare a albiei se determină cu relaţia: 

() -to.v ţm'/s) 

Pentru calculul coeficientului Chezy (C) se pot utiliza diferite formule din 
literatura de specialitate 

1 

In general se recomandă relaţia lui NN. Pavlovski: C-- ,R y sau cazul 

' * n 

particular al acestei relaţii obţinută de Manning 

cJr 1 ' 6 

La calculele respective, o atenţie deosebită trebuie dată stabilirii corecte a 
coeficientului de rugozitate (n), valoarea sa influenţând în mare măsură poziţia (cota) 
suprafeţei libere Astfel considerând y = 0,2 în relaţia Pavlovski, la o apreciere greşită 
cu 20% a valorii coeficientului de rugozitate, eroarea pentru nivelul determinat este de 
40 cm la o rază hidraulică de 3.40 m şi de 80 cm la o rază hidraulică de 6,00 m. 

De aceea, ori de câte ori este posibil, coeficientul de rugozitate trebuie 
determinat pe baza măsurătorilor de teren, efectuându-se o "tarare" a modelului de 
calcul. Cunoscând elementele morfometrice ale albiei (secţiune, pantă), debitul scurs şi 
nivelul înregistrat la acest debit se poate determina rugozitatea efectivă a albiei. 

Valoarea coeficientului de rugozitate, ţinând seama de observaţiile de la teren 
se poate stabili pe baza tabelului nr.1 



Tabelul 1 

VALORILE MEDII ALE COEFICIENŢILOR DE 
RUGOZITATE (n) PENTRU ALBII 



nr. 
crt. 


Caracteristica albiei 


n 


1 


Albii naturale, în condiţii foarte bune (curate), rectilinii, albii 
curate de pământ cuoirgere liberă 


0,025 


Albii ale cursurilor permanenţe de câmpie, în special ale 
râurilor mari şi mijlocii, în condiţii normale ale patului şi de 
scurgere. 


0,033 


3 


- Albii, relativ curate, ale râurilor de şes, aflate în condiţii 
normale, sinuoase, cu oarecare neregularităţi în scurgerea 
apei, sau râuri rectilinii, având relieful neregulat, 

- Albii regulate, din pietriş, aflate în bune condiţii. în partea 
lor inferioară 

- Albii de pământ, ale râurilor periodice (albii uscate) în bune 
^condiţii de scurgere 


0,040 





-Albii ale râurilor mari şi mijlocii, puternic înfundate, 
sinuoase, parlial acoperite cu vegetaţie, albii pietroase cu 
scurgere neregulată 

-Albii majore ale râurilor mari şi mijlocii, în stare bună, 
acoperite cu vegetaţie (iarbă, tufişuri) 


0,050 


" 5 


-Albii sinuoase ale cursurilor de apă .periodice, puternic 

înfundate. Albii acoperite cu vegetaţie abundentă 

-Albii majore, în stare rea, acoperite cu vegetaţie abundentă 

(tufişuri, arbori) şi având mai multe braţe . 

-Porţiunile cu praguri ale râurilor de câmpie 

-Albii cu bolovani ale râurilor de munte, având suprafaţa 

liberă a apei neregulată 


0,067 


6 

î 


-Râuri şi albii majore, abundent acoperite cu vegetaţie, cu 
scurgere lentă şi cu gropi mari şi adânci. Albii de munte, cu 
scurgere rapidă, aeraţie şi oglinda ap_ei neregulată (stropi de 
apă aruncaţi în sus). 


0,080 


7 


-Albii majore, abundent acoperite cu vegetaţie cu scurgere 
neregulată, golfuri, etc. 

-Albii de munte, cu cascade, cu patul sinuos alcătuit din 
bolovani mari, cascade, aeraţie puternică încât apa îşi pierde 
transparenţa şi capătă culoare albă din cauza spumei; 
zgomotul apei domină toate celelalte sunete împiedicând 
convorbiri le - 


0,100 


8 


-Râuri de tip mlăştinos (vegetaţie, albii din coajă de pământ 
crăpat, în multe locuri apa aproape 
stătătoare etc.) 

-Albii majore păduroase cu spaţii mari ,fără scurgere 
adâncituri locale, lacuri etc.) 


0,133 


9 


-Torenţi cu albie mobilă, formată din noroi, pietre, etc. 
-Albii majore fără comunicaţie, în întregime împădurite. 
Malurile bazinelor naturale 


0,200 


nr. 
crt 


TIPUL PEREŢILOR 


n 


1 


Tencuială din ciment curat 


0,010 


2 


Tencuială din ciment cu 1/3 nisip 


0,011 


3 


Zidărie din piatră cioplită. Zidărie din cărămidă foarte bună 


0,013 


4 


Zidărie din cărămidă în condiţii mijlocii, canale din beton în 
condiţii mijlocii 




5 


Zidărie brută din cărămidă, zidărie din piatră necioplită cu 
suprafaţa bine executată şi cu stratul de fundaţie din piatră, 
bine aşezat 


0,015 


6 


Zidărie obişnuită clin moloane; în stare satisfăcătoare; zidărie 
veche şi stricată, din cărămidă, betonare neîngrijită 


0,017 


7 


Canale acoperite cu un strat gros şi stabil de mâl; canale în 
loess compact ţi în pietriş compact mărunt, acoperite cu o 
peliculă continuă de nămol(în plus, găsindu-se în condiţii 
excepţional de bune) 




8' 


Zidărie grosieră din piatră, zidărie uscată din pietre mari, 
pavaj din bolovani. Canale în stâncă bine executate. Canale 
in loess, pietriş, compact, pământ compact, acoperite cu o 
peliculă din nămol (în stare normală) 


0,020 





Pavaj din piatră mare, necioplită, cu colţuri pronunţate, 
canale in stâncă cu suprafaţă mediocru prelucrată, canale în 
argilă compactă Canale în loess, pietriş, pământ, acoperite 
cu o peliculă discontinuă de nămol. 

Canale mari in pământ, aflate în condiţii bune de întreţinere 
şi reparaţie 


0.0225 


10 


Canale mari în pământ, în condiţii mijlocii de întreţinere şi 
reparaţii şi canale mici în condiţii bune. Râuri şi pâraie în 
condiţii favorabile (curgere liberă, curate şi fără vegetaţie 
importantă) 


n no^ 

U,U.cO 


11 


Canale in pământ: mari, în condiţii proaste de întreţinere, 
mici, în condiţii medii 


0,0275 


12 


Canale şi râuri în condiţii relativ rele(de exemplu, parţial 
acoperite cu ierburi acvatice şi bolovani sau cu iarbă mare 
având malurile prăbuşite etc.) 




•f 1 
i O 


Pofiraita oi r-âi iri ir> /Tînriitîi Ho întrotinorp fnart» rptp Pil nrofil 
V»ctrtcil6 Şl idUI l Ml (jtjiluiul uţs ll ut aut ici e fuat ia «cic ţjiwiu 

neregulat, înfundate considerabil cu pietre, plante acvatice 
etc. 


0,035 


14 


Idem, în condiţii excepţional de rele, bucăţi de stâncă şi 
pietre mari în albie, rădăcini dese, surpări şi denivelări, 
trestie 


0,040 



Se atrage atenţia că la dimensionarea lucrărilor de amenajare a albiilor, se vor 
avea in vedere şi condiţiile de funcţionare şi exploatare ale acestora. Astfel, dacă se 
prevede protejarea (pereerea) secţiunii de scurgere a albiei minore, la alegerea 
coeficientului de rugozitate, se va avea în vedere acest lucru, la fel, dacă se 
preconizează că în zona dig-mal se realizează o perdea de protecţie din arbori sau 
arbuşti. 

b)Mişcare permanentă, gradual variată. Albiile cursurilor de apă prezintă de 
regulă caracteristici variabile de la secţiune la secţiune, în ceea ce priveşte forma 
acesteia, rugozitatea, panta de curgere. 

F ormele secţiunii, traseul în plan şi panta longitudinală sunt modelate de însuşi 
curentul apei prin acţiunea de eroziune şi depunere, existând deci în permanenţă o 
acţiune reciprocă între curent şi albie. 

In cazul mişcării permanente gradual variate a apei în albiile râurilor, ecuaţia 
continuităţii este de forma: 

Q = const., 

iar ecuaţia dinamicii devine: 

dz d_fav 2 ^ Q^_ Q 
dx dx^ 2g ) k 2 " 

Transcrisă în diferenţe finite pe distanţa între două secţiuni transversale 
consecutive 1-1 şi 2-2 (fig.11) ecuaţia de mai sus are expresia (ecuaţia de conservare 
a energiei ) 



sau: 



unde: 




Fig. 1 1 . Schema mişcării gradual variate. 



„ «2 v i , ai 

2 - H — - = Z< + — — 

2 2g 1 2g 



v?,Q 2 



Ax 



A Z = Z 2 -Z X = 



gjVi -g 2 v2 Q 2 



2g 



km 



1 1 1 



li? 



+ sauk„ 



ki+k 2 



în care kţ şi k 2 sunt modulii «te debit în secţiunile 1-2 şi 2-2 iar km este modulul mediu 
de debit 

In foarte multe cazuri variaţia termenului cinetic se poate neglija în raport cu 

Q 2 

termenul AX , astfel că ecuaţia de conservare a energiei ajunge la forma : 



O 2 

AZ = z 2 -z 1 =^-AX 
k m 

rezultând că panta medie a suprafeţei libere a apei pe sectorul & X este egală cu 
media aritmetică a pantelor de la capetele sectorului de calcul. 

Calculul suprafeţei libere a apei cu relaţia de mai sus se efectuează prin 
încercări succesive: 

■ la profilul 1-1 se cunoaşte Zi şi se calculează ou şi k 2 ; 

■ se admite o cotă z 2 > z^ in profilul 2-2 şi se calculează <o 2 şi ka 

■ cu relaţia de mai sus se calculează z 2 



Dacă jz 2 - z 2 ! < r. unde c este toleranţa de neînchidere a calculelor, se 

z 2 * z 2 , 

consideră cota z 2 = z 2 Dacă |z 2 - z 2 l > e seadmite zj j şi se refac 

calculele , ş a m d De obicei e ; 1-2cm Rezultatele calculelor se înscriu într-un tabel 
în fonna de mai jos şi se efectuează pentru toată lungimea râului. 



Sectorul 


z, 


(Ol 


k, 


Zî 




k 2 




zi 


1-2 



















Secţiunile de calcul se aleg astfel încât pe acelaşi sector de calcul variaţia 

mărimilor geometrice să fie cât mai redusă. 

Modulele de debit k\ şi k 2 se calculează separat pentru albia minoră şi 
separat pentru albia majoră, astfel : * 

km = »_m R 2/3 şjkM= M R 2/3 jar ^ km + kM 

De foarte multe ori se întâmplă ca albia minoră să fie puternic meandrată, 
lungimea firului de curent măsurată pe traseul albiei minore să fie mult mai mare decât 
lungimea firului de curent măsurată pe direcţia generală a curgerii prin albia majoră 
(fig. 12) 



3 2 1 




unde 



Ax m este distanţa între secţiunile de calcul măsurate pe traseul albiei minore şi Ax^ 
este aceeaşi distanţă măsurată pe traseul albiei majore: 



k m 2 |k m , ■ k m 2 l Ş' k M jl^Mi • k M 2 I 

■■ f : nai se foioseşte relada 

Q 2 1-5 1 Q 2 . 

\2 Z 2 -Z, ■■■ ^ - 5 - -s- AX 

2 29 ,» 2 . k 2 , 

Linde 

<>1 = «'m, - <»M, 5 1 «2 = »m 2 '"•Mj 

iar 

ţ = {0.5 1) ^1-1 

v<!>2 ) 

Uneori se mai foloseşte şi relaţia : 

Q 2 ■ ' 1 O Q 2 
Az = z 2 -z ţ = — -5---5--1.-5-.iX 
2g \ w 2 «I; k 2 

unde 4=0 pentru albie convergentă şi £ = 0.S pentru albii divergente. 

Se precizează că obţinerea unor rezultate bune depinde in mare măsură de 
totalul datelor hidrometrice de care se dispune şi îndeosebi de cele referitoare la 
pantă, rugozitate şi forma albiei. 

Distanţa între secţiunile de calcul poate varia de la câteva sute de metri, pănâ la 
mai mulţi kilometri. Cea mai corectă împărţire, pe tronsoane de calcul (deci numărul 
secţiunilor transversale de calcul) este cea care ţine seama de uniformitatea pantei 



Mişcarea nepermanentă, gradual variată. 

Atât in regim natural, cât şi în regim îndiguit, îndeosebi când se pune problema 
amenajării unor sectoare mari ale cursului de apă cu aport de afluenţi şi albie majoră 
foarte variabilă, trebuie ţinut seama că mişcarea apei în albia râului are însă un 
caracter nepermanerrt, fiind un proces hidraulic spaţial (tridimensional). Deşi direcţia 
principală de curgere este cea in lungul cursului de apă, apar curenţi transversali 
importanţi, legaţi în special de schimbul de debite dintre albia minoră şi majoră 
(revărsări şi retrageri de ape) şi de viteze de curgere mult diferite in albiile majore şi 
minore. 

Pentru un sector scurt al cursului de apă, neinfluenţat de afluenţi, sau obstacole 
(praguri, poduri etc), cu diguri continui, prevăzute în imediata vecinătate a malurilor, se 
pot admite calculele în ipoteza mişcării permanente, gradual variată 

Pentru lungimi mai mari ale cursului de apă la care caracteristicile hidrologice, 
hidraulice şi morfologice diferă apreciabil în lungul parcursului, cu albia majoră (luncă 
inundabilă) foarte diferită ca lăţime, calculele pentru determinarea curbei suprafeţei 
libere a apei în regim natural şi îndiguit nu pot fi realizate corect decât in ipoteza unei 
mişcări nepermanente, gradual variată 



Se cunoaşte că îndiguirile pot modifica apreciabil regimul de curgere al apelor 
mari. pe de o parte reducerii secţiunii de scurgere a apelor prin albia majoră, iar pe de 
altă parte reducerii efectului natural de atenuare pe care îl au în aceste lunci Ca 
urmare, forma medie de viitură se modifică faţă de cea naturală, debitul maxim creşte 
ca şi viteza curentului în albie, deşi. în general, volumul de apă al viiturii rămâne 
acelaşi (fig. 13).' «V-- 2 * / > rf r r- 




' t T 

a). Hidrograful debitelor în aceiaşi secţiune 
Qi - debitul maxim în regim îndiguit; Q„ - debitul maxim in regim natural, A Q d - debitul 
dezatenuat; A Q a - debitul acumulat la timpul t în regim natura! pe suprafaţa îndiguită 




Qn . Qi 



b). Cheia limnimetrică 
.1. Regim natural; 2. Regim îndiguit. 
Fig. 13. Modificarea regimului de curgere datorită încorsetării albiei prin îndiguire. 

Din figura respectivă se constată că debitul maxim în regim îndiguit este 
superior celui din regim natural, cu diferenţa Qa care reprezintă debitul dezatenuat de 
îndiguire sau debitul atenuat în regim natural pe suprafaţa luncii. 

Şupraînălţarea la nivel A Z , produsă de îndiguire, în raport cu nivelul din 
regimul natural, are două componente: 

-Az^ produsă de încorsetarea secţiunii de scurgere; 

- Az 2 , produsă de creşterea debitului maxim cu debitul dezatenuat A Q 

Intr-o secţiune oarecare, sporul de debit A Q este dat de îndiguirile din amonte 
de acea secţiune, iar supraînălţările de nivel Az, sunt date de îndiguirile din aval şi din 
secţiunea respectivă 



In regim de mişcare nepermanentă gradual variată, stabilirea curbei suprafeţei 
libere se face pe baza ecuaţiilor Sairit-Venant: 

("2 OQ 

B i 0 ecuaţia continuităţii , li fiind lăţimea medie a secţignii şi. 



vc c/v vc-v vj _ .. .. - 

f + + _ o ecuaţie dinamica) 
c* gat gcTx k 2 

Modul de aplicare al acestor ecuaţii este prezentat in literatura de specialitate. 

In general, calculul este foarte laborios şi de regulă se folosesc calculatoarele 
electronice. In acest scop, în cadrul ICPGA s-au elaborat două programe de calcul . 
programul MIPE şi programul UNDA. Primul, determină curba suprafeţei libere a apei 
prin integrări succesive din aval spre amonte (curba de remuu), cel de al doilea, mat 
complet, ţine seama şi de atenuarea in albie, forma hidrografului, aportul de debit al 
afluienţilor. 

Pe baza analizei nivelurilor de apă se pot determina suprafeţele inundate în 
albia majoră la diferite probabilităţi ale debitelor maxime, iar pe baza valorilor vitezelor 
medii ale apei se poate aprecia amploarea eroziunilor laterale şi de adâncime sau 
tendinţa de colmatare a albiei naturale. Pentru aceasta se compară vitezele medii ale 
apei obţinute din calcule cu vitezele medii admisibile pentru diferite terenuri care 
alcătuiesc patul albiei conform datelor din tabelul nr.2 

Tabelul nr.2 

VITEZELE MEDII ADMISIBILE DE NEEROZIUNE ALE CURSURILOR DE APĂ 



A. Pentru pământuri necoezive 



nr. 
crt 


Denumirea 
pământului 


Dimensiunile 
particulelor de 
pământ (mm) 


Viteza medie admisibilă (m/s) 
La adâncimea La adâncimea de 
de 1 m 3 m şi peste 


1 


Praf sau mâl 


0,005-0,05 


0,15-0,21 


0,19-0,26 


2 


Nisip 
mărunt 
mijiociu 
mare 


0,05-0,25 
0,25-1,00 
1,00-2,50 


0,21-0,32 
0,32-0,57 
> 0,57-0,65 . 


0,26-0,40 
0,40-0,70 

0,70-0,80 y 


3 


Pietriş 
mic 

mijlociu 
mare 


2,50-5,00 
5,00-10,00 
10,00-15,00 


0,65-0,80 
: 0,80-1,00 
■ 1,00-1,20 • 


1,26-1 '40 


4 


Bolovăniş 
mic 

mijlociu 
mare 


15,00-25,00 
25,00-40,00 
40,00-75,00 


1,20-1,40 
1,40-1,80 
1,80-2,40 


1,40-1,80 
1,80-2,20 
2,20-3,00 


5 


Bolovani de râu 

mici 

mijlocii 

mari 


75,00-100,00 
100,0-150,00 
150.0-200,00 


(2^2,80 
2,80-3,40 
3,40-3,90 


3,00-3,40 
3,40-4,20 
4,20-4.90 


6 


Bolovani mari 


200.0 


3,90 





(0 
O- 



CD 



CM 

<? 
O 

d 



CD 

a 



tn 


CD 




O 


E 


ra 




a 


c. 


£ 


w 


0 




0 






tn 




I 




■o 




co 




tj 




me 


£ 


CD 


ca 


N 


îî 


S 


ra 




a 


s 


£ 



£ 
c 

<°.!c 

3 
3 



3> % 



<ş 
x> 

0) 

£ 

^CM O 

^ -ca 
■a 
< 



B 
ra 
a 



3 
Cl 



O 
CM 



CO 

O" 



O 
IO 

O 



o" 



o 

cn" 



o 

CN 



CO 

co 
d 



o 
o 



co 

o" 



o 



O 

o" 



ele 


E 


tez 


c 


> 


3 


c 


3 


~o 




cd 


CD 

*~ 


- 0 


3 


3 


0 


T3 




CD 


co 


73 


CD 


pot 


13 
<D 


CD 


E 


- UI 


ea 




E 


tab 


0 
c 


'c 


•co 
•0 


co 


cd. 


3 


S 


■ s 


» 


re 




c 




- 3 




O) 


3 


nu 


c 


care 


Itl/S 


0 




E 
c 


> 

CM 


•co 
■0 


O 


- ro 


11 


5 


> 


c 




CD 


cd 


a 


3 


tului 




c 






E 


3 


0 


0 


3 


<b 


'5T 


co 


3 


ffi 


0 




E 








0 


dm 




(0 


0) 


o> 


■a 


a; 


co 


N 


cd 


l: Vite 


âncim 


ATI 


ad 


> 


a 


a: 




SE 


per 


OB 


0 

> 




Si 


co 


admisibi 



3 >h <0 
c 



c o o 



o 

N. 

6 
m 



c'tm 
■ra ra o 
£ ao 

'C0 CB O 

a -a 



1 

CO 



CN 



C0 -3 
CD — 
£ 3 

6 £ 
ii 



a) 

< 



co 

o 

Q. 

5 
'c 

i « 

O) CD 

< o> 



o 
co 



co 
o 
a 



co E 

CD C 

o E ■ 

— & - 

2 >ro 

c o 

a "9 



OS 

2 



i 

t/3 

2. 
LU 

< 

Z 

UI 

Z 
< 
LU 
O 
UJ 
O 
LU 
5 



> 



«3 


co 


t--_ 


O 

cm" 


CO 
CN 


■ 


• 




■ 




t 


r 


• 


O 

cm' 


• 




■* 


co 


CO 


O) 


co 

cm" 


cm" ' 


CM 

co" 


• 


■ 


• 


• 




• 




CM 

cm" 




CM 


CM 


m 


co 


CM 

cm" 


CD 
CM 


O 

co" 


CO 

co" 


f" 


■ 


• 


• 




03 


CN" 


IO 

CN 


O 






t- 


o 
cm" 


cm" 


CO 

cm" 


T 

co" 


05 

co" 


co 


co 
ui 


• 


• 


CO_ 


00 

1 — 


■<ir 
CN 


03 


o 

1 — 


co 


CO_ 


05 


CM 

cm" 


co 

cm" 


co" 


co 

co" 


•cr" 


o 

co" 


r- 

CO" 


co" 


CO 


oo 

x — 


CN 
CN 


CO 


cu 
o 


T — 




T — 


O 
CM 


csi 


05 

CN 


co 
co" 


o 

■*" 


» 

■*" 


CO 

cn" 


CO" 


CO 

T-" t 


co 


O 

cm" 

a ; 


«O 


co 
o" 


O 


co 


CD 


°l 


co 
cm" 


h~ 

cm" 


CN 

co" 


oo 

co" 


co 

"Cf 


* — 
in 


0) 

CO" 


CM. 


CO 


05_ 


■<»• 


i^- 
o" 


o 


CM 

T — 


co 

T — 


r- 


cm" 


CO 
CM" 


o 

co" 


co 

co" 


CN 


05 

•*" 


CO 

co" 


O 


■cr 


O0_ 


co 


t-~ 
o 


O) 

o" 


o 


CO 


co 


05 


CO 

cm" 


oo 
cm" 


co" 


O 

<r" 


co 
■<r" 


«»> 

co" 


O 


co . 

v- 


h- 

T— 


CM 


co 
o 


o" 


O) 

o" 




•* 
t — 


r--_ 
t — 


o 

cm" 


CO 

CN 


o 

co" 


CO 

co" 


CM 


05 


0,89 


1,18 


CO 

▼■* 




0,15 


0,50 


C3 
t — 


2,50 


o 

CO" 


15,0 


25,0 


60,0 


140,0 


o 

8 

CM 


450,0 


750,0 








i Denumirea pământurilor 
1 constructive ale patului albiei 


Nisip fin 


Nisip mărunt 


' Nisip mărgăritar şi nisip mărunt 
cu pietriş 


Nisip mare şi nisip mărgăritar 
cu pietriş 


Pietriş cu nisip mare 


Pietriş de râu mărunt 


Pietriş de râu mijlociu 


Pietriş de râu mare 


Bolovăniş mărunt 


Bolovăniş mijlociu 


Bolovăniş mare 


Bolovăniş foarte mare ^ j 


Argile şi argile nisipoase de 
compactitate slabă y = 1 ,0 t/m 3 


Argile şi argile nisipoase de 
compactitate slabă y = 1 .4 t/m 3 


şi argile nisipoase de 
compactitate mare y = 1 ,8 t/m 3 






CM 


CO 




IO 


CO 




00 


O) 


o 


^ — 


CM 


co 




IO 



Î7 

3.3. DETERMINAREA NIVELURILOR MAXIME PENTRU LUCRĂRILE DE 
REGULARIZARE CU CARACTER LOCAL 

Debitul de calcul fiind stabilit, se aleg cel puţin trei secţiuni caracteristice în 
sectorul ce poate fi considerat model şi pentru care se face verificarea capacităţii de 
curgere în regim nemodificat (regim liber), în funcţie de panta de scurgere (i) şi de 
rugozitatea (n) corespunzătoare pe sectorul studiat (vezi figura 14) 




Fig. 14. Sectorul de râu ce se studiază. 



.Se calculează nivelul apei şi viteza medie în albia minoră şi majoră in regim 
natural (liber), corespunzător debitului de calcul şi de verificare, precum şi repartiţia 
debitului între albia minoră şi albia majoră. 

Efeptuarea calculului hidraulic, se face pe fiecare profil, începând din aval către 
amonte, astfel : 

-în profilul aval (P4) se determină prin încercări nivelul apei care asigură 
curgerea debitului de calcul şi nivelul corespunzător debitului de verificare, 
considerând corectă panta hidraulică (i) înregistrată la data ridicării (panta medie la 
ape mari, sau la ape mici) pe sectorul studiat, sau panta dintre profilul de calcul şi 
profilul imediat în aval de acest profil. 

-cu panta i dedusă ca mai sus şi cu un nivel al apei luat în cota malurilor 
Secţiunii şi ţinând seama de rugozitatea albiei, se determină capacitatea de scurgere a 
albiei în această secţiune. Dacă debitul obţinut este mai mare sau mai mic decât 
debitul de calcul se păstrează panta i şi rugozităţile, coborând sau ridicând nivelul 
apelor până când se obţine debitul de calcul cunoscut 

-cu panta (i) corespunzătoare pantei apei de pe tronsonul P4-P3 se transmite, 
nivelul apei de la P4 la profilul următor P3 şi se verifică dacă la acest nivel se asigură 
debitul de calcul şi debitul de verificare. 

In cazul în care debitul scurs la nivelul respectiv prezintă o abatere de +5% sau 
-2% faţă de debitul cundscut, se reia calculul, ridicând sau coborând nivelul, deci 
modificând panta hidraulică (i) până când se obţine debitul cunoscut sau apropiat de 
acesta, care să se înscrie în abaterile limită. 

Calculul se continuă în acelaşi mod şi în profilurile următoare P2 etc. 

Nivelul apei în dreptul unui pod, în cazul că nu dispunem de un profil al albiei în 
zona podului, se stabileşte prin interpolare, ţinând seama de nivelurile apei . în 
profilurile de calcul adiacente şi de panta hidraulică rezultată din calculul între aceste 
profiluri. 



In cazul când profilul longitudinal prezintă pante prea variate de la o secţiune la 
alta, precum şi zone de strangulare, pantele obţinute ca mai sus, se corectează cu 
formula 



2 2 
Vi ~«2 



ir*- 

unde: hi şi h 2 sunt cote amonte şi aval ale apei faţă de un plan de referinţă: 

Pe profilul longitudinal al cursului de apă (fig. 15) se înscriu nivelurile maxime 
obţinute, pantele (i) şi vitezele medii (v ro ). 




Fig, 15. Prof ilul longitudinal pe un sector de rău. 
1 . Linia pantei generale a talvegului; 
2. Nivelul în curgere liberă corespunzător lui Q<p%) 

In lipsa cheii limnimetrice a cursului de apă şi secţiunea de apă caracteristică, 
se întocmesc chei limnimetrice pentru fiecare secţiune (profil) de calcul, sau pentru 
secţiunea caracteristică din zonă, pe care se înscriu debitele pentru diferite niveluri ce 
vor servi la determinarea rapidă a acestora (v. fig. 16). 

Viteza medie (v m ) a unui curs de apă se consideră egală cu 0,85 din viteza la 
suprafaţa liberă a apei (v 0 ) deci : 

v m = v„. 0,85 (m/s) 

Pentru viteza la fund (v f ) care variază între 0,5 . .0,8 m, se ia media de 0,7 v m . 

Deci: 

v,= v m . 0,7 (m/s) 



sau: 



v f = v 0 . 0,6 (m/s) 




Fig. 16. Cheia limnimetrică. 

Sunt situaţii în care avem nevoie de calcule ajutătoare: Astfel: trecerea de la 
valoarea unui debit maxim anual cu asigurarea cunoscută (CW) la valorile debitelor, 
maxime anuale de diverse asigurări/ CC (p) se face cu relaţia : 



în care : 



Qmax (p) = kp CW (m 3 /s), 



Qn»x (p) este debitul maxim anual : 

kp - coeficientul de modul al debitului maxim cu probabilitatea de depăşire 
i p% 

p - asigurarea în procente 

Coeficientul de modul kp poate fi determinat pe baza relaţiilor dintre coeficienţii 
Cs şi Cv în care : 

Cs - coeficientul de asimetrie al unui şir de debite maxime; 
Cv - coeficientul de variaţie al unui şir de debite maxime 

Pentru calculul lui Cs se vor utiliza următoarele relaţii: 
-pentru debitele maxime provenite din topirea zăpezilor Cs = 2Cv, 
-pentru debitele maxime provenite din ploi Cs = 4 Cv 
-pentru debitele maxime indiferent de geneză Cs = (3... 4) Cv 

adoptându-se valoarea minimă pentru debitele maxime provenind în majoritate, din 
topirea zăpezilor şi valoarea maximă pentru debitele maxime provenind în majoritatea 
din ploi (STAS 4068/1-82) 

Valorile coeficientului k se recomandă să fie determinate cu tabelele Kriţki- 
Menkel prezentate în continuare. 

Pentru râurile mici", nestudiate -din punct de vedere hidrologic, trecerea de la 
frecvenţa istorică (stabilită pe baza informaţiilor de la localnici), la frecvenţa necesară 
se face pe baza coeficienţilor din tabelul 7, considerând coeficienţii : Cs = 4Cv şi 
Cv=1 



Tabelul 6 



Coeficienţii de trecere de !a probabilitatea de depăşire de la 
1% la alte probabilităţi de depăşire 
(eloaborat de I.M.H.) 



Probabilitatea 


Factor 


Probabilitatea 


Factor 


<p%) 




(P%) 




0,01 


3,387 


1,0 


1,0 


0,05 


2.224 


2,0 


0.804 


0,1 


1,887 


3.0 


0683 


0,2 


1,652 


5,0 


0,565 


0,3 


1,416 


10,0 


0,418 ■ 


0,5 


. 1,228 


20,0 


0,289 





CN 


15.10 j 


11.80 i 


10.26 


9.65_J 


8,65 I 


!, 7.10 ! 


o 

IO 
CO 


I 5.50 j 


i 4.05 | 


3.45 


2.50 i 


I 1-62 ; 


1.34 ; 


i 1.13 \ 


00 

o 


0.58 ; 


o 
o 


co 

CN 
O 


I U1b 






13.23 l 


10,48 


9,72 


! 198 


. 7.76 i 


6.47 


' 5.88 


5.06 


5.79 


. 3.21 


2.41 


; 1,62 


I 1.37 


00 


! 0.87 


i 0.64 


0.45 


0.31 


I 0,17 


Cv 


q 


11.58 


9,21 


co" 


7,60 1 


6,91 


5,81 ! 


5,30 | 


4,61 i 


3,51 i 


3,00 


2,30 


; 1.61 


l 1.39 


! 1,20 


: 0,92 


0,69 


0,51 


! 0,36 


CN 
CN 

o" 


o" 


9,89 


7,89 


7,08 


6,66 


6,08 


5,16 


• 4,73 


, 4,15 


3,22 i 


I 2,78 


I 2,19 


1,58 


1,38 i 


1,22 


0,96 


0,75 


0,57 


0,42 


I 0,28 


03 

o 


8,40 


6,85 


co" 


5,76 


5,30 


4,55 | 


4,19 ; 


3,71 | 


2,94 


2,57 


2,93 i 




CO 


CN 
CN 


0,99 


0,80 


0,63 


0,49 


I 0,35 


r~- 
o" 


7,03 | 


5,81 I 


5,22 | 


4,95 1 


4,57 | 


3,98 ! 


3,68 | 


3,28 | 


2,66 | 


2,36 | 




c» 


CO 


CN 
CN 


o 


0,84 


I 0,69 


I 0,55 


! 0,42 


| 9'0 


5,78 | 


4,85 | 


4,39 | 


4,18 | 


3,89 i 


3,42 | 


3,20 | 


2,89 I 


2,39 î 


2,15 


oo 


■* 


co 


CN 


co 
o 


co 
oo 

o' 


ro,75 


CM 
CO 

o" 


I 0,49 


IO 

o" 


4,67 | 


3,98 | 


3,64 J 


3,48 ! 


3,27 ! 


2,91 j 


2,74 | 


Î3 
CN 


'2,13 J 


•* 
cn 


00 


co 

co 


00 
CN 


O) 


s 


I 0,92 


I 0,80 


] 0,69 


I 0,57 


■q- 
o" 


3,68 I 


3,20 I 


2,96 I 


2,85 i 


2,70 i 


2,45 I 


2,33 


2,16 ! 


00 

co 


r» 


co 

IO 


T— 

CO 


CO 
CN 




CO 
O 


I 0,95 


I 0,85 


( 0,76 


I 0,66 


co 
o 


2,82 


2,51 


2.36 


2,29 


2,19 


2,02 ! 


s. 


co 

00 


s 


s. 


°. 




co 

r- 


co 


IO 

o 


0,97 


o 

o> 

o" 


0,82 


| 0,75 


CN 

o 


2.09 


Si 

O) 


co 

00 


cn 


co 


CO 


cn 

CO 


CN 
CO 




in 
co 


co 

CN 


CD 

T 


CO 

T— 


O) 

o 


s 


I 0,99 


0,94 


0,89 


[ 0,83 


o 


0) 

■* 


CN 


co 
co 


co 
co 


CO 


O 

CO 


00 
CN 


IO 
CN 


o 

CN 




co 


co 
o 


o 


CO 

o 


CN 
O 


o 

o 


0.97 


0.95 


i 0,92 


Q. 


l 0.001 


I 0.01 ; 


I 0.03 


i 0.05 


O 


co 
o 


cn 

" o 




CO 


IO 


o 


o 

CN 


lO 

CN 


o 
co 


O 


o 
cn 


o 

CO 


o 


o 

00 



o 



3 



8 



C 

2 



S 



8 



3 



8 



8 



3 



8 



2R 



8 



8' 



8 



s 



s 



("Tic? 
O , O o 



o o 

10 

T— 

O 
O) 

o 



CT> 

O 



IO i 
O) I 



cn i 

o" i 



o 
cn > 

" o" 



8 



o i 
O 



s 



s 



CO 10 
O o 

o b 



O 
T 
I! 
W 

ii 

5 8. 

»f 

-=; c 
3 0) 

0) o 

-Q iţz 
(0 <D 

8 



o 
ni 
> 



8 



.. . | 



8 



00 in , 

O Oi 

d cii c 

i_L 



' 05 



CD i 



O 
CO 


2.18 


'" 
ro 


CN 
CN 


CO 
O 


0.81 , 


0.63 : 


0.49 : 


CO 
ro 
O 


0,32 


0.27 


0 18 


0.12 : 


0.10 ; 


o.or : 


in 
o 
o 


.... 

o 
o 


£0 0 ! ' W0 I 


CN 
Ol 
CN 


2,12 1 


1.43 : 


CSI 


1,07 ; 


0.85 


0.67 ! 


0.53 


0.42 


0.37 


0.31 


0,21 


0.15 


0.12 


0.08 


CD 
O 
O 


0,05 


2.77 j 


2.05 j 


1.42 I 


1.24 ] 


1.09 


0.87 ! 


0,71 i 


0.57 


0.46 


0.40 


0,36 


0.25 


0,18 


0.15 


o 


0.08 


0.07 


cn 
o 
o 


2,50 | 


2,00 | 


1.41 ! 


1.25 


1.10 ! 


o 
ej> 

o" 


0,75 | 


0,62 ! 


o 
in 

d 


m 
d 


o 
o 


0,29 | 


0.22 I 


oo 
o 


xr 

d 


0.11 


o 
o 


00 

o 
o 


2.45 | 


1,90 i 


1,40 


1,24 ! 


1,12 ! 


0,93 | 


0.76 j 


0,66 


0,55 ! 


0,50 J 


0,45 ! 


0,33 ; 


0.26 i 


0,23 ' 


0,17 l 


0,15 : 


0,13 1 


0.10 


2,28 j 


1,82 j 


1.37 l 


1,23 j 


1,12 ! 


0,95 ; 


0,82 i 


0.70 i 


o 

co 
d 


0.55 | 


0,50 j 


0,38 ! 


0.32 ; 


0,27 : 


0,22 \ 


0,19 


0.17 | 


0,14 J 


2,11 ; 


CN 


i 1.34J 


1,23 | 


1.13 ! 


0.97 j 


0,85 | 


0,75 | 


0.65 | 


0.60 ; 


0,55 


0,44 : 


0,37 


0,35 | 


0,27 f 


0,24 | 


0,22 ! 


0.19 i 


1,93 ! 


1,61 ! 


1,31 I 


1,21 


CO 
\— 


0,99 | 


O) 
CO 

d 


0.79 : 


0,71 ! 


99'0 


0,61 j 


0,51 ! 


0,44 { 


0,40 | 


0,34 J 


0,30 | 


0,29 


0,25 | 


1,75 I 


1,51 i 


1.26 i 


119 j 


. 1.12 ! 


1,01 


0.92 I 


0,84 | 


0,76 I 


0.72 ! 


0.68 


0.59 | 


0,52 ! 


0,48 ! 


0,42 ; 


0,39 | 


0.37 : 


0,33 


1,55 ; 


1,38 J 


1,21 i 


1,16 


o 


1,02 I 


0,95 j 


0.89 


0,82 


0,79 ! 


0,75 I 


0.67 J 


0,61 


0,58 ! 


0,52 ! 


0,49 I 


0,47 ! 


0,43 | 


1,36 


1.26 


1,15 




co 
o 


1.03 


CO 
Ol 

o 


ee'o I 


0,88 


0,86 


0.83 


0.77 


0,72 


0,69 


0,64 ! 


0,61 


0,60 


0,56 


f- 
*~ 




1,08 


9o:l 


1.06 


1.02 I 


Ol 
Ol 

o 


r- 
<?. 

d 


0,94 I 


. 0,93 


0,91 


0,88 I 


0,85 ! 


0,83 


0,80 ! 


0,78 


0,77 I 


99.9 | 0,75 ; 


cn 


o 


o 

CN 


CTJ 
CN 


o 

CO 


o 


o 
m 


o 

CD 


o 
c- 


UI 


o 
co 

. 


o 
cr. 


m 

Ol 


o 


ci 

Cil 


99.5 


99.7 j 



3 4 DETERMINĂRI HIDRAULICE IN SECŢIUNI STRANGULATE 



in albiile cursuri lor de apă în care prezenţa sau prevederea unor, lucrări de apărare 
redue se^uftw de curgere, schimbă rtwafftjtogtc patul albiei $i modtfteă nivelul debitului 
decani, sunt necesare 

calcului afiiieritor, / 
; - cateulul suprsânâlţărilor de nivel. ' 
Recomandările s» referă Tn special la lucrările de apărare, consolidare şi dirijare şi ' 
nu la podim ai podele, unde calculele enunţate se tratează conform Normativului PD 95- 
. 77'52 ." . : '.;.' , ' 

Afuarile se calculează la cursurile de apă cu patul şi malurile erodabile, în zonele 
unde se prevăd lucrări de apărare, consolidare şi dirijare. Acsest fenomen se produce in 
cazutin cara viteza din secţiunea strangulată este mai mate decât viteza medie de 
***r^ds*m tabelul 8 ai 7,3. 

Âfuierea maximă totala este alcătuită din: , 
- afumrea generata ţi «hmrea toca»; 

■ AMemaj^nşredi 

La albiile erodabile şt instabile la care nu se iau măsuri speciale pentru protecţia 
împotriva afuierii sau de stabilitate a malurilor, se pot produce în timp, modificări ale 
poziţiei albiei minore, astfel încât afuierea generală ar putea atinge valoarea maximă 
determinată ca perifru albia ^ .minora, v ' 
■ •. : *• '■• a) Calculul afuierii generale se face cu ratata: 

E "af VitHp 

n ~ ' 

: . ■ v m • . ■■■■ 

dacă: 

v mp > v m 

tinde: 

JE ~ este coeficientul de afuiere generală medie; i / 

h«- adâncimea apei în punctul respectiv, după producerea afuierii generale; 

h - adâncimea medie a apei într-un punct oarecare al secţiunii de curgere, înainte 
de ■ afuiere; Ş. . 

v™,, - viteza medie a apei în albia minoră în secţiunea lucrării, înainte de producere 
afuierii;.'';':'. '• ■ V~ 

v m -viteza medie a apei în albia minoră, 

b) Cu această relaţia se poate calcula linia afuierii albiei şi afuierea generală 
maximă, care se obţinediri diferei^a dată de relaţia: 



n af max - h mmax = af - Qener. max. 



36 



unde 

hatna. este adâncimea maximă a curentului după afuiere. 
h,„ m ». este adâncimea medie maximă iniţială â curentului. 

c) La cursurile de apă cu albie erodabilă. valoarea coeficientului E. de afuiere 
generală limită se recomandă să nu depăşească 1,4 1,5 pentru evitarea unor construcţii 
de apărare şi dirijare costisitoare 

în cazul albiilor la care creşterea adâncimii apei în albia minoră, ca. urmare a 
afuierilor generale, este mică (0.5 . 0,8 m ) se poate depăşi valoarea coeficientului E de 
mai sus. : 

Afilierea locală. 

Calculul afuierilor locale (afl) la pilele podului se face în ipoteza că afuierile 
generale s-au produs la vloarea maximă 

Adâncimea maximă a afuierilor locale (h aB ) la pilele podului se calculează 
aproximativ cu formulele de mâi jos: 

- când v < v» 

1 

(7.1 ^ ( v! "3 

-când v > v, 

• af|.2.42.k r ^J 

unde: 

b - lăţimea pilei; 

v - viteza curentului in amonte de pilă tn albia naturală a cursului de apă (m/s); 

v,- viteza medie de antrenare a aluviunilor de pe patul albiei, la adâncimea 
corespunzătoare afuierilor generale ; 

kt - coeficientul care ţine cont de forma pilei în secţiune transversală (fig. 17); 

K - coeficientul care ţine seama de unghiul de Incidenţă al curentului cu pila 
(«9 18), 

g - acceleraţia gravitaţională. 

Calculul afuierilor locale nu se face în cazul în care se prevăd lucrări de 
consolidare a patului albiei (pereuri, saltele de gabioane, radiere de beton, etc) . La 
calculul afuierilor locale din zona pilelor , în formulele de mai sus se consideră lăţimea 
pi'ei b = 1 m, iar viteza, egală cu vitez.a medie a apei în dreptul culeii. 

Afuierile totale rezultă din însumarea afuierilor generale şi locale: 



af t =af g +af| 



Fig 1 7 Valoarea coeficientului k( 



7 i — 




Fig 18 Coeficientul k„ 



Calculul aproximativ al supraânălţării de nivel se face cu relaţia, aplicată pentru albia 
minoră. 

2 2 

admiţând că rermJ'ui se produce înaintea afuierilor, unde: 
Az - supraânălţarea de nivel (m); 

v^p - viteza medie a apei în albia minoră, în secţiunile lucrării (pod, epiu. etc.) în 

rri's; 

v m - viteza medie a apei în albia minoră, în regim natural ţm As), 

La Stabilirea cotelor rampelor de acces la pod, se va ţine seama de influenţa 
supraânălţării. ... 

Lungimea L z pe care se întinde supraânălţarea de nivel, se determină aproximativ 
şi acoperitor cu relaţia: 



38 



in care. 

L, - distanţa pe care se intmde suprainălţarea de nivel ţm); 
Az - variaţia de nivel (m); 

i - panta suprafeţei libere a apei corespunzătoare debitului pentru care s-a 
calculat supraânălţarea Az 

a) Se poate admite că valoarea maximă a şupraânălţarii se produce în amonte, la o 
distanţă egală cu aproximativ 2,5 b ( b fiind lăţimea albiei acoperită de pod între feţele 
culeelor, faţă de axa poduiui); 

b) Pentru uşurinţa calculului, suprafaţa liberă a apei pe zona pe care se produce 
supraânălţarea de nivel se poate lua plană; 

c) în funcţie de valoarea supraânălţării. lungimea L, prezintă importanţă în' cazul 
unor obiective care hu trebuie să fie inundate sau, în cazul râurilor îndiguite, la care 
digurile trebuiesc supraânălţate 

Verificarea debitului scurs prin secţiunea lucrării, pentru o supraânălţare de nivel 
Az dată, se poate face cu formula dată de Ruhlmann: 



3 !i 
i'. 



(Aznk)2-k 2 'r+hVĂz+k (m/s) 

J] '" 



i 3 

unde: 

H - coeficientul de reducere a ariei secţiunii active de curgere în albia minoră 
datorită contracţiei hidraulice produse de infrastructură (s) şi strangulării geometrice 
datorat pilelor (e) , 

b - lungimea podului (între feţele culeelor), în m; 

2g 

h - înălţimea medie a lamei de apă în secţiunea lucrării în regim modificat, 
4. PROIECTAREA LUCRĂRILOR DE AMENAJARE A ALBIEI MINORE 
4.1. RELAŢII MORFOMETRICE 

4.1.1. Curentul de apă caracterizat prirrtr-un anumit regim de curgere, generează o 
evoluţie continuă a albiei râurilor, generează procese de albie cu intensitate mai mare sau 
mai mică tn funcţie de intensitatea factorilor climatici şi de caracteristicile geofizice ale 
terenului pe care are loc scurgerea. 

Observaţiile şi măsurătorile efectuate, au arătat că între parametrii hidraulici şi cei 
geometrici ai albiilor formate într-un pat aluvionar şi relativ stabilizate, există anumite 
legături de corelaţie numite relaţii morfometrice. Aceste relaţii morfometrice prezintă o 
deosebită importanţă pentru practica hidrotehnică, întrucât stau la baza fenomenelor 
morfologice şi a dimensionării lucrărilor de regularizare a albiilor râurilor. 

Până in prezent obţinerea relaţiilor morfometrice a fost pur empirică, neexistând 
încă o teorie care să explice fenomenul formării albiilor râurilor într-un pat aluvionar. 



39 



Această metodă de obţinere a relaţiilor morfometrice este cunoscută • în literatura de 
speciatitate sub denumirea, de; teoria regimului Râurile care se încadrează in această 
teone sunt acelea care au un regim hidrologic stabil şi ale căror albii s-au format în 
proptite ;or aluviuni Un râu aflat în regim nu prezintă variaţii importante ale dimensiunilor 
in iungu. său. găşindu-se în stare de echilibru şi nu pot apare înisipări sau eroziuni. Nu 
se încadrează în teoria regimului, râurile a căror curgere este influenţată de diferite 
amenajări, executate în bazinele hidrografice respective.. 

Profilele apelor mari, cu albii majore foarte laţe, nu sunt profite de curgere cu 
caracter continuu şi de aceea nu pot fi luate în considerare. 

Debitul de calcul ce se ia în considerare în relaţiile respectiva este ales după 
criterii diferite, astfel că poate fi: 

- debitul care umple albia minoră; 

- debitul mediu multianual. dacă transportul aluviunilor târâie începe sub acest 

debit; 

- debitul maxim de calcul, 

- debitul ideal sau debitul de formare prezentat în prima parte. • 

La utilizarea debitelor este recomandabil să se ie debitele cu frecvenţa daţă de autorii., 
respectivi, altfel rezultă cu totul alte valori decât Cele normale, reale. 

După L. 8 Leopold şi Ţ. Maddock relaţiile morfometrice au o formă exponenţială 
de tipul: 

h--A h Q a - adâncimea medie a apei, 

b -AbC^ - lăţimea medie a albiei, 

lf = A{Q T -panta medie a fundului albiei, 

u = A^Q ? - viteza medie de curgere, 

G f =A g Q e - debitul târât, 

G s = AjQ 11 - debitul în suspensie, 

k-- A k Q u - coeficientul de rugozitate (Strickler) şi, pe baza ecuaţiei de 
continuitate, 

A h A b A u'-" 1 Ş' a + P+8 = l 

Dintre relaţiile morfometrice care se pot utiliza cu succes în practică pot fi citate 
cele ale lui D. B. Simmens şi M. L. Albertson, care pentru fundul nisipos al albiei şi maluri 
coezive au următoarele expresii: 

P = 4.75Q 0 ' 512 : R , 0,476 • Q 0,361 ; n = 10,8 -R 2 ' 3 ■ I 1 '' 3 ; , u * ; = 0,525^T' 37 
pentru fund şi maluri nisipoase: 



u • 9,35 R 2 ' 3 I 1 3 



40 



pentru fund şt maluri din materia' grosier necoeziv 

\ 0,286 



R 0,366 - Q 0 361 . u 1 0.sfR 2 l} 



4.1.2. RELAŢII BAZATE PE ECHILIBRU LIMITĂ AU PARTICULELOR DE FUND 

în aceste relaţii se foloseşte coeficientul de stabilitate al: albiei care reprezintă 
raportul dintre diametrul mediu al particulelor şi produsul dintre faza hidraulică şt pantă. 

Rl 

Relaţiile morfbmetrice bazate pe echilibru limită al particulelor defundsunt: 
h^A^A^.A^.Q 0 - 46 (m) 
B = kf ' 2S • Ai 0 ' 46 • A^ 0,54 . Q°' 4e (m) 



u = A 0 ' 4e .A| 92 .A 0 3 8 .Q°> 58 (m/s) 



unde: 



8 este lăţimea albiei, A-) - Iii , A 2 =uhR _2 '' 3 r V2 şiA 3 = £,iarQ*uhB 

O. ' 



41.3. RELAŢII BAZATE PE DISIPAREA ENERGIEI CIRCULAŢIEI 
TRANSVERSALE 

S. T. Altunin şi I. A. Buzunov recomandă relaţia 

B = AQ°' 5 r°' 2 ; h---B m 
a 

Elementele albiei stabile după S. Ţ. Altunin şi I. A. Buzunov se găsesc in tabelul 9 
şi 10,: unde debitul de calcul este Qf cu asigurarea de 5 -10 % în cazul că se foloseşte 
alt debit decât Q ( , atunci se utilizează în locul coeficientului A, coeficientul de corecţie dat 

de relaţia. ' 

. luotM 



41 



Tabelul 9 

VALORILE COEFICIENŢILOR DE STABILITATE A ALBIEI DUPĂ 
S. J. ALTUNIN Şl I. A. BUZUN OV ■ ' 



Nr 
cil 


. Feful albiei 


A 


m 


a 


m pentru 
a-10 


a pentru 
m=0,5 


r.. 


Cursul superior al 
râului în. regiune 
muntoasă 


07 - 09 


'1,0-0,8 


16-10 


0,9-0 8 


2-3 


2.: 


Idem: regiune de 
deal la ieşirea 
râului în şes 


0.9-1,0 


0,8-0,67 


10-9 


0,8 - 0,75 


3-5 


3^ 


Cursul mijlociu ai 
râului (zona de 
şes) 


. 1,0- 1,1 


0 57 - 0,5 


9-5 


0,75-0,7 


4-5 \ 


4 


Cursul inferior al 
jâului 


1,1 -1,3 


0,57-0,5 


4,1-3 


0,75 - 0/5 


2,7-10 



Tabelul 10. 

ELEMENTELE ALBIEI STABILE DUPĂ ALTUNIN Şl BUZUNOV 



... 1 

. 2 + h 


Panta stabilă /, în % 


Lăţimea B 
la oglinda 
apei în m. 


Adâncimea medie h 
în m. 


Viteza medie 
u în m/s 


1 
5 


» 0,563 3,26 

1 = 000192 °- 1 

Q 0.326 


Q 0,5 

B=A 7^ 


h = 0,732- 

(iooa) 10/9 


u = u 01 hV 5 


1 
4 


«0,563, ,3,21 
1 = 0,00163^1.- 


IDEM . : 


h = 0,685- "° 1 - 

(iooa) z 


u = u 01 h 1 / 4 


1 

■3 


A 0,310 u 3,15 
1 = 0,00123 q0154 01 


IDEM 


h- 0,565 U ° 1 , 
(1000I) 2 


u = u 01 h 1 '' 3 



414 RELAŢII MORFOMETRICE PENTRU CANALE ARTIFICIALE 

Dintre multiplele relaţii de calcul pentru canale artificiale cităm pe cele ale lui G. 
Lacey care în urma unor studii şi măsurători efectuate în India şi Pakistan, prezintă 
următoarele relaţii:. 



f -■ 1.58d^ 5 - factorul de înnămolire. d„, in mm 



42 



P (4.1 48)Q - perimetrul muiat (m) 

f i> 3 

1 , « k - panta fundului 

3.210 3 Q ub 

R 0,47f" 1 3 Q 1 3 - raza hidraulică (m) 



4.2 ELEMENTELE CARACTERISTICE ALE ALBIEI MINORE STABILE 

4.2.1. NIVELUL DE REGULARIZARE 

Acest nivel se stabileşte în legătură cu unul din debitele caracteristice: 

- regularizarea pentru debitele medii; 

- regularizarea pentru debitele apelor mici; 

- regularizarea pentru debitele apelor mari; 

Deasemeni în proiectare se iau în considerare şi nivelurile minime, medii şi maxime 
pentru curgerea gheţarilor, nivelurile minime din perioada de vegeteţie, nivelul de formare 
a albiei, etc. 

4.2.2. TRASEUL DE REGULARIZARE 

Pornind de la ecuaţiile hidraulicii şi de la unele relaţii morfometrice, traseul 
meandrat al albiilor râurilor corespunde principiului energiei disipate minime sau 
principiului debitului maxim. Traseul de regularizat este strâns legat de panta disponibilă 
şi de natura terenului şi este determinat de linia talvegului. 

în funcţie de intensitatea şi natura intervenţiilor se studiază, de la caz la caz, 
soluţiile referitoare la traseul în planul orizontal al albiei minore şi anume:- 

a) Regularizarea locală. 

în acest caz se obişnuieşte să se menţină traseul existent, acţionându-se în vederea 
stabilizării fundului şi malurilor secţiunii de curgere. Uneori sunt necesare şi rectificări ale 
albiei, pe un nou traseu, de mică lungime şi în general obligat de amplasamentul 
construcţiilor. 

b) Regularizarea conservativă, constă în aceea că albia amenajată urmăreşte în 
general traseul albiei naturale şi păstrează elementele hidraulice şi morfometrice ale 
acesteia. Şi aici, lucrările necesare se referă îndeosebi la stabilizarea malurilor, local 
putând interveni rectificări ale traseului, în cazul unor meandre pronunţate. 

Un caz particular al regularizării conservative îl constituie calibrarea albiei 
minore, prin care se urmăreşte ( menţinându-se traseul existent ) mărirea capacităţii de. 
transport a acesteia. 

Soluţia se are în vedere îndeosebi în cazul în care cursul de apă se îndiguieşte, 
digurile fiind amplasate în apropierea malurilor urmărindu-se de regulă două scopuri. 

- mărirea capacităţii de curgere, în vederea reducerii.înălţimii digurilor, preluându- 
se astfel o parte din efectul de dezatenuare al acestora; 

- obţinerea volumului de terasamente necesare realizării digurilor. 



43 

0<n experienţa unor astfel de lucrări realizate pană in prezent se consideră că 
ar.eastâ soluţie este mai puţin indicată deoarece 

• mărirea capacităţii de curgere a aib'tei minore este destul da redusă, fiind mai 
j. antaios de a depărta digurile de mal. 

■ onn reprofilarea secţiunii existente se distruge aproape total consolidarea 
naturală a malurilor, mănndu-se pericolul de erodare şi daci apare necesitatea realizării 
unor protecţii de mal., lucrări in general costisitoare, 

- având îri vedere caracteristicile albiei minore {iăfimea şi adâncimea), practic la 
cursurile de apă mai mari cu utilajele obişnuite, nu se poate aeţiona decât în apropierea 
malurilor, astfel în consecinţă, capacitatea de transport creşte foarte puţin, 

Din aceste motive calibrarea albiei minore reprezintă de cela mai multe ori nu o 
soluţie constructivă, justificată hidraulic, ci o soluţie tehnologici pentru realizarea digurilor, 
dar care poate conduce la implicaţii mari asupra stabilităţii cursurilor de apfi 

Din aceste motive, calibrarea albiei minore trebuie să fie realizată numai în situaţii 
obligate (ca de exemplu în cazul spaţiului insuficient pentru realizarea digurilor) şi , in 
general . la cursurile mici de apă, puternic colmatate prin reprofilarea secţiunii nu se 
realizează viteze de curgere mai mari de 1,2 - 1 ,5 m/s care pot provoca fenomene de 
eroziune. 

c) Regularizarea radicală constă în realizarea în cea mai mare parte a unei albii 
noi, care .modifică „total sau parţial dementele hidraulice şi morfometrice ' ale albiei 
naturale, în această siîuaţie intervine de fapt analiza variantelor posibile, urmărindu-se 
realizarea unui traseu stabil. 

în plan. traseul albiei regularizate este alcătuit, din curbe şi contracurbe, legate 
între ele prin aliniamente cât mai scurte. Traseul în curbă poate avea diferite forme 
(mâner de coş, parabolă, etc), in practică utilizându-se.de cele mâi multe ori o singură 
rază curbură. 

Traseul stabil al albiei regularizate se alege respectând relaţiile: 

r=(5...6)B 
L=cB 

in care L reprezintă distanţa dintre două curbe, L - lăţimea albiei, iar c - coeficient cu 
valoarea cuprinsă între 10 - 14, r - reprezintă raza de curbură a axului albiei. 

Pentru majoritatea râurilor stabile din ţara noastră, raportul r / B are valori 
apropiate de 5 - 6 . 

Traseul regularizat trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 

- traseul în plan al albiei minore va urmări pe cât posibil traseul existent al cursului 
de apă, sprijinindu-^se pe. malurile înalte stabile, pe, lucrările existente, etc. (regularizarea 
conservativă); 

- dacă condiţiile de temă o cer, traseul albiei va putea fi abătut de la cel existent 
(regularizare radicală), atât pentru satisfacerea cerinţelor generale de regularizare cât şi 
pentru a îmbunătăţii condiţiile de amplasare şi exploatare a obiectivelor riverane sau de 
folosinţă a terenurilor agricole. Oportunitatea unei astfel de soluţii se va stabili pe baza 
unei analize tehnico - economice, 

- traseul adoptat trebuie racordat corespunzător, din punct de vedere hidraulic şi 
constructiv cu sectoarele de la extremităţile amonte şi aval, precum şi cu afluenţii de pe 
parcurs, ţinându-se seama atât de lucrările existente cât şi de posibilităţile de 
regularizare în viitor a acestora; 



44 



- traseul albiei minore nu trebuie să fie mult mai sinuos decât traseul general al 
albiei majore, prin care curg apele mari, pentru a nu se produce împotmoliri sau eroziuni 
puternice în albia minoră; 

-la definitivarea traseului albiei regularizate se va ţine seama de existenta unor 
balastiere, gropi de împrumut, care se vor încadra convenabil in traseul general de 
regularizare, prevăzându-se lucrări de terasamente şi apărări de mal necesare. 

Relaţiile morfometrice prezentate anterior necesită precizarea coeficienţilor 
morfometrici pe baza unor măsurători pe sectoare de aibie stabile. 




Fig. 19: Traseul sinuos al unui cure de apă; 
vedere în plan şi profil longitudinal. 




Fig. 20. Traseul albiei regularizate (Altunin) 



4 3.2. PROFILUL LONGITUDINAL AL ALBIEI REGULARIZATE 

în lungul râurilor, acţiunea curentului de apă de a eroda patul albiei se manifestă 
diferit, datorită vitezei medii diferite pe care o are. Pe cursul superior, unde parita 
longitudinală este mai mare şi viteza curentului este mai mare, exststă tendinţa de 
adâncire a albiei, în schimb pe cursul inferior, unde panta este mică, există tendinţa de 



45 



depunere a aluviunilor transportate şi deci tendinţa de ridicare a fundului albiei. Pe cursul 
mijlociu se constată o oarecare menţinere a patului albiei la aceeaşi cotă. 




a) Crteriul de stabilitate locală 

Stabilitatea locală a profilului longitudinal al albiei unui curs de apă se obţine în 
acele secţiuni în care efortul de antrenare al aluviunilor de către curent se găseşte într-un 
anumit raport faţă de efortul de antrenare a aluviunilor. 

Dacă energia disponibilă a curentului este mai măre decât energia necesară 
transportării debitului solid târât venit dih amonte pe sectorul respectiv, se vor produce 
eroziuni şi deci fundul albiei va coborâ. Invers, dacă energia disponibilă a curentului este 
mâi mică, se vor produce depuneri de aluviuni. Deci sectorul considerat se află în 
echilibru dacă debitul 'ârât este maxim, la o capacitate de transport dată a curentului de 
apă: ' 

Ca unnare, criteriul de stabilitate locală a albiilor râurilor este. 

: x s t0t cr - albii stabile; 
1 1 10',.. - albii instabile; 



sau: 



- depuneri, ridicarea fundului albiei, 

- eroziuni, coborârea fundului albiei. 

v = 2v cr - albii stabile 
i v * 2v cr - albii instabile 



unde; . 



Vw=a- ja- 



ST 



in care: 



frecvent m = - 



1 



1. 1 

4 ' 6 6 
a k 1 ,3 + 1 ,4 pentru d = 0,2 + 0,25 rnm 
a = 1 ,2 pentru 0,25 mm < d < 0,7 mm 
a = 1 ,0 pentru d > 0,7 mm 
d = d9osaudss 
R - raza hidraulică 
% - greutatea specifică a aluviunilor 
y - greutatea specifică a apei. 



46 

b) Criteriul de stabilitate generală 

Acest criteriu se materializează printr-o relaţie morfometrică de forma: 

consl 

f" 

care reprezintă o asimptotă către care tinde profilul longitudinal al albiilor râurilor şi unde 
n < 1( după diverşi autori n = 0,35 + 1,00). 

c) Reguli de proiectare a profilului longitudinal al albiei regularizate 

Aşa după cum am văzut mai înainte, de relugă profilul longitudinal al unui curs de 
apă are formă parabolică cu panta descrescând spre avai La stabilirea profilului 
longitudinal al albiei regularizate trebuie să se ţină seama de următoarele reguli: 

- trebuie avute în vedere cotele obligate ale fundului albiei cum ar fi confluenţele, 
precum şi cotele impuse de viitoarele lucrări de amenajare (captări de apă, poduri, 
canale, căderi, traversări de conducte subterane, eto); 

- necesitatea de asigurare prin adoptarea unor cote şi pante corespunzătoare în 
vederea asigurării curgerii debitelor lichide şi solide fără inundarea terenurilor agricole, 
aşezărilor omeneşti sau a obiectivelor economice riverane, fără transformări apreciabile 
în morfologia albiei la orice nivel de apă; 

- influenţa asupra stratului de apă subterană. 

Coborârea liniei fundului albiei regularizate sub cel al albiei naturale, prin săpături 
sau eroziunea de către curentul de apă (autodragaj) poate fi utilizată ca măsură de 
reducere a costului îndiguirii şi îmbunătăţirii curgerii apelor mari sub poduri etc 

în cazul unor albii cu panta longitudinală mare, care determină viteze de curgere 
ce depăşesc vitezele critice de antrenare, trebuiesc luate măsuri de consolidare a 
fundului albie cu saltele de fascine, anrocamente, traverse sau se reduce panta prin 
realizarea de praguri de fund şi trepte de cădere. 

In acest sens trebuie tratată cu toată atenţia problema tăierilor de meandre în care 
dacă se exagerează şi nu se prevăd lucrări de consolidare corespunzătoare, se poate 
compromite întreaga lucrare de regularizare. 

La proiectarea profilului longitudinal al albiei regularizate in aval de lacurile de 
acumulare sau în zona exploatărilor de balast, este necesar să se ţină cont de faptul că 
linia fundului albiei coboară datorită fenomenului de eroziune. Pentru aceasta este 
necesar să se determine linia fundului albiei, după eroziune, pe bază de calcui sau, 
eventual, prin studiu pe modele hidraulice. 




Fig. 21. Profilul longitudinal ai albiei regularizate. 



Cote 



Pod existent 




Tăiere pe 
mol drept 



st 



Mal şfîng . 

Rine existent^ 
Mal drept 



Fund proiecte I 



Ur.prefil. 

CoU moîstîng 

Cele mul drept 

Cote tund 
existent 



Cole tund 
proiectat 
Cote coronament 
dig 



Cote ape 
maxime icolcu! 



Cote ape 
maxime verificare 



Distanţe parţiale 



Distante cumulate 



Aliniamente si 
curbe 



NOTĂ: 



Elementele prezentate în profil sunt minime. 



Fig. 21. Profilul longitudinal al albiei regularizate 



Profilul în lungul albiei regularizate trebuie să conţină următoarele elemente 
principale 

- linia talvegului albiei regularizate şi a albiei naturale; 

- linia coronamentului în axul digurilor de apărare împotriva inundaţiilor existente 
sau proiectate, cu indicarea eventualelor lucrări de traversare a acestora, în căzui când 
se realizează concomitent regularizarea albiei minore şi majore; 

- liniă oglinzii apei !a diferite debite caracteristice, înainte şi după regularizare; 
-poziţia şi cotele diferitelor construcţii din. albie. 

4 2 2. SECŢIUNEA TRANSVERSALĂ STABILĂ A ALBIEI REGULARIZATE 

De regulă, profilul are o formă simplu sau dublu trapezoidală şi foarte tar, 
parabolică sau dreptunghiulară. 

Se deosebesc următoarele secţiuni transversale caracteristice afe .albiilor, 
regularizate: 

- secţiunea unică in săpătură; 
-secţiunea etajată în săpătură. 

In general, pentru regularizarea albiei minore primul tip de secţiune este cea mai 
utilizată. Cel de âl dilea tip de secţiune se utilizează jtentrii albiile Cu deschideri foarte 
mari sau de adâncimi mari, când se urmăreşte tranzitarea unui debit minim (de 
servitute) prin cunetă, fie evitarea unor taluzuri srialte, inestetice, reaUzându se totodată 
mărirea stabilităţi laterale în afara cazului când adâncimea debleulu< impune acest tip 
de secţiune, se va evita realizarea unei secţiuni etajate rare ia acelaşi volum de 
săpătură conduce la lăţimi foarte mari - ocupând suprafeţe mari din terenul agricol. 
Trebuie avut în vedeYe şi faptul că în timp cuneta nu îşi menţine traseul în plan decât 
;dacă eşte fixat prin lucrări de consolidare. ' . . .' : . 

în asemenea situaţii o soluţie de înlocuire este realizarea unei secţiuni unicei 
compensându-sfe cuneta .prin realizarea înclinată a fundului, de la muchea tâluzurilor 
spre axul central (fig. 22). 



SECŢIUNI IN DE8LEU 



t>. Secjhjneţ tfaiuto (compusa ) 




SECŢIUNI. MIXTE 

'...::d_" "jM^ 

■î Secţiune- umeo 



Fig. 22 Secţiuni transversale caracteristice ale albiilor regularizate 



48 



în situaţiile în care se realizează atât regularizarea albiei minore cât şi a celei 
majore, secţiunea transversală poate fi: 

- seţiune unică în săpătură şi umplutură (mixtă) 

- secţiune etajată (compusă) în săpătură şi umplutură (mixtă) 

Prima se foloseşte atunci când digurile se amplasează pe mal, având taluzul 
dinspre apă în continuarea taluziilui albiei minore. De regulă se va evita pe cât posibil 
o astfel de soluţie, ce conduce la o încorsetare puternică a albiei, şi determină 
necesitatea unor soluţii de consolidare atât a albiei cât şi a digurilor. 

Soluţia a doua reprezintă cazul obişnuit de regularizare, când digurile sunt 
amplasate la distanţe variabile de mal. în asemenea situaţii se caută pe cât posibil, 
pentru realizarea unor jucrăn ecoriomice, ca volumul de săpătură să compenseze 
volumu 1 de umplutură. Profilele transversale ale albiei minore regularizate trebuie astfel 
proiectate încât să se asigure scurgerea îri condiţii optime a debitelor lichide şi solide. 

Conturul poligonal al albiei minore se poate realiza prin săpături şi umpluturi 
bine compactate protejate prin înierbare 3au prin lucrări grele, după caz, cum sunt 
lucrările de regularizare de tip epiu, digurile de dirijare submersibile şi pragurile de 
fund 

Dimensiunile definitive ale secţiunilor albiei regularizate se stabilesc numai după 
verificarea stabiltăţii acestora la debitul maxim de calcul. Stabilitatea locală este 
. asigurată dacă: 

- vitezele maxime de curgere, corespunzătoare debitului de calcul, sunt 
mai mici decât vitezele critice de antrenare în masă a aluviunilor de fund. Aprecierea 
stabilităţii albiei se poate face şi prin compararea eforturilor de antrenare; 

- vitezele scăzute, corespunzătoare apelor mici asigură transportul 
debitului solid care soseşte din amonte sau dacă depunerile produse pot fi spălate de 
debitele mari ( la albii cu evoluţie periodică). 

Totodată este necesar să se analizeze şi posibilitatea realizării unei secţuni 
optime din punct de vedere hidraulic ( secţiune de minimă rezistenţă), pentru care 
perimetrul udat este minim, iar raza hidraulică are valoarea maximă, deci şi viteza este 
maximă. Secţiunea respectivă la aceaşi suprafaţă şi aceaşi pantă permite să se obţină 
o capacitate de transport maximă. Această verificare este deosebit de utilă la canalele 
de străpungere sau la canalele de derivaţie. 

Rezultatele observaţiilor au pus în evidenţă faptul că variaţia raportului dintre 
lăţimea şi adâncimea medie a albiei ( B/h ) în raport cu debitul de formare se datorează 
repartiţiei neuniforme a forţei de frecare, respectiv a forţei de antrenare a aluviunilor pe 
perimetrul udat şi se exprimă printr-o relaţie de tipul: 

Bh 1 "" ».cQ 

Relaţiile, morfometrice rezultate pentru dimensionare, după S. Hâncu au următoarele 
expresii: 

h = Q°<V ; B k Q" ; vsQ°- 1 pentru m = 1/4 
şi h = Q 03re r B=Q°«* ; v=Q°; C0K5 pentru m = 1/6 

Forma secţiunilor transversale a albiilor râurilor prezintă variaţii mari de la un 
sector la altul, 

fn coturi secţiunea transversală a albiei se deformează, adâncimea medie 
creşte, iar adâncimea maximă se realizează lângă malul concav (fig 23). 



ii) 




între adâncimea medie în certuri ( h„ ) şi 
adâncimea medie fn aliniament ( h ) există 
relaţia stabilită de Boussinesq şi precizată 
de Altunin. 



n 



Fig. 23. Secţiunea transversală in coturi. 



unde: 



r - raza de curbură; 
o - coeficient morfometric ( tabelul 11} 
între adâncimea maximă în coturi h e , m , şi adâncimea medie în aliniament se 
poate admite q relaţie de proporţionaiitate de tipul 



unde C„ se ia din tabeW 11 

VALORILE COEFICIENŢ ILOR o şi C„ după ALTUNIN 



Tabelui 11, 



î77b 


6 


5- 


4 


3 .. 


2 


1,5 




r 0.6 


r o,6 1 


0,65 


0.7& 1 


0,85 


2,0 




1,48 


1,84 


2,2 


2.57 


3,0 





Totodată, pe baza cercetărilor efectuate, a rezultat că între aria secţiunii de 
curgere în aliniament { a> ) există o relaţie morfometrică simplă de forma .ai 
explicabilă prin aceea că, în coturi lăţimea albiei este mai mică decât în aliniament. 

Trebuie menţionat însă că optimul hidraulic nu înseamnă şi optimul economic, 
astfel că la dimensionare trebuie să se ţină seama de ambele aspecte şi să se caute 
soluţia optimă din punct de vedereHehnico - economic. 



5. PROIECTATEA DIGURILOR 

Ori de câte ori se realizează amenajarea în complex a albiei unui râu, traseul 
digurilor trebuie corelat cu cel al albiei minore regularizate în ansamblu, secţiunea 
totală de curgere trebuie să asigure curgerea lină a apeîbr mari, fără vârtejuri, fără 
zone care pot favoriza aglomerarea de plutitori sau a sloiurilor de gheaţă. In general, 
traseul digurilor trebuie să fie mai puţin sinuos decât traseul albiei minore, având în 
vedere că la ape mari, axul dinamic al curgerii în albia majoră diferă de cel al curgerii 
în albia minoră.în unele cazuri se prevede amenajarea numai a albiei majore prin 
realizarea de diguri de apărare împotriva inundaţiilor. Albia minoră se menţine în 
situaţia existentă sau se prevăd numai lucrări minime de tip conservativ cum ar fi; 
apărări de mal, tăieri locale de meandre. 



5.1. TRASEUL DIGURILOR 

Stabilirea traseului unui dig comportă analizarea şi compararea a trei criterii de 
bază. hidraulic, geotehnic şi economic Satisfacerea simultană a acestor criterii nu este 
posibilă, între ele existând cerinţe contradictorii. 

Din punct de vedere hidraulic este de preferat un traseu mai îndepărtat de albia 
minoră, cea ce determină o dezatenuare mâi redusă şi reducerea înălţimii digurilor de 
apărara. în schimb, îndepărtarea digurilor, duce la micşorarea suprafeţei apărate şi la 
creşterea investiţiei specifice şi în unele cazuri o astfel de soluţie conduce la întâlnirea 
unor terenuri cu structură geotehnică defavorabilă pentru fundarea digurilor. 
Proiectarea judicioasă a traseului digului constă tocmai în îmbinarea armonioasă a 
acestor criterii de bază. 

Distanţa între diguri, în cazul când îndiguirea se prevede pe ambele maluri, sau 
intre diy şi albia minoră (lăţimea zonei dig - mal ) în situaţiile în care nu este necesară 
decât apărarea terenurilor de pe un singur mal, se stabileşte printr-o analiză tehnico - 
economici bazată pe următoarele criterii principale: 

- supraînălţarea nivelurilor şi creşterea vitezelor, faţă de regimul natural 
să nu conducă la soluţii nesigure şi costisitoare. în general, se recomandă o 
supraînălţare maximă admisibilă de nivel de 0,5 m la cursurile de apă cu pante I > 
0,5% şi de 0,8 - 1 .0 m la cursurile de apă cu pante I < 0,5 %; 

- în zonele cu eroziune activă a malului albiei minore, în cazul când nu se 
justifică realizarea unor lucrări de protecţie a malului sau de combatere a fenomenului 
de eroziune, distanţa între dig şi mal trebuie să fie suficientă pentru ca avansarea 
eroziunii pe o perioadă de 5 ani să nu afecteze siguranţa digului; 

' lăţimea dig - ma! trebuie să permită amplasarea gropilor de împrumut 
( când digul nu se realizează cu pământ din albia minoră) şi, dacă este cazul, a 
perdelelor de protecţie forestieră; 

- digul de apărare trebuie să scoată de sub efectul inundaţiilor o suprafaţă 
de teren cât mai mare posibilă. 

Pentru distanţa de amplasare a digurilor faţă de malul albiei minore nu pot fi 
date valori precise. Stabilirea acesteia rezultă numai în urma unor calcule tehnico- 
aconomice care analizează şi compară toate elementele caracteristice. 

Orientativ, din practica actuală, pot fi avute în vedere următoarele distanţe 

medii: 

150 - 300 m pentru fluviul Dunărea; 

50 - 100 m pentru cursurile mari de apă ( Olt, Şiret, Ialomiţa, etc); 
20- 50 m pentru cursurile mijlocii ( Crişuri, Vedea, Bîrlad, etc. ); 
10 - 20 m pentru cursurile mici de apă ( Călmăţui,- Cricov, Neajlov, etc.) 
Se va evita pe cât posibil o distanţă dig - mal sub 10 m, chiar la cursurile de apă 
cele mai mici cât şi realizarea unei secţiuni mici de curgere prin amplasarea digurilor 
chiar pe malul albiei minore. 

încorsetarea puternică a albiei minore provoacă o dezatenuare mare a debitelor 
naturale de viitură, cea ce duce la mărirea înălţimii digurilor, deci a volumelor de 
lucrări Odată cu aceasta, prin sporul de viteză ce se realizează apare şi necesitatea 
unor lucrări pentru protecţia malurilor, şi chiar a taluzurilor digurilor, cea ce determină 
creşterea apreciabilă a investiţiei. 

Realizarea unor diguri situate în imediata apropiere a malurilor, sau chiar pe 
mal, nu se justifică decât în anumite situaţii obligate ca, existenţa unor obiective 
economice importante. 



51 



în luncile inundabile unde există terenuri împădurite, este de preferat 
menţinerea acestora in regim natural de inundare, ocolindu-se cu digul , masivul 
respectiv, soluţie care duce la reducerea dezatenuării, terenurile respective constituind 
zone de destindere a viiturii. 

Traseul digurilor longitudinale de apărare se racordează, amonte şi aval, la 
terenurile înalte neinundabile, sau la alte amenajări existente (rambleu de şosea,- CF, 
etc). Această racordare se verifică îndeosebi pentru zona din amonte, ca să nu fie 
realizată doar local, existând în acest caz pericolul inundării terenurilor apărate prin 
ocolirea prin spate a digului. 

Un caz particular al digurilor longitudinale îl constituie digurile deschise care se 
racordează cu terenul înalt numai la extremitatea din amonte, apele putând pătrunde 
prin aval, fără a afecta însă terenul ce trbuie apărat. Se utilizează atunci când 
executarea unui dig transversal de închidere prezintă dificultăţi de ordin constructiv sau 
economic, iar panta longitudinală a cursului de apă este suficient de mare pentru ca 
zona din amonte să nu fie inundată. 

în situaţia când în zona apărată cursul principal are o serie de afluienţi, ce nu 
pot fi rezolvaţi prin altă soluţie ( devieri, subtraversări, etc.) digurile longitudinale se 
prelungesc pe afluienţi cu diguri de remu până la limita de influenţă a acestora. 
Racordarea digurilor longitudinale cu cele de remu trebuie să asigure stabilitatea 
albiilor minore în zona da confluenţă, raza de racordare a celor două diguri admiţându- 
se. 

- de 5 ori lăţimea alb/ei minore a cursului de apă principal, în cazul în care 
digul nu este solicitat de gheţuri: 

- de 10 - 20 ori lăţimea albiei minore a cursului de apă principal, în cazul 
în care digul este solicitat de gheţuri. 

Nu se recomandă raze de curbură mai mici de 50 m, indiferent de mărimea 
cursului de apă, decât în situaţii obligate, situaţii în care trebuie avute în vedere lucrări 
suplimentare de consolidare. 




Fig. 24. Traseul digurilor 
5.2. PROFILUL LONGITUDINAL AL DiGURILOR 

Profilul longitudinal ai digurilor trbuie să conţină cotele coronamentului, respectiv 
înălţimea digului deasupra terenuiui, pe toată lungimea, urmărind traseul proiectat. 

Elementele caracteristice ale profilului longitudinal sunt prezentate în fig. 16. De 
regulă, se prezintă un singur profil longitudinal al albiei amenajate (minoră şi majoră). 



52 



în situaţiile în care digul este amplasat la o distanţă mai mare de mal, sau traseul lui 
diferă mult de traseul albiei minore, se prezintă separat profilul longitudinal al digului, 
pentru o determinare corectă atât a lungimii cât şi a cotelor de teren, respectiv al 
înălţimilor. 

5.3. COTA CORONAMENTULUI DIGURILOR 

Cota coronamentului (de proiectare) se determină pe baza a două criterii: 

- în funcţie de nivelul maxim de calcul; 

- în funcţie de nivelul maxim de verificare. 
Relaţiile de calcul sunt următoarele:. 

H =h c + 0,5 h + hd + fi, +h b 
H = rv + h s + h b 

unds: . 

H - cota coronamentului digului (m); 
h c - cota nivelului maxim de calcul (m); 
h v - cota nivelului maxim de ven'icare (m); 
h - înălţimea de calcul a valului (m); 
h d - înălţimea de deferlare a valului pe taluz (m); 
h s - înălţimea de siguranţă (m); 
h. b - înălţimea bombamentului în axul coronamentului (m); 
Se determină cota digurilor cu ambele relaţii, adoptându-se valoarea cea mai 

mare. 

Asupra elementelor din aceste relaţii se fac următoarele precizări: 

( 5.3.1. ÎNĂLŢIMEA DE SIGURANŢĂ (h s ) 

Reprezintă un spor de înălţime peste nivelurile calculate pentru ca digul să nu 
fie deversat, având valorile: 

0,20 - 0,60 m peste nivelul maxim de calcul { l\ ); 

0,10- 0,30 m peste nivelul maxim de verificare (rw). . 
Valorile maxime se adoptă atunci când datele hidrologice disponibile sunt insuficiente 
şi la lucrări de importanţă deosebită. Pentru digurile din clasa de importanţă IV şi V, se 
poate renunţa la sporul de siguranţă aplicat ia nivelul maxim de verificare. 

5.3.2. ÎNĂLŢIMEA DE DEFERLARE A VALULUI (h) 
Se îâ în considerare numai în cazurile în care durata nivelurilor de calcul ( h c ), 

peste cota de depăşire a malurilor, este mai mare de 12 ore. 

înălţimea valului poate fi determinată cu ajutorul monogramelor Braslavschi sau 

curelaţîa: 

h= 0,0186 •w 071 -D"' M -ri;' S4 
unde: ■ ' 
w - viteza vântului în km /oră; 
O - lungimea luciului de apă pe direcţia vântului în km; 
h, - adâncimea apei la nivelul de calcul. 
Intensitatea de calcul a vânturilor se adopiă după cum urmează: 
2 % pentru digurile de clasa I şi II de importanţă: 
4 % pentru digurile de clasa III şi IV de importanţă; 
10 % pentru digurile de clasa V de importanţă, precum şi pentru cele 
transversale de compartimentare 



5.3.3. ÎNĂLŢIMEA TOTALĂ A VALULUI ( h, ^ 0,5 h + n< ) 



Ţinând seama de deferlarea valului pe taluz, înălţimea totală (h, ) se detemv,* 
cu relaţia (fig. 19): 

h, = 3,2(fh)tga • k 

unde: 

h - înălţimea valului; 

a - unghiul de înclinare a taluzului; 

k - coeficient în funcţie de rugozitatea taluzului cu valorile: 

1,0 - 1,25 pentru taluzul protejat cu plăci de beton; 

0,9 - 1,0 pentru taluz de pământ; 

0,8 - 0,9 pentru taluz protejat cu pereu din piatră; 

0,77 - 0,8 pentru taluz protejat cu anrocamente. 
Pentru digurile din clasa de importanţă IV şi V cu excepţia celor de la Dunăre, pe 
râurile nenavigabile şi unde distanţa între diguri este mai mică de 0,5 km, se poate 
renunţa la calculul înălţimii valurilor. 

Ţinând seama şi de cele arătate cu privire la sporul de siguranţă rezultă că pentru 
aceste diguri se pot admite următoarele relaţii de calcul a cotei coronamentului: 

H = h c + h s 
H = h, 

adoptându-se dintre cele două valori valoares cea mai mare. în asemer"»» <- h .--' : '"■ 
reprezintă garda digului având valorile: 

0.8 -0,9 m pentru cursurile mari sr." 

0,6 - 0,7 m pentru cursurile mijloci:, 

0,4 - 0,5 m pentru cursurile mici. 

5.3.4. COTA DE EXECUŢIE A CORONAMENTULUI DIGULUI (H.) 

Cota de execuţie se determină adăugându-se la cota de proiectare (H), 
înălţimea tasării umpluturii de pământ din corpul digului şi fundaţia acestuia. Tasarea 
umpluturii de pământ se compune dintr-o fasare de momenf.prdvocată de utilajele de 




în funcţie de nivelul maxim de calcul în funcţie de nivelul maxim de verificare 



h c - nivel maxim de calcul; h„ - nivel maxim de verificare; h - înălţimea de calcul a 
valului; ht, - înălţimea de deferlare a valului; h, - înălţimea de siguranţă; \\ - înălţimea 
bombamentului; h, - înălţimea totală a valului; 

Fig. 25 Cota coronamentului digurilor (H) 



compactate şi o tosare progresivă in timp (remanentă). provocată de greutatea masei 
de pământ Sporul de înălţime pentru tasarea rambleului digului reprezintă de fapt 
diferenţa intre gradul de, compactare a materialului în carieră şi cel realizat in corpul 
digului în gene'al, in funcţie de caracteristicile geotehnice ale materialului, înălţimea 
rambleului şi modul de compactare, ta*>aiea digului variază între 2 % - 5 % din 
înălţimea (i i) 

Tasare-3 fundaţiei digului esle cu atât mai mare cu cât sarcina unitară este mai mare şi 
cu cât 'erenul de fundaţie are în situaţia iniţială un coeficient de porozitate mai mare. 
Tasarea terenului de fundaţie se determină conform prescripţiilor STAS 3300/71, şi 
variază în madie intre 3 % - 6 % din înălţimea digului 

5.4. SECŢIUNEA DIGURILOR 
Profilul transversal al digurilor este determinat de lăţimea la coronament şi 
înclinarea taluzelor. 

5.4.1 LĂŢIMEA CORONAMENTULUI (b) 

Dacă lăţimea la coronament a digului nv este impusă de condiţii 'de stabilitate, 
se determină in funcţie de necesităţile de circulaţie ale vehiculelor şi utilajelor folosite 
la exploatarea şi întreţinerea digului în practică sn admit următoarele dimensiuni: 
5 - 6 m pentru digurile de la Dunăre. 
3 - 4 m pentru digurile râurilor interioare, 

în mod excepţional, în cazul în care digurile au o înălţime ce nu depăşeşte 3 m 
şi apără suprafeţe reduse de teren, sau obiective de clasa V de importanţă, se admite 
ca limită minimă pentru lăţimea la coronament valoarea de 4 m pentru digurile de la 
Dunăre şi 2 m pentru cele de la râurile interioare. în cazul în care se prevede ca 
diguriie să fie folosite şi ca drum public, sau de exploatare agricolă, lăţimea la 
coronament a acestora va îi impusă de necesităţile de circulaţie, fără a fi îrîsă inferioară 
valorilor de mai sus. 

5.4.2. ÎNCLINAREA TALUZURILOR 

înclinarea laluzuriloi digurilor se stabileşte în funcţie de caracteristicile ■ 
geotehnice ale pământului, durata viiturii, înălţimea digului. De regulă, se adoptă 
pentru taluzurile dinspre apă (exterioare) înclinarea de 1:3 şi pentru taluzurile dinspre 
incintă (interioare) înclinarea de 1:2. Orientativ, î;i tabelul de mai jos se prezintă, 
înclinările uzuale ale faluzurilor: 



Tabe lul 12. 



Categoria de pământ 


înălţimea dijjuluiJH) 


Taluzul exterior 


Taluzul interior 


Nisipuri şi prafuri 


2 m 


1:3 


1:2 sau 1:3 


Nisipuri argiloase şi prafuri 
argilo-nssipoase 


2m 


1:3 


1:2 sau 1:3 


Luturi (prafuri argiloase^ 


2m 


1.2,5 sau 1:3 


1:2 


ArglFe grase şi prăfoase 


2m 


1:2 sau 1:2,5 


1:2 


Mâluri 


2 m 


1:3 sau 1:4 


1:3 sau 1:4 , 



55 



5.5 CALCULUL STABILITĂŢII DIGULUI 

Problema stabilităţii unui masiv de pământ limitat de plane înclinate faţă de 
orizontală, având o înălţime finită h, se încadrează în problema generală a echilibrului 
limită a maselor de pământ. 

Prin calcule de stabilitate ale unui masiv de pământ delimitat de o suprafaţă 
înclinată plană sau frântă, solicitat de nişte încărcări date, se determină coeficientuj.de 
siguranţă la rupere pe care-l prezintă taluzul proiectat. Definiţia acestui coeficient de 
siguranţă variază în funcţie de metoda aplicată pentru detenninarea sa. în principiu, 
acesta se exprimă ca un raport al factorilor care acţionează pentru producerea ruperii 
faţă de cei care asigură stabilitatea. Rezistenţa pământului este caracterizată prin 
valorile c şi O, parametrii dreptei intrinseci. Faţă de importanţa pe care aceste valori o 
au în determinarea corectă a coeficientului de siguranţă, este necesar ca ele să fie 
alese după criterii care să reprezinte just condiţiile reale din diferite puncte ale 
masivului în momentul ruperii. în general se folosesc următoarele metode de calcul. 

a) Deferm/narea stării de eforturi limită în cazul de echilibru limită după Rankine 
pentru un masiv semiinfinit limitat de o suprafaţă înclinată. Aceste probleme se rezolvă 
cu ajutorul cercului lui Mohr. 

b) Rezolvarea ecuaţiilor diferenţiale ale echilibrului limită prin diferenţe finite. 

c) Suprafeţe de alunecare circular - cilindrice împărţite In fîşii elementare 
(metoda Fellenius) 

Pentru un masiv care se presupune că alunecă pe o suprafaţă circular -cilindrică având 
raza R şi centrul în O, cu unghiul la centru oto. coeficientul de siguranţă n s se determină 
cu relaţia: 



St, 



(55.1) 



o, fiind unghiurile între verticală şi normală. 

Deoarece la însumarea fâşiilor se neglijează forţele care acţionează pe 
suprafeţele verticale de separaţie ale acestora, se folosesc uneori formule care 
corectează aceste simplificări. 

Construcţia grafică se execută în felul următor: se trasează mai multe cercuri de 
alunecare şi se calculează n s după expresia (5.5.1) pentru fiecare, până se obţine o 
valoare minimă pentru n s . 

Se consideră taluzul stabil când n slt *,> 1. în vederea reducerii numărului de 
cercuri, se foloseşte unnătoarea regulă empirică arătată în fig. 26: centrele celor mai 
nefavorabile cercuri de alunecare se găsesc pe dreapta MO, fixată de două puncte, şi 
anume : M (cu coordonatele 4,5h şi 2h) şi O (la intersecţia laturilor unghiurilor p, şi p 2 
date de Fellenius funcţie dv taluzurile digului). 



1:m 


1:1 


1:1,5 


1:2 


1:3 


1:5 


P< 


28° 


26° 


25° 


25° 


25" 


P 2 


37 B 


35° 


35° 


35° 






"45° ~] 


33" 45 


26° 34' 


18° 25' 





EXEMPLU DE CALCUL: 



Se consideră un dig a cărui taluz exterior are ' înclinarea m = 3. Din tabelul de sus 
iczultă că unghiurile sunt pi =25° jar p 2 = 35° . 

Din studiile geoţehnice rezultă proprietăţile fizico-mecanice ale pământurilor 
folosite îa construcţia digului ca fjind:. 

• argilă nisipoasă 

- greutatea volumetrică y p = 18 - 19 KN/ m 3 ; 

• unghiul de frecare interioară <J> = 1 5° - 20°, 

- indicele porilor e = 0,82, 
-porozitatea n = 45%; 

- coeziunea pământului c = 0,3 - 0,5 daN/cm*. 

- coeficientul de permeabilitate k = 10"% 10'* cm/s. 

Calculele se pot urmări în tabelele anexate, iar schemele de calcul în figurile 27, 28 şi 

29.= . 



Calculul coeficientului de stabilitate n s prin metoda Fellenius 



nr. 


hi 


t>i 


V, 

(m 3 ) 




Gi 


Oi" 


o," 


COSCCi 


Ni 


sinoti 


T, ■■■ 


fâşie 


(m) 


(m) 


(kN/m 5 ) 


(kN) 


stg. 


dr. 




(kN) 




(kN) 


1 


0.5 


1,4 


0,7 


18,5 


12,9 




41 


0,75 


9,77 


0,66 


r 8,49 . 


2 


10 . 


1,0 


1,0 


18,5 


18,5 




35 


0,82 


15,2 


0,57 


10,6 


3 


1* 


1,0 


1,3 


18,5 


24,0 




30 


0,86 


20,8 


.0,50 


12,0 


4 


T5 


1,0 


1,5 


18,5 


27,7 




25 


0 91 


25,1 


0,42 


11,7 


5 


1,6 


1,0 


1,6 


18,5 


29,6 




20 


10,94 


27,8 


^0,34 


10,1 


6 


1,5 


1.0 


1,5 


18,5 


2/,7 




15 


0,96 


26,8 


0,26 


7,18 


7 


1,4 


1,0 


1,4' 


18,5 


25,9 




11 . 


0,98 


25,4 


0,19 


4,95 


8 


1,2 


1,0 


1,2 


18,5 


22.2P 




6 


0,99 


22,1 


0,10 


2,32 


9 


0,9 


1,0 


0,9 


18,5 


16,6 




2 


0,99 


16,6 


0,04 


0,58 


10 


0,6 


1,0 


0,6 


18,5 


11,1 


3 




0,99 


11,1 


-0,05 


-0,58 


11 


0,2 . 


1,0 


0,2 


18,5 


3,7 


7 




0,99 


3.67 


-0,12 


-0,45 




















204 




44,3 



; Calculele din tabel s-au efectuat pentru următoarele date: 
Centrul cercului este d; Ri = 13 m - raza cercului de alunecare; c = 0,4 daN/cm 3 - 
coeziunea pământului; <t> = 18° - unghiul de frecare, fg 0= 0,32; e = 55° unghiul la 
centru al cercului de alunecare;L = 12,44 m - lungimea cercului de alunecare şt s-a 
obţinut pentru coeficientul de siguranţă valoarea n 5 = 1 ,6 (fig. 27) 

Se consideră un alt cerc de alunecare Cu centrul în 0 2l de rază R = 10,4 m, cu 
unghiul la centru 0-112° 



Calculele s-ou efectuat in tabelul următor folosind aceeaşi metodă 



nr 


u 
Hi 


D, 


v, 

V"' ) 


?p 

(KN) . 


/~> 

O) 


0"' 

Ui 

stg 


' "o " 

(Zi 

Ar 

ar. 


cosa» 


(Ni 


sinai 




1 
i 


fi fi 


n r 
u,o 




1fi fi 

I 0. 3 


1 *T,0 


— — 


fi^ 




fi 71R 

O, f IO 


n aqi 




o 

£. 


0 fi 


1 r» 

1 .U 


9 fi 


ifi fi 

I o, o 


AP. 1 




fi'* 


0 602 


10 89 


0 799 


14 46- 


■•3 
0 


T fi 


1 n 


^ fi 

O, O 


1fi fi 






4fi 


n 7D7 

U, f Uf 


AQ fifi 

*+3.00 


n 707 


4Q 71 

*I3, / 1 


4 


d fi 


1 n 

1 ,u 


A fi 


IR fi 


Rfi 1 




38 


0 788 


67 06 


u,o IO 


■i9 4? 


K 

O 


fi 4 


1 n 

1 ,u 




1fi fi 

! O, O 






O 1 




fifi fi*V 


0 515 


51 45 


fi 


fi fi 


1 n 


c o 

o. o 


1R fi 

! O. O 


107 3 




9fi 




87 ^0 


U,*tZO 


4^ 3Q 


7 




1 n 

i ,u 


fi Q 


1fi fi 


109 1 




1 3 


11,34'.' 


i uo,o 


u,o<io 


~35 58 ~~ 


R 


^ fi 




fi fi 


1fi fi 


1 VJ/ o 


— 


1 o 


0 Q7R 

U,3/ O 


104 fi 


n 99^ 


74 14 


3 


fi fi 




fi fi 


Ifi fi 


1fY* fi 




7 


y, J3j£ 


1 n*? fi 




12 64 


10 


5 3 


1 0 


5 3 


18 5 


98 1 




O 
£- 


0 999 


QR 04 


0 035 


1 4? 


11 


5,0 


1,0 


6,0 . 


18,5 


92,50 


4 




0 r 998 


92,32 


-0,069 


-6,46 


12 


4,5 


1,0 


4.5 


L 18 < 5 


83,30 


9 




0,987 


82,28 


-0,156 


-13,03 


13 . 


4.0 


1,0 


AQ 


18.5 


74,0 


15 




0.966 


71,48 


-0,259 


-19,17 


14 


3,3 


1,0 


3,3 


Î8,5 


61,10 


21 




0,933 


57,04 


-0,358 


-21,89 


15 


2,5 


1,0 . 


2,5 


13.5 


46,30 


27 




0,891 


41,25 


-0.454 


-21,02 


16 


1,6 


1,0 


1,6 


18,5 


129^0 


33 




0,839 


24,83 


-0,545 


-16,13 


17 


0,6 • 


1,0 


0,6 


18,5 


11,10 


40 




0,766. 


8.50 


-0,643 


-7,14 


I n, 


















1094,6 




259,87 



Coeficientul de siguranţă n s = 1,4 (fig 28) 

Considerăm un nou cerc de alunecare cu centrul cercului în 0 3 , de rază R = 1.0,4 m şi 
unghi la centru de 6 = 141°, iar calculele aferente se găsesc în următorul tabel. 



nr. 
fâşie 


(m) 


b, 
(m) 


Vi 

(rn 3 ) 


Yp 

(KN) 


Gi 
(kN) 




o, 6 
dr. 


cosa. 


Ni 

(KN) 


sin«i 


T, 

(kN) 


1 . 


1.0 


1,0 


1,0 


18,5 


18,5 




74 


0,276 


5,098 


0,961 


17,78 


2 


3,1 


1,0 


3,1 


18,5 


57,4 




60 


0,500 


28,70 


0,866 


49,71 


3 


4,6 


1,0 


4.6 


18,5 


85,1 




50 


fo,643 


54,70 


0,766 


65,18 


4 


5,6 


1,0 


5,6 


18,5 


103,6 




43 


0,731 


75,77 


0,682 


70,65 


5 


6,5 


1,0 


6,5 


18,5 


120,3 




35 


0,819 


98,53 


0,574 


69,00 


6 


7,1 


1,0 


7,1 


18,5 


131,4 




29 


0875 


114,9 


0,485 


63,50 


7 


7,5 


1.0 


7,5 


18,5 


138,8 




23 


0,92 


127,7 


0,391 


54,23 


8 


7,7 


1.0 


7,7 


18,5 


142,5 




17 


0,956 


136,2 


0,292 


41,67 


9 


7,6 


1.0 


7.6 


18,5 


140,6 




11 


0,982 


138,1 


0,191 


26,82 


10 


7,4 


1,0 


7.4 


18.Ş- 1 


136,9 




5 


0,996 


136,4 


0,087 


11,92 


11 . 


7,2 


1,0 


■7,2 


18,5 


133,2 








133,2 






12 


6,8 


1,0 


6,8 


13,5 


125,8 


6 




0,994 


125,1 


-0,105 


-13,14 


13 


6,2 


1,0 


6,2 


18,5 . 


114,7 


11 




0,982 


112,6 


-0,191 


-21,89 


14 


5,7 


1,0 


5,7 


18.5 


105.5 


17 




0,956 


100,9 


-0,292 


-30,85 


15 


5,0 


1,0 


5,0 


18,5 


92,5 


23 




0,92 


8510 


-0,391 


-36,15 


16 


4,2 


1.0 


42 


'18 5 


Y rn 


29 




0875 


67.96 


-0,485 


-37,67 


17 


3,2 


1,0 


3,2 


1B 5 


\ 59,2 


36 




0,809 


47,48 


-0.588 


-34,80 



56 



i.o " 


2,6 _ 


" 18.5 


37 0 


A": 




0.731 " 


27,06' 


-0,682" 


?r> 23 


î.o " 


0,7 


18 5 


12.9 


51 




0 629_ 


8,12 


0 777 


-10.02 : 
















T6237 




260.7 " 



cientul de siguranţă n s z 2,06, (fiy 29) Pentru ca taluzul digului să fie. stabil la 
icare trebuie ca valoarea minimă a coeficienţului de stabilitate, să fie de 1,1 - 1,3 
în căzui unui teren de fundaţie rezistent, pentru digurile cu înălţime până la 6 m, 
area taluzurilor poate fi calculată cu relaţia simplificată Masfov: 

■e 

B - înclinarea taluzului în grade; 

<p - unghiul de frecâre interioară în grade; 

C - coeficientul de coeziune al pământului în tf/m s ; 

y - greutatea specifica a pământuiui în tf/m 3 ; 

H - înălţimea digului în m. 
Se va avea in vedrire acţiunea hidrodinamică a apei de infiltraţie, în care scop 
irea unghiului de frecare inlsrioâră se micşorează cu raportul y, I y, in care .^esle 
atea pământului ai apă. 




5!> 



5.6. CALCULUL CURBEI DE INFILTRAŢIE Şl A DEBITULUI INFILTRAT 
PRIN CORPUL DIGURILOR 

Calculele de infiltraţii la baraje şi diguri se efectuează cu scopul stabilirii 
elementelor necesare rezolvării a trei categorii de probleme: 

- verificarea stabilităţii barajelor şi digurilor, prin luarea în considerare, printre 
altele, a forţelor de infiltraţie, a presiunilor şi subpresiunilor care acţionează pe diferite 
elemente de construcţii; 

- determinarea suprafeţei libere a apei de infiltraţie la barajele de pământ, cu 
scopul verificării poziţiei acesteia faţă de adâncimea de îngheţ şi stabilirii parametrilor 
de care se ţine seamă la calculul stabilităţii taluzelor; 

- determinarea debitelor infiltrate, cu scopul stabilirii bilanţului hidrologic şi 
hidrogeologic, al prognozei nivelelor apei subterane . 

Spre deosebire de baraje, digurile de apărare împotriva inundaţiilor se aşează in 
imediata vecinătate a malului, iar terenul este alcătuit dintr-un strat foarte permeabil la 
adâncime şi un altul la suprafaţă puţin permeabil. 

Problema principală, care se pune la calculul infiltraţiilor, este stabilirea 
subpresiunilor la piciorul interior al digurilor, a căror mărime condiţionează in mare 
măsură stabilitatea digurilor la infiltraţii. 

Frltraţia apei prin dig are ca limită superioară curba de depresie. Normativele 
actuale de dimensionare a digurilor admit existenţa unei zone de izvorâre la piciorul 
taluzului interior, cu înălţimea maximă de (0,10 - 0,1 5)H, unde H este înălţimea apei 
care solicită digul. 

Pentru calculul curbei de infiltraţie prin corpul digurilor se utilizează relaţiile 
cunoscute în literatură cum sunt: metoda fragmentelor sau Pavlovski, metoda 
Casagrande - Kozeny, metoda Numerov, etc. 

Dintre toate acestea s-a preferat metoda Casagrande - Kozeny care este mai 
simplă şi cu rezultate mai apropiate de realitate. Comparativ s-au efectuat calculele, 
pentru acelaşi dig şi prin metoda Pavlovski. 

5.6.1. METODA CASAGRANDE - KOZENY 

Casagrande admite că mişcarea apei prin dig respectă legea lui Darcy, debitul 
calculându-se cu relaţia: 



iar, curba de infiltraţie este dată de ecuaţia unei parabole de forma: 
(x + a)* = x* + y* 

Parabola intersectează planul de apă din amonte în punctul M, care se găseşte 
la distanţa egală cu lungimea segmentului MN = 0,3 S, unde S = mH, iar taluzul aval în 
punctul A. Din condiţia ca acest punct să verifice ecuaţia parabolei şe determină 
parametrul curbei a: ' - . 

a = Jbi + d* - d 

j 

urjde s-au folosit următoarele notaţii 
j m = tg ou înclinarea taluzului amonte; 
\ d = B - 0,7 S; 



60 



B - ampriza digului: 

h t - înălţimea de izvorâre 
în zona amonte parabola se racordează în punctui N, printr-o curbă de tranziţie 
normală la taluz, în zona aval punctul de ieşire a apei pe taluz (D) se situează mai jos 
decât punctul de intersecţie al parabolei (A). Acest punct se determină cu ajutorul 
ecuaţiei parabolei in coordonate polare, cu originea in focarul O şi cu raza polară: 

p-— ■-— =AI+I 
1 - cos a 

Valoarea pentru pentru raza polară se determină cu ajutorul graficului Casagrande 

(f-g.31) 




Al 

0.3 
0.2 
0,1 



IS 



Fig. 30. Schema de calcul 
EXEMPLU DE CALCUL 



Fig. 31 . Graficul Casagrande (a : 
unghiul taluzului aval) 



Se consideră secţiunea transversală printr-un dig prezentată mai jos, având 
lăţimea ia coronament b = 4 m, ampriza B = 24 m, înclinarea taluzului amonte 1:m = 1: 
3, înclinarea taluzului aval 1:n = 1:2, înălţimea digului H D = 4 m. nivelul apei la debitul 
de calcul H = 3 m, a = 26° 39 , S = m H = 9 m, d = B - 0,7 S = 17,7 m. 








Parametrul curbei a = •»■ 17,7' - 17,7 = 0,252mşi ecuaţia parabolei devine: 

(x + 0.252) 2 -x' +y ! 

x* + 0,5x + 0,0625 - )C + / 



61 



/ - 0.5x + 0.0625 
y \'n,5x • 00625 



Trasarea curbei de infiltraţie 



x(m) 


2 






5 


10 


17,7 


....... 


1,03 


1,24 


1,43 ~> 


1,60 


2,25 


3,0 



_ 2 38 din graficul Casagrande pentru « = 26° 30 se obţine 

1 - cos26°30" 

= o 36 deci Al / 2,38 = 0,36 de unde rezultă că Al = 0,86 m, iar I = 1 .52. m. 

Al + I 

Se obţine pentru h c = I sin <x = 1 ,52 • 0,263 = 0,40 m, iar h = (Al +l)sin a = 0.655 m 

h c = 0,4 m< 0,15 H = 0,45 m 

ceea ce verifică condiţia de stabilitate a taluzului aval. 
Debitul infiltrat prin dig va fi 

q = k h c = 10" 5 0,4 = 4 10" 6 m 3 / s m 
5.6.2. METODA PAVLOVSKI 

Metoda constă în a împărţii secţiunea transversală a digului în fragmente 
conform fig. 32. 





















d. 












« 




y 




a 


— ^ \ *' 

i 












ia. 












L s 


< 








4 






0 







Fig. 32 Secţiune transversală prin dig. 



In fragmentul I debitul se infiltrează după linii de curent curbe ce se pot aproxima cu 
linii de curent orizontale de aceâşi lungime şi aplicând legea lui Darcy se obţine 

ka , H 
q In 

m, d • a 

in fragmentul II mişcarea. respectă legea lui Dupuit.obţinând pentru debit relaţia: 

k 



2s[ (H ' a ) , -( H » +a o)*] 



Fragmentul III se împarete la rândul său în două fragmente dudă o linie orizontală la 
nivelul apei din aval, obţinând fragmentele III, şi IH2 cu debitele; 

rezultând debitul total ca sumă a celor două debite întrucât fragmentele sunt îh paralel: 

ka 0 /' , H, + a t 
q tl - — I 1 + ln-i — 5 

întrucât fragmentele I II şi III sunt. în seria rezultă. 

0,1 = q» = q» x q 

Calculu infiltraţiilor se reduce la rezolvarea sistemului de ecuaţii: 

q . a JH_ 
k m, d+a 

k 2S . 

.9- a ^fi + iniif» 



k m 2 .. 

unde S = b + m, ( H - H 2 -an ) iar necunoscutele sunt q, a şi a 0 . . 

Practic rezolvarea se face grafic considerând într-o primi aproximaţie că a = 0, ecuaţiile 

reducându-se la: 

q r H? _(H, , a 0 ) J 
' k. 1 2S 

3 , F 2 ..- a 4 1 + in 1?- ' a °|. a 'M. 2,3log * ' .V. 
K rrij l. a 0 ,' m, V a 0 } 



B3 



Soluţia se obţine la intersecţia celor două funcţii, trasate pentru diferite valori ale lui ao. 
Cu valoarea q/k astfel obţinută se determină a şi se reface calculul pentru ao şi q/k, 
până când din două reiteraţii succesive se obţin aceleaşi valori pentru toate 

necunoscutele 

in cazul digurilor din lungul râurilor interioare, mişcarea ia ape mari este 
nepermanentă durata viiturilor variind între 5-7 zile este posibil ca H 2 (nivelul apei la 
piciorul interior al digului) să fie H 2 = 0. 

Atunci relaţiile devin: 

k m, d *■ a 



q H?.-«i 



k : 
5 = 

k m, 



:s 



= F; 



Curba de depresie se calculează pentru fragmentul II cu relaţia: 



y->?-|(H?-a|) 

EXEMPLU DE CAICUL 
Se consideră secţiunea transversală prin dig (fig 32), cu lăţimea la coronament b a 4 m, 
înălţimea digului H = 4 m. nivelul de apă la debitul de calcul H, = 3 in, .înclinarea 
taluzului amonte m, = 3, înclinarea tatuzului aval m 2 = 2, înălţimea coloanei de apă la 
piciorul digului în aval H 2 = 0,5 m. Pentru aceste valori expresiile funcţiilor F< şi F? sunt: 





— -- F 


H? - 


(H 2 +a 0 ) 


1 9- 




k 




2S 


2[4 + ; 




« = F,=^-[ 


1 + ln H ' + M = *° 




K 


rrij V 




. J 2 


Mm) 


0,2 


0,3 


0,4 


0,5 


F, 


0,402 


0,401 


0,4006 


0,40 


F 2 


0,225 


0,2ST 


0,36 


0,42 



Din grafic rezultă ao = 0,47 m, q/k = 0,4. 

q = 0,4 k = 0,4 • 10 * = 4 • 10" ' cm / s = 0,00034m / zi 

Calculul curbei de infiltraţie este dat de relaţia 



«o 

W 
0,47 

U 

0> 

V 
0,1 




o W W oa fto 



y =, jh? - |[HÎ • (H 5 + a 0 )'] = ^9 - - x -[ 9 - (0,5 , 0,47)'] 



64 



ce permite trasarea liniei de infiltraţie pe lungimea fragmentului II. 



LîM.. 


... 


4 


6 


8 


10 


y H 


3 |2,72 


240 


2,05 


1,59 


0.96 



5.7. VERIFICAREA STABILITĂŢII TERENULUI DE FUNDAŢIE 

in toate cazurile când digul se amplasează pe fundaţie permeabilă, sau când 
intre fundaţia permeabilă şi dig se află un strat argilos subţire, cu permeabilitate 
redusă, este necesar să se verifice stabilitatea terenului de fundaţie la acţiunea de 
sufozie a apei infiltrate, evitându-se realizarea unui gradient hidraulic critic. 

în acest scop, este necesar ca lăţimea amprizei digului să satisfacă relaţia 
(Blrgh). 

L > 2 C H 

unde: 

L - lăţimea amprizei digului; 
H - înălţimea coloanei de apă la nivelul de calcul; 
C - coeficient în funcţie de natura terenului, având după Lane, valorile: 



- nisipuri foarte fine sau prafuri 8,5 

- nisipuri fine 7,0 

- nisip mediu 6,0 

- nisip grosier 5,0 

- pietriş fin 4,0 

- pietriş mediu . 3,5 

- pietriş grosier şi bolovănişuri 3,0 

- argilă 3,0 



Pentru exemplul considerat lăţimea amprizei L = 24 m, înălţimea coloanei de apă la 
debitul de calcul H, = 3 m, iar pentru teren argilo - nisipos C = 3. 
L-24m>2CH, =2 3-3=18m 
Când ampriza digului este insuficient de mare ( nu se verifică la condiţia 
arătată),- se impune realizarea unei banchete la taU'zul interior cu dimensiuni capabile 
să preia subpresiunea apei de infiltraţie, sau executarea unui dren la piciorul taluzului 
aval. 

O atenţie deosebită trebuie acordată stabilităţii fundaţiei digului în deosebi când 
acesta traversează privale, albii părăsite. Situaţia cea mai frecventă este aceea când în 
urma lucrărilor de regularizare albia minoră a fost rectificată iar digul traversează albia 
veche, părăsită . în astfel de situaţii se prevede umplerea albiei până la nivelul 
terenului, digul amplasându-se pe platforma astfel realizată. Lungimea platformei, aval 
şi amonte de ampriza digului trebuie să fie de minimum 6h (aval) şi 2h (amonte), în 
care h reprezintă adâncimea albiei (fig.33). 



65 



Albie recTiticatn 

K?~ PIOMormo 





Ploiiormâ' de pormr.*: 



Fig. 33. Platforme pentru fundaţia digului 

Debitul infiltrat prin terenul de fundaţie determinat după metoda Pavlovski are 
expresia: 

K,(H,- a,)T 

; q " '~c~ 

unde: 

k, - coeficientul de permeabilitate al terenului de fundaţie (10" J cm/9); 
T - grosimea stratului permeabil ( T = 5 m); 
Hi - nivelul apei la debitul de calcul (Hi = 3 m), 
ao - înălţimea de izvorâre (a 0 -0,4 m); 

n - coeficient de corecţie pentru lungimea liniei de infiltraţie Cu valori cuprinse 
între 1,15 - 1,87 pentru raportul L/T = 20 - 1,0. 

în exemplul nostru . n = 1,77, T = 5 m, k = 10' 2 cm/s = 10 m/zi, L = 24 m, se obţine 

10 '(3- 0,4)5 . , - 
<î« --— 2 ~^ L 0,3-10 4 m'/sm 

Debitul specific total prin şi pe sub dig are valoarea 
q, = 3 10' 4 m 3 /sm 

Acest debit apare numai în timpul viiturilor, deci pe o perioadă scurtă de timp. 

6. LUCRĂRI PENTRU CREAREA Şl FIXAREA ALBIEI 

Pentru realizarea şi fixarea în plan, în profil longitudinal şi în secţiunea 
transversală a albiei regularizate proiectată, sunt necesare lucrări de terasamente şi 
lucrări pentru fixarea albiei. 

6.1. LUCRĂRI DE TERASAMENTE 

Lucrările de terasamente care sunt necesare pentru realizarea albiei 
regularizată sunt următoarele: 

- lucrări de terasamente pentru calibrarea albiei existente; 

- lucrări de terasamente pentru realizarea unei albii minore noi; 

- lucrări de terasamente pentru diguri, umplerea albiilor vechi sau de depresiuni, 

efc. 

6.1 1 LUCRĂRI DE TERASAMENTE PENTRU LĂRGIREA ALBIEI 



Terasamentele se execută în zonele în care albia minoră nu are secţiune 
suficientă, menţinându-se însă traseul existent. 



Săpăturile (executate cu draglina), se realizează în anumite sectoare unde albia 
minora este mai nucă. decât cea proiectată, fie datorită unui material mai rezistent, fie 
datorită unor coi'matâri 

Materialul rezultat din săpătură se transportă după caz, in corpul digurilor de 
apărare împotriva inundaţiilor, braţe moarte, diverse umpluturi în zone apropiate sau, 
când este posibil se împrăştie pe o anumită lăţime a malului. După săpătura executată 
cu draglina sau alt utilaj, taluzul malului se finisează la înclinarea taluzului stabil. 

6.1.2 LUCRĂRI DE TARASAMENTE PENTRU ÎNGUSTAREA ALBIEI 

EXiSTENPE 

Terasamentele se execută în zonele in care se urmăreşte în plan traseul albiei 
minore existente, aceasta având însă o lăţime prea mare faţă de secţiunea necesară, 
de regu.â datorită unor eroziuni laterale. 

în aceste zone este necesar să se restrângă albia la dimensiunile proiectate, 
prin umpluturi cu pământ rezultat fie din adâncirea albiei, fie cu pământ adus din alte 
profile în care albia trebuie lărgită. Când însă pentru reprofilarea albiei sunt necesare 
volume prea mari de umpluturi de pământ, trebuie analizate şi alte soluţii utilizşndu-se 
şi alte materiale în locul pământului (de exemplu diguri de dirijare submersibile cu 
traverse de coimatare, epiuri, etc j. Aceste lucrări sunt adesea necesare şi în cazul 
când albia existeriă este împărţită în mai multe braţe şi când prin proiectare este 
necesar să se creeze o singură aibie principală (minoră). 

6.1.3, LUCRĂRI DE TERASAMENTE PENRTU CREEREA UNEI 
, ALBII MINORE NOI 

Realizarea unei albu noi este necesară când se deviază albia pe un nou traseu 
părăsindu-se albia existentă, sau când se taie uneie coturi nefavorabile ale albiei 
existente. 

Săpăturile pentru realizarea albiei noi se execută de regulă cu draglina, 
excavatorul sau parţial cu screperul saubuldozerul. 

în vederea realizării unei albii noi trebuie analizată cu mai mult discernământ, 
deoarece o rectificare abuzivă poate conduce lâ modificarea echilibrului dinamic ai 
cursului, de apă, care devine instabil. Pentru disioarea energiei, cursul de apă are 
tendinţa, îri astfel de situaţii, să-şi formeze noi meandre prin procese active de 
eroziune, apărând necesitatea unor lucrări suplimentare de compensare a pantei sau 
de consolidare a malurilor 

Când situaţia locală nu permite supraînălţări de nivel la viituri, sau când 
materialul în care se excavează albia minoră este coeziv şi compact, albia nouă trebuie 
excavată la profilul transversal proiectat. 

în unele situaţii se poate aplica şi metoda unui canal de străpungere (canal pilot) 
care se realizează cu o secţiune mai mică, urmând ca albia să se dezvolte la secţiunea 
finală prin autodragare, folosind energia de antrenare şi de transport a cursului de apă. 

Lucrările de străpungere se fac pentru evitarea unei bucle prea pronunţate. 
Aceste lucrări comportă în general formarea unei albii unice, care se dimensioheazf 
astfelca vitezele corespunzătoare debitului Q (p%) să. nu depăşească pe cele din 
secţiunile naturale (amonte şi aval) ' 

Panta fundului proiectat se va racorda cu panta existentă, totdeauna în aval, 
urmând ca eventuala denivelare să rămână în secţiunea amonte (fig 34). 



67 




Fig. 34. Racordarea pantelor la tăierile de coturi. 
1 . Adâncire probabilă; 2 Linia malului; 
S( secţiunea amonte; S. secţiunea aval. 

în acest caz modificările ulterioare ale fundului albiei se vor produce regresiv şi 
amonte de secţiunea de intrare, fără a afecta lucrările din canalul de străpungere. în 
cazul albiilor nisipoase, uşor afuiabile, în secţiunea de intrare (fig. 34) se vor proiecta 
praguri de fund pentru menţinerea fundului proiectat. 

Străpungerile de cot pot fi prevăzute cu: 

- secţiunea de curgere necesară, când curentul nu are capacitate de 
autodragare; 

- secţiune redusă, în care caz se contează pe capacitatea de autodragare a 
curentului. 

Canalul de străpungere (pilot) va avea: 

- cota fundului, egală cu cota proiectată a fundului secţiunii integrale; 

- secţiunea minimă a albiei nu trebuie să fie mai mică de 1/3.. ...1/4 din secţiunea 
albiei naturale (albie stabilă) 




Fig. 35. Străpungerea unui cot 
1 . Canal de autodragaj; 2. închidere de albie; 3. traverse de colmatare; 
4:Deschideri în traverse; 5. Dig de dirijare; 6. Lucrare de protecţie; 
7. Şanţuri umplute cu piatră 



Afu-erea maximă in punctul B pe canalul de străpungere, datorită scurtării 
traseului albiei prin tăierea cotului BCD (fig. 35) se calculează cu relaţia: 
. h 3. • iv. 

unde V ■• este scurtarea tracului albiei BCD; i - este panta medie a scurgerii pe 
traseu 1 BCD. h u , - adâncimea afuiem datorită coborârii patului albiei în punctul B. 

Coborârea de nivel. înainte de producerea afuieni fundului, se determină, 
orientativ cu relaţia 

unde 

\2 • este coborârea de nivel (m): 
i - panta suprafeţei libere a apei: 

L. - lungimea cursului (buclei), înainte de străpungere (m)„ 

l - lungimea cursului după tăierea coiului (ni) 
iar distanţa L pe care se întinde remuul de coborâre se determină aproximativ şi 
"acoperitor cu telatia. • — - — 

în care: • — — " ' • 

L 2 - este distanţa pe care se întinde remuui (m); 

,\z - coborârea de nivel (tr>); 

- panta suprafeţei libere a apei înainte de străpungere (m). 
Determinarea exactă a acestor valori se face cu ajutorul unui calcul de remu. 

Condiţia ca un canal de străpungere (pilot) să se dezvolte prin autodragaj până 
la secţiunea de echilibru este ca: 



( i, 



unde: 



Vi - viteza curentului în albia -străpunsă pe traseul BD, 

vj - viteza curentului pe traseul BCD, 

R t şi R? - razele hidraulice corespunzătoare; . 

li şi l 2 - lungimile celor două trasee BD şi BCD. 

O altă condiţie necesară este ca efortul cr.tic de antrenare t„ să fie mai mic 
decât efortul de antrenare (i = y, h) i ) pe traseul BD, 

1 > ta 

la oebitele lichide la care, pe traseul AB, curentul nu transportă aluviuni. 

Eforturile critice de eroziune x CT şi vitezele critice corespunzătoare se iau din 
tabelul următor: 



Nr 


Natura 


Efortul critic de. 


viteza la 


vitez. medie 


vitez la fund 


crt 


materialelor albiei 


eroziune (kg/m 5 ) 


supraf 


(m/s) 


(m/s) 








Jm/şl 






1 


nisip cuarţos 


0,18.. .0,20 


0,35 


0,30 


0,20 




£ 0.20-0,4 mm 










2~~ 


nisip obişnuit 


0.25 0,30 


0,40 


0.35. .0.40 


0.25 .0,30 




$04 .1 Omm 










3 


nisip obişnuit 


6,4b 


050 " 




0,30 




4 2 rnm 












nisip gr.Svntos 


' "0 60 .070 " 


0 V i OJiCi " 


0.45" 0.70 


0 3!)' " 



69 



c 
O 


argila tare 




■i on 


1 fi 


fi 7fi 


O 


nămol fin uşor 


U,OU...U,v3(J 


,\J,0\3 U, IO 




fi fiR fi f> 


-7 
/ 


lehm (lut) nisipos 


4 in 

1 , 1 U 


n Rn 


fi <^fi 


fi 


8 


nisip argilos 


1,10 


0,60 


0,50 


0,35 


9 


pietriş mărunt 


A OC 


u,yo 


fi Qfi 


fi *^ 


10 


pietnş mjlociu 


A CA 

4,50 


u,yî3.... (,zu 


fi Ofi 1 fi 


fi Ci^ fi 7fi 


11 


pietriş mare 


4,80 


1,60.. ..2,25 


1,40. .1,90 


1,00 .1,35 


12 


pietriş argilos 


1,20.. ..1,50 


1,50 


1,30 


0,90 ' ' 


13 


pietre late 
calcaroase 


4,0 5,60 


- 


— 


— 


14 


pietre colţuroase 


3,50 4,50 


2,10 


1,80 


1,25 


15 


pajişte cu iarbă 
(viitură de scurtă 
burată) 


2,00 3,00 


- 


- 


- 


16 


pajişte ( viitură de 

viul alei/ 


A CA 4 QA 

1,50.. .1,80 


<1u 


A DA 

1,oU 


•IOC 
1,^0 


17 


brizduire cu iarbă 
bine fixată 


2,50.... 3,00 








18 


conglomerate 




2,10 


1,80 


1,25 


19 


roci stratificate 




2,50...2,75 


2,00.2,25 


1,80... 1,40 


20 


roci dure 




3,50....4,50 


3, 00.,. 4,00 


2, 10... 2,80 



Siguranţa dezvoltării noului braţ se obţine în cazul în care debitul solid târât, 
calculat cu elementele albiei pe traseul BD este mai mare decât debitul solid târât 
calculat pe traseul BCD. 

Lucrările de proiecţia malurilor şi afuierilor canalului de străpungere, cât şi 
săparea canalului propiu-zis, se vor prevedea să se facă la adăpostul unor dopuri de 
închidere de pământ la racordarea cu traseul iniţial conform fig. 36, dopuri ce se vor 
îndepărta în momentul dirijării apei pe noul traseu: 

Străpungerea canalului pilot se prevede în axul traseului, când străpungerea se 
face Tn linie dreaptă şi în jumătatea fâşiei interioare, către malul convex, opusă 
concavităţii, în cazul străpungerii curbe (fig. 35 b şi c). 

Pentru a ajuta dezvoltarea albiei pe traseul BCD se vor prevedea diguri de 
închidere (traverse) submersibile cu sau fără deschideri deversante (ftg.35 b şi 36). La 
proiectarea lucrărilor de apărare din jurul podurilor trebuie să se ţină seama de remu şi 
de afuieri in regim regularizat, conform normativului PD 95 - 77. 



Tonoentâ de intrare Dop de pornim 




Fig. 36 Trasarea canalului pilot 



6.1 4 LUCRĂRI DE TERASAMENTE PENTRU RI-ALIZAREA DIGURILOR DE 
APĂRARE ÎMPOTRIVA INUNDAŢIILOR, A UMPLUTURILOR ÎN ALBIILE PĂRĂSITE 



De regulă aceste terssamente se execută pentru regularizarea albiei majore a 
cursului de apă. 

Digurile pentru apărarea împotriva inundaţiilor se execută cu pământul rezultat 
de la crearea albiei minore menţionate, din gropi de împrumut în zona dig - mal sau din 
cariere de pământ. Săpăturile şi umpluturile se realizează cu utilaje de săpat, mijloace 
de transport şi utilajele de compactare, cele mai adecvate pentru cazul respectiv. 

La stabilirea surselor de pământ pentru executarea digurilor trebuie să se aibă 
în vedere: ■ 

- să fie cât mai apropiate, pentru a se reduce la minimum distanţele de 

transpol; 

- materialul să fie corespunzător din punct de vedere geotehnic, 

- să se_ evite cât mai muit posibil scoaterea din circuitul productiv a 
terenurilor agricole. în acest caz se va urmăl amplasarea carierelor de pământ pe 
terenuri neproductive. 

6.2. LUCRĂRI PENTRU FIXAREA ALBIEI REGULARIZATE PROIECTATE 

Albia regularizată proieciată şi creată prin lucrările de teiasamente menţionate, 
trebuie ca în exploatare să fie stabilă. Sunt mai rare cazurile când o albie regularizată 
şi realizată numai prin lucrări de terasamente poate fi stabilă în timp, deoarece: 

- de cele mai multe ori prin temă se cere. o restrângere a albiei majore care 
conduce la mărirea vitezelor de curgere în albia minoră peste valorile vitezelor 
admisibile de neantreriate a materialului ce formează patul , albiei regularizate 
proiectate; 

- pentru obţinerea unor suprafeţe necesare construcţiei de obiective economice • 
sociale sau pentru extinderea suprafeţelor agricole, este necesar să se taie o serie, de 
curbe (coturi) nefavorabile ale albiei existente, ceea ce conduce la mărirea pantei 
hidraulice şi deci a vitezelor. în aceste cazuri vor fi necesare unele protecţii de mal şi 
poate să apară necesitatea executării de praguri, de fund îngropate, sau chiar a unor 
căderi cu una sau mai multe trepte; 

- în cazul lărgirii albiei existente, poate să apară ca necesară executatea unei 
apărări de mal, deoarece prin distrugerea protecţiei vegetale naturale, materialul pus 
pe malul nou creat poate fi antrenat de curentul de apă. Din această cauză,. la lărgirea 
albiei existente, dacă malurile surit protejate cu vegetaţie, esie indicat şă se lărgească 
albia pe unul dintre maluri, iar celălalt să se păstreze în situaţia naturală; 

- când se crează o albie nouă, pe un traseu deviat, se impune fixarea malurilor, 
prin lucrări dacă patul albiei viitoare este alcătuit din material necoeziv mărunt; 

- lucrări de protecţie pentru fixarea albiei apar necesare şi în cazul îngustării 
unei albii naturale prea late sau împărţită în mai multe braţe. 

Pentnj a se fixa albia regularizată cu lucrări corespunzătoare se efectuează 
verificarea stabilităţii, generale şi locale a albiei proiectate, 

Verificarea generală se face ţinând seama de situaţia in care va funcţiona albia 
în comparaţie cu situaţia naturală, având în vedere 

- posibilitatea adâncirii fundului albiei, dacă sectorul de amenajat este situat în 
aval de o acumulare; 



n 

- modificarea debitelor de calcul faţă de situaţia naturală prin atenuări in amonte, 
dezatenuări derivaţii de debite, etc: 

- mărirea pantei hidraulice prin tăieri de coturi, devieri de albie.etc. 

- natura materialului care va forma patul albiei (coeziv sau necoeziv). 

Pentru verificarea stabilităţii albiei trebuie să se cunoască vitezele apei şi forţele 
de antrenare care se vor realiza în albia regularizată. Verificarea stabilităţii albiei 
proiectate se face comparând vitezele de calcul care se vor realiza în viitor cu vitezele 
admisibile de neantrenare a materialului care va forma patul albiei. 

Vitezele de apă medii care se compară, sunt ceîe calculate la nivelul de calcul 
(H t ) separat pentru albia minoră şi pentru albia majora Calculul se face conform 
indicaţiilor anterioare, adoptându se rugozităţi corespunzătoare rezultate pe baza 
cercetărilor hidrogeologice pe teren a dateior obţinute în alte sectoare apropiate ale 
râului respectiv, a datelor obţinute pe sectoare ale altor râuri aflate în condiţii analoage 
cu cele ale sectorului studiat sau pe baza tabelelor existente în literatura de 
specialitate. 

Oe asemenea, este necesar să se studieze transfonnările albiei în profil 
longitudinal şi în plan, după regularizare. 

Pe baza concluziilor studiului transformării albiei în timp şi a comparării vitezelor 
medii de ca'cul cu vitezele admisibile pentru diferite terenuri date în tabel, se poate 
stabili dacă albia este stabilă sau instabil-;, dacă se execută numai lucrări de 
terasamente 

tn C82u! când albia este instabilă se apreciază şi gradul de instabilitate şi se 
trece la analiza diferitelor variante pentru lucrări, cu ajutorui cărora să se stabilizeze 
albia 

Pentru stabilizarea malurilor albiei regularizate, se poate folosi o gamă mare de 
lucrări care variază intre cea mai simplă şi mai ieftină lucrare, care este înierbarea 
talazurilor şi până la tipul cel mai greu de lucrare care poate fi de exemplu un zid de 
sprijin din beton. 

Această gamă de lucrări poate fi împărţită în mai multe categorii ca de exemplu: 

- apărări de mal; 

- epiuri; 

- diguri de dirijare submersibile; 

- traverse de colmatare şi consolidare, 

- praguri de fund; 

- căderi cu una sau mai multe trepte, 

De asemenea, lucrările pentru fxarea albiei regularizate se mai împart în: 

- lucrăn cu caracter pasiv care opresc acţiunea dăunătoare a curentului dar care 
acţionează direct asupra curentului de apă al râului (apărări de mal, praguri de fund 
îngropate etc); 

- lucrări cu caracter activ care acţionează asupra curentului de apă, schimbând 
caracteristicile acestuia (epiuri, diguri de dirijare submersibile, traverse de colmatare, 
închideri de albii, căderi, etc) 

Pentru lucrările de f ixare a albiei se poate utiliza orice material de construcţie: 
pământul, piatra de râu şi de carieră, lemnul sub diferite forme, betonul şi betonul 
armar oţelul, materiala bituminoase, materiale plastice, etc. 

l ucrările de fixare a albiei se alcătuiesc din elemente de construcţie simple sau 
compuse, inierbare, fascine peree din diferite materiale, cleionaje, pachetaje. 
gai-nisaje. cilindri de nuiele, rulouri de piatră, saltele de fascine, beton sau asfaltice, 
cpbioane, căsoaie, carcase, reazeme pentru îmbrăcăminţi, etc. 



72 




Dl 



Fig 37 Regularizarea unui sector de râu 
1. Limită albie regularizată; 2, Dig longitudinal de dirijare; 3. Dig de închidere şi 
colmatare; 4. Epiuri, 5, Traversă de compartimentare; 6. Albie majoră; 7. Mal înalt; 

8 Consolidare de mal 

Elementele de construcţie se alcătuiesc dintr-un singur material sau,mai frecvent 
din mai multe materif.le. 

Cele mai des utilizate elemente de construcţie, au fost tipizate de ICPGA în 
proiectul tip nr. 201/1980 sub denumirea de Module pentru lucrări de regularizare a 
albiei râurilor 

Din elemente de construcţie se alcătuiesc diferite tipuri de lucrări care se pot 
aplica pe metru liniar de albie sau de lucrare. 

Astfel, se pot realiza tipuri de lucrări pentru apărări de mal, pentru epiuri, pentru 
diguri de dirijare submersibile, pentru digurile de apărare împotriva inundaţiilor, etc. 

Se menţionează că pe un sector de râu cu anumite condiţii geotehnice şi viteza 
apei mare, pentru fixarea albiei regularizate, se pot utiliza diferite genuri de lucrări şi 
diferite secţiuni tip din diferite materiale. Alegerea genului de lucrări, şi a materialelor 
de construcţie se face pe baza analizei tehnico-economice la care trebuie să se ţină 
seama de următoarele consideraţii: 

- materialele şă nu fie energo-intensive, preferându-se materialele locale pentru 
a nu fi transportate la distanţe mari în vederea reducerii consumului de combustibil; 

- prevederea unor lucrări realizabile cu dotarea existentă a constructorului. 
Totodată este necesar ca de comun acord cii forurile de avizare şi aprobare să se 
urmărească introducerea unor procese tehnologice şi utilaje noi, în vederea măririi 
gradului de mecanizare şi productivităţii muncii; 

- evitarea sad reducerea la minimum a lucrărilor sub apă şi a epuismentelor. In 
acest scop, planul calendaristic de executare a lucrărilor trebuie să fie'strâns corelat cu 
nivelurile probabile din cursul de apă. 

Este necesar să se evite pe cât posibil lucrările de regularizare rigide, monolite, 
pe fundaţii speciale: piloţi, cnesoarte, râdiere jrele.etc., preferându-se cele* care prin 
elasticitatea lor, pot urmării uşoar deformajiile şi Mariîe patului albiei. 

Adâncimea de fundară a lucrărilor de fixare a albiei trebuie să meargă până ta 
adâncimea probabilă de afuiere. Dacă acest lucru nu este posibil, baza construcţiilor 
va fi protejată cu saltele.masive din arirocamente din piatră brută, blocuri de beton, 
etc, ţinându-se seama de adâncimea de afuiere. 



n 

La lucrările de regularizare cu caracter permanent, elementele din lemn 
nevegetativ se vor utiliza numai sub nivelul maxim al cursului de apă Vegetaţia vie de 
pe teluzuri va fi prevăzută deasupra nivelului mediu rhultîanual pentru a nu fi exfisiată 
de apă. 

Cota coronamentului lucrărilor de fixare a albiei cu caracter activ este 
determinată ae nivelul de regularizare şi de condiţiile de exploatare. Vor fi luate în 
considerare, când este cazul, şi înălţimea valului şi înălţimea de gardă. 

La proiectarea, lucrărilor de regularizare trebuie efectuate toate calculele şi 
verificările necesare dimensionării şi stabilităţii acestora, avându-se în vedere: 

- stabilitatea generală şi locală a albiei, 

- presiunile pe terenul de fundaţie (tasări, refulări, etc): 

- stabilitatea generală la alunecare şi răsturnare; 

stabilitatea elementelor izolate sub acţiunea de antrenare a curentului de apă, valurilor, 
gheţurilor; 

- stabilitatea talazurilor, 
6.3. LUCRĂRI DE APĂRARE 

6.3.1, CRITERII DE BAZĂ LA ALEGEREA SOLUŢIILOR 

Prin lucrări de apărare se înţelege orice îs! de construcţie inginerească care are 
drept scop să protejeze malurile sau infrastructura câuor de comunicaţie şi lucrărilor de 
artă. împotriva acţiunii de erodare sau afuiere a curentului apei, valurilor, gheţii, 
plutitorilor, etc. 

Lucrările de apărare au in general un caracter local, limitat la zonele din 
apropierea traseului căilor de comunicaţie cu cursul de apă. Ele trebuie însă tratate . 
astfel ca să se încadreze într-un plan general de amenajare, privind întregul curs de 
apă. Lucrările se vor prevedea cu încastrări corespunzătoare în măturile stabile ale 
cursului de apă. 

în alegerea soluţiilor se va ţine seama de următoarele; 

- de condiţiile specifice ale curgerii concretizate prin elementele rezultate din 
calcul (Q(p%), v şi i) şi în final înălţimea h a nivelului liber al apei, corespunzător lui 
Q(p%) pentru care se dimensionează construcţiile de apărare; . 

- de natura terenului în albie şi în maluri şi de morfologia albiei naturale în 
general; 

- de posibilităţile şi evoluţia în timp a erodării sau afuierii albiei; 

- de posibilităţile de procurare a materialelor de construcţie sau de folosire a 
materialelor locale, precum şi de posibilităţile de depozitare şi organizare a execuţiei. 

La alegerea soluţiilor de apărare, trebuie analizate în plus: 

- solicitările datorită valurilor (în special In cazul lacurilor de acumulare sau 
râurilor navigabile); . 

- soHcitirile datorită gheţii; 

- solicitările datorită plutitorilor. 

Se vor evita soluţiile care ar aduce modificări sau schimbări bruşte în regimul de 
curgere al curentului, prin modificări de secţiune neracordată hidraulic sau ieşinduri 
mart din linia generală a lucrării. 

La traversarea oraşelor sau altor localităţi se va avea în vedere înscrierea 
lucrărilor' în ansamblul arhitectonic local, precum şi adaptare lor la tipurile de lucrări 
existente. 



in cazul refacerii unor lucrări care au fost spălate de viituri, proiectantul va trebui, 
sâ examineze dacă este oportun să se menţină vechea soluţie sau să se adopte un alt 
sistem de apărare în general, în acest caz. rezolvarea constă în adoptarea unei soluţii 
cu lucrări complexe de regularizare. 

6 3 2 CLASIFICAREA LUCRĂRILOR DE APĂRARE 

a). După acţiunea lor asupra curentului, lucrările de apărare se împart în 
următoarele grupe 

- apărarea terasamentelor drumurilor, căilor ferate şi podurilor, denumite pe 
scurt: apăriri de maluri; 

-luCTări de regularizare sau rectificări de albii cu caracter local. 

Apărările de maluri sunt lucrări cu caracter pasiv care opresc acţiunea 
dăunătoare a curentului, fără să modifice caracteristicile acestuia. Ele abat gradat 
. curentul din porţiunile spălate ele malului, creând condiţii pentru curgerea paralelă în 
dreptul diferitelor construcţii hidrotehnice {prize, baraje) şi poduri. 

Apărările de mal se fac diferenţiat după nivelurile caracteristice ale apei 

a) Nivelurile caracteristice după care se zonează malul în vederea proiectării 
apărărilor sunt conform fig.38 

- etiajul, nivelul minim convenţional al cursurilor de apă navigabile stabilit în 
diferite feluri; cel mai frecvent este nivelul asigurat 335 de zile din anul cu asigurarea 
de95%; " 

- nivelul apelor mici, aproximativ nivelul corespunzător Q(80%); 
-nivelul mediu; 

- nivelul de calcul, .corespunzător lui Q(p%); 

- nivelul de verificare, corespunzător lui Q(p%). 

b) Zona I, fiind situată deasupra nivefutui de calcul este cea mai rar supusă 
acţiunii curentului şi de aceea în această zonă se prevăd lucrări de apărare mai 
uşoare. 

c) Zona a ll-a, aflată intre nivelul mediu şi nivelul de calcul pentru Q(p%), este 
zoria cea m« frecvent supuşi variaţiilocapei şi acţiunii gheţii. 

; Pentru această zonă, lucrările de apărare trebuie să fie mai rezistente, 
dimensionându-se tn funcţie de natura terenului şi în fucţie de eforturile date de curent, 
valuri sau gheaţă. 

Lucrările de apărare ce se vor prevedea pentru zona I şi a ll-a se pot executa în 
perioade cu nivel de apă scăzut 

d) Zona cea mai importanţi pentru stabilitatea malului este zona situată permanent sub 
nivelul apei (a lll-a) 

Apărarea din această zonă constitue elementul de sprijin al întregului mal, de 
aceea la proiectarea ei trebuie să se ţină Seama de viteza curentului şi de condiţia de 
stabilitate generală. De asemenea, în alegerea tipului de apărare se va ţine seama şi 
de condiţiile de lucru sub apă şi de gradul de afuiere al albiei. 

Apărările de mal trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: 

- să fie stabile la orice schimbare a nivelului apet; 

- să suporte în bune condiţii acţiunea dinamici a valurilor sau presiunea gheţii şi 
a plutitorilor;. ; ' ■ 

. - si-şî menţină efectul de apărare şt tn cazul modificăntor de viteză sau de 
direcţie a curentului; 

- si fie rezistente la variaţii de temperaturi; la tasiri, la acţiunea apelor 
subterane, precum şi la acţiunea chimici a apei. 



7b 




•7 M'vel ni?^ 1 - 
-j lîivel ?.e I jc'vi 

.•y.-i.oj i'.F.'. - 

TTTT 

Fig 38. 2onarea malului după niveluri. 



•Or:t 3-e 



Apărările de mal se împart în 

- apărăn de malun d easupra nivelului medi u al apelor; 

- apărări de maluri sub niveMmediu al apelor, 

* apfrfri «po ciale (susţineri si consol i dă ri de maluri). 
Apărarea directă a taluzurilor malurilor se face: 

- în principal, p rjnlucrâri masi ve permanent e, care odată realizate necesită doar 
întreţinerea curentă in exploatare şi reparaţii şi intervenţieln punctele cţTdegrârtfiri 
i mampiatoar e; ' 

- incidental cu luaări uşoare provizorii, cu carac ter de trrteivenţie 
—"^n~practică7 pentru "apărarea proflluiui "malului ca un întreg, se recurge la 

combinarea unor imbrăcăminţi de protecţie şt consolidări, asociate cu mijloace naturale 
existente în vecinătate. * 



6.3,3. APĂRĂRI DEMAL DEASUPRA NIVELULUI MEDIU AL APELOR 

Lucrările pentru apărarea maturilor deasupra nivelului mediu, sunt lucrări de 
protecţie biologică sau din diverse materiale ca înierbări, brăzduiri, plantaţii de salcie, 
cletonaje, fascine din nuiele, pereuri uscate din piatră brută, pereuri zidite din piatră 
brută, pereuri d;n beton, imbrăcâminţi bituminoase, mase plastice, geotextile, saltele 
din gabioane 

Domeniul de aplicare al acestor tipuri de apărări este prezentat după cum 
urmează: 



Lucrări de protecţie biologică (lucrări vegetative) 
Protecţie prin înierbare 

Protejarea malurilor pnn înierbare se poate realiza în toate cazunle în care forţa 
de antrenare a apei nu depăşeşt e 0.5 - 1,0 kflf/m* De obicei înierbarea se aplică în 
zona i-a p^STeTuv e^măTrm'ge'cârcul, unde malul este inundatjoarte rar. Reuşea unei 
sstfei de protecţii depinde "în "mare măsură de" alegerea judicioasă a amesteajiui~âe 
ierburi in funcţie de natura pământului şi condiţiile climatece 



76 



Orientativ, în tabelul de mai jos se prezintă cantităţile de seminţe necesare 
pentru realizarea unei bune înierbări. 



Specia 


Cultură pură 
(kg/ha) 


Amestec (%) 


Amestec (kg/ha) 


Lolium perene 


30 ' 


20 


1P50 


Festuca pratensius 


35 


20 


9,00 


DactyNa glomerato 


25 


20 


8,50 


Drorrius imermiş 


40 


15 


10,50 


Lotus corniculatos 


15 


15 


4,50 


Trifoi ium repeus 


12 


15 


3,50 


TOTAL 




100 


46,50 



Protecţia malurilor prin plantaţii. 

Se foloseşte pentru zona a ll-a ji l-a a .v.luzurilor malurilor utilizându-se specii 
cu lemn moale (salcie, răchită, plop,), salcia fiind cea mai. indicată având în vedere 
dezvoltatrea rapidă, vitalitatea şi faptul că rezistă la solicitări mari, putând da rezultate 
pozitive chiar şi în cazul forjelor de antrenare de până la 4 kgf/m J . 



Crinq cu ofbcuete malt 




□ . 



Tufonş Ztfio de crirg Tufciis 
« sole* /V-YOn/-^ '* solc ' f 

,r " trSo " ,, ktJXgUJ.tJCl-. Wsrborî 

r.^z=* t i j , &î , 

cu(t .£i-— ■ ^'ic'C ~ 

op* p, 

Fig, 39 Amenajarea cu protecţie biologică a unui curs de 
apă cu diferenţe între malul convex şi cel concav 

Pentru a se obţine bune rezultate este necesar să se aibă în vedere 
următoarele: 

- Salcia se dezvoltă bine numai în condiţii de lumină nesuportând umbra. în 
amestec eu alte esenţe lemnoase îşi pierde repede vigoarea, astfel că plantaţia trebuie 
'supraveghiată înlăturând ceilalţi arbori. 



Ti 



-Rădăcina sălciei acoperă o mare suprafaţă fără a pătrunde însă prea adânc în 
pământ. De aceea, mai ales la plantaţiile tinere, o îmbrăcăminte de iarnă stânjeneşte 
dezvoltarea rădăcinilor, putându-se provoca chiar axfisia. 

- Pentru a creşte, salcia are nevoie de căldură, cu condiţia ca temperaturile 
ridicate să nu fie însoţite de o scădere apreciabilă a apei în cursul de apă. rădăcinile 
având nevoie de apă îndeosebi în lunile aprilie - mai. 

- Plantaţiile de salcie pot sta 7-8 zile complet sub apă fără a suferi. Pot fi 
inundate chiar câteva săptămâni cu condiţia ca unele ramuri ale coroanei să rămână" 
deasupra apei. 

De asemenea, la aplicarea unei astfel de protecţie trebuie ţinut seama de 
următoarele condiţii limitative: 

- taluzul malului nu trebuie să fie cu înclinarea mai mică de 1:1,5, cel mai 
indicat fiind panta de 1:3; 

- butaşii de salcie necesită minimum o perioadă de vegetaţie pentru a-şi 
dezvolta rădăcinile capabile să reziste la acţiunea apei. De aceea, este indicat ca 
protecţia taluzului să fie realizată deasupra nivelului mediu multianual; 

- patul albiei trebuie fixat prin lucrări corespunzătoare, deoarece 
plantaţiile nu pot stăvili eroziunea de adâncime sau eroziunea, laterală, la piciorul 
malului; 

- plantaţiile nu trebuie folosite la cursuri de apă cu pantă foarte mică (sub 
0,2%) sau cu lăţimi ale fundului sub 5 m, existând riscul ca vegetaţia să obtureze 
secţiunea de scurgere 

Protecţii p ri n împ letituri de "tfjgfe 

Se disting următoarele tipuri de lucrări: 
^împletitură simplă; 

- împletitură dublă; 

- cleionaje 

l(ţ$efflurş^şifflj}llj, se foloseşte sub formă de gărduleţe dispuse în lungul 
taluzului (parale! cu albia râului) pentru a fixa şi proteja îmbrăcămintea vegetală. 
Gărduleţul se realizează din butaşi lungi de cea. 40 cm, înfipţi în pământ la distanţa de 
30 cm unul de celălalt, iar partea aeriană a acestora se împleteşte în mod continuu, 

î mpletitur a dublă, se utilizează în acelaşi scop, fi'nd constituită din nuiele de 
salcie plantate la o adâncime de 20 - 30 cm şi împletite în jurul unor ţăruşi distanţaţi la 
25 cm. înălţimea gărduleţului este de cea. 10 cm. . 

Cleionajele sau caroiajul din gărduleţe simple din nuiele este dispus pe două 
direcţii, formând pe taluz un caroiaj cu latura de 1 - 1,5 m. Nuielele sunt împletite în 
jurul unor ţăruşi cu diametrul de 4 - 10 cm, cu lungimea de 40 - 70 cm, dispuşi la 
distanţa de 30 - 50 cm. Spaţiul dintre gărduleţe se umple cu pământ, sau cu piatră de 
râu.Conform cu STAS 2916-73, cleionajele se aplică pe taluzurile cuprinse în zona a 
jl-a şi se folo sesc de asemenejilaapăjşrea Jegurilor din albia majoră sau la protecţia 
sferturilor de con ale podurilor. 

Protecţii prin îmbrăcăminţi de nuiele 

Pachetaje le de nuiele reprezintă o pr otecţie prin acoperire a taluzului. cu 
materiar*capabil să vegeteze imediat , protejând şi totodată consolidând malul. 
Hachetajele sunt s no"pT~de nuiele sau fascine aşezatejie tajuz în grosimedeJO - 30 
cm. fixate prin ţăruşi şi transversal pririlăscirie, sâîTsanria"(f1g '40Ţ'* ~™ ~ " 



Fig 40 Pachetajo de nuiele 



Domeniul de aplicare s pachetajelcr 



Grosimea pachetajului 
(cm) 


. Viteza medie a apei 
la debitul de calcul 
. ftp/s) . 


10 


2,0-2,5 


20 


2,5-3,0 


30 


3,0 - 3,5 



Garnisajul de nuiele constituie o protecţie formată dintr un strat de nuiele 
aşezate paralel cu direcţia curentului de apă, Nuietete se fixează prin ţăruşi şi sârmă. 
Garnisajul se acoperă cu un strat subţire de pământ pentai 3 favoriza lăstărirea 
(fig 41), . 



Domeniul de aplicare a uarnisajelor. 



Grosimea 
gârnisajului (cm) 


Viteza medie a apei la 
debitul maxim de calcul 
(m/s) 


10 


2,0-2,5 


20 


' 2,5-3,0 


30 


3,0-3,5 



Condiţii de aplicare. 

- se execută pe tâluz, stratul de nuiele paralel cu direcţia curentului, iar ţăruşi 
plantaţi perpendicular, la distanţa de maxim 1,2 m. , ' 

- nuielele sunt din esenţă moale, în s tare verd e cu <i> maxim 4 cm. 

- garnisajul se acoperă cu un strat suFţire de "pământ pentru a favoriza 
lăstărirea 



79 



.mjnjm 10 cm 




Fig. 41 Garnisaj de nuiele 



Reazime pentru protecţii biologice 

Reazimele pentru protecţiile biologice se prevăd în aceleaşi condiţii Ca la 
celelalte tipuri (secţiuni) de protecţie menţionate. De asemenea, elementele de 
construcţie sunt similare celor prezentate în capitolul anterior 




1. 2. 3. 

Fig. 42 Reazime pentru sprijinirea apărărilor, 
protecţia bazei taluzului împotriva afuierilor 
1 . Gărduleţ de nuiele; 2.Cleionaje cu umplutură din material local, 
3. Cleionaj cu umplutură din suluri de fascine. 

Condiţii de aplicare pentru cleionaje şi gărduleţe 

- Se utilizează la albii fără afuieri. 

-în cazul albiilor afuiabile se pot folosi tipurile 2 şi 3, aşezate pe saltea de 
fascine. 

- La tipul 2 în cazul folosirii bolovanilor de râu nu mai aste necesar stratul de 
protecţie din nuiele sau paie 

- Parul de fixare pentru soluţia 1 trebiue să fie din aceeaşi esenţă ca şi nuielele. 



80 




Fig. 43 Secţiuni pentru apărări de mal vegetative 
Pereu din piatră brută 

Pereurile uscate din zidărie de piatră brută se proiectează pentru protejarea 
taluzurilor cu o înclinare mică (< 1:2), sub unghiul de frecare interioară (fig. 38 a). 

Când terenul de protejat este necoeziv, sub pereul uscat se aşesză obligatoriu 
filtru de protecţie pentru a anihila fenomenul de sufozie . 

Pereul din piatră brută care are rosturile dintre elemente zidite cu' mortar de 
ciment, sau când este aşezat pe o fundaţie de beton, se numeşte pereu zidit (fig 44 p 
şi fig 44 c) 

Aceste pereuri fiind rigide nu se vor aşeza pe taiuzurile rambleelor proaspete şi nici pe 
terenurile tasabile sau loessoide. 

La taiuzurile din materiale necoezive nu se vor folosi pereuri zidite pe fundaţie de 
beton, datorită pericolului de degradare prin fenomenul de sufozie. 

în acest caz se pot folosi pereurile rostuite cu mortar pe un pat drenant din 
piatră spartă 

.' La mâlurile inundabile, pereul se va continua peste creasta malului cu cea. 1 ,0 
m pentru a evita spălarea lui la retragerea apelor 




Fig. 44. Pereu din zidărie de piatră brută 
1 . Filtru de protecţie din nisip şi piatră spartă 
2. Pat drenant din piatră spartă 
3 Strat din beton simplu 
4. Piatră brută 

în acest caz se pot folosi pereurile rostuite cu mortar pe un pat drenant din 
piatră spartă. 

La malurile inundabile, pereul se va continua peste creasta malului cu cea. 1,0 
m pentru a evita spălarea lui la retragerea apelor. 

Apărări de mal din beton simplu şi beton armat 

Apărările cu beton simplu şi beton armat se folosesc pe sectoarele cursurilor de 
apă cu viteze mari de curgere, unde se găsesc, produse de balastieră locale ieftine şi 
acolo unde lipseşte piatra brută, jar transportul acesteia din altă parte ar costa foarte 
mult. \ "■ '. 

Pereurile se realizează din: 

t beton turnat pe loc; 

- dale prefabrica e din beton (fig. 45 şi fig. 46). 

Ca şj pereurile din piatră brută, pereurile din beton se vor aşeza pe un pat 
drenânt. ■ 

Dozajul de ciment va fi astfel ales încât să se mărească impermeabilitatea, rezistenţa la 
îngheţ şi uzură, folosindu-se evemtuale adaosuri plastifrănte. 



Pereurile din beton armat sunt indicate în zonele foarte solicitate de curent şi 
valuri, unde sunt de aşteptat tasări importante 





Fig. 45. Pereu din beton 
simplu tunat pe loc 

1. Pat drenant 
2 Beton simplu 
3. Rost 



Fig 46 Pereu din daie prefabricate 
din beton simplu 

1. Pat drenant 

2. Dale prefabricate 

3. Rost 



Armăturile se aşează la mijlocul secţiunii dacă grosimea plăcii este sub 15 cm şi 
în două rânduri pentru grosimi mai mari, procentul de armare fiind cuprins între 
0,3.. .0,5%. 

Rosturile de construcţie pentru betonul simplu se vor prevedea la 3 ... 7 m, iar 
pentru betonul armat la 10 .15 m. Rosturile de dilatare, atât pentru betonul simplu cât 
şi pentru betonul armat se vor prevedea la 20. . .25 m. 

Dalele, prefabricate, se vor dimensiona la solicitările de exploatare (statice şi 
hidrodinamice), precum şi în funcţie de condiţiile de lucru şi de posibilitatea de punere 
în operă. Grosimea lor minimă este condiţionată de asigurarea armăturii împotriva 
coroziunii şi de rezistenţă a plăcii. 

Dalele pot fi prevăzute cu rosturi deschise sau cu rosturi inchise.Ele se vor 
aşeza obligatoriu pe un pat drenant. 

Pentru apărarea taluzurilbr situate sub nivelul apei se vor prevedea protejări 
flexibile din dale de beton, solidarizate cu articulaţii demontabile sau nedemontabile, cu 
cabluri zimţate ce trec prin găurile prevăzute special în plăci. Aceste protejări se 
ancorează la partea superioară a taluzului, la creasta acestuia (fig. 47 a şi b) 

O soluţie mai economică este aceea de a fixa dalele de beton pe o placă din 
material plastic sau din fibră de sticlă. 

în fig. 48 â dalele sunt prevăzute cu găuri circulare care permit ieşirea apei de 

infiltraţie din taluzuri, ceea ce conduce la diminuarea subpresiunilor. 

ii lira' fllir TI 
'' |l II ]| i! I 



OTI' II 

i hl'iî 

■ fliSSil! 



wMm 



ML, : 

miîw 



a.-. 




Fig, 47 Plăci prefabricate folosite la protecţia taluzurilor 



83 

în fig. 48 b se prezintă o protecţie cu rame din beton ce se încastrează în taluz şi 
se umplu parţial cu piatră. 

Figura 48 c sunt prezentate dalele cu proeminenţe utilizate în zonele cu valuri şi 
care aii rolul de a reduce înălţimea de ridicare a acestora pe taluz.be asemenea reduc 
viteza şi energia valurilor prin frecările mari create de nervuri şi prin reţinerea maselor 
de apă în golurile compartimentelor. 

: în fig. 49 şi 50 sunt prezentate două tipuri de apărări de mai cu pereuri din dale 
din beton. Aceste lucrări nu se pot executa decât la uscat sau la niveluri foarte joase. 




Fig. 48 Variante de prefabricate pentru protejarea taluzurilor 




Fig 49 Apărare de mal cu dale din beton armat. 



84 



Pereo din itote -.•-""'*"' 
fcrtton otmal 

Stre! drenufit — 

Fu» daţi s din beton ^-«^^u 

of mat' " "Tp^ts y?Wm- , 

Piloţi dm beton armat --""fi "^îv?.— r r— 



•>¥t N 



I , r.îra! -r|in pietriş ^Sci' 



Itea t!'.ti eir.'nenie 



Piloţi din beton ormot 



Dote din beton 
Qfirtot 




—• Oeîoliu de vedere in pion 



I~ — IT — ' — U" 3 ""]- So!,6!0 * n elemente de 
1 ... , _T1 ,Jt — .J / beton ormot 



Fundctie din bebn ormot 



Fig. 50 Apărarş <Je mal cu pereu din dale de beton, piloţi şi saltea din elemente 
" . prefabricate din beton armat 

Apărările cu îmbricăminţi asfaltice sau bituminoase 

Acest tip de apărare este indicat la impermiabilizarea fundului şi taluzurilor 
canalelor noi şi la etanşeizarea digurilor (fig. 51)'. 



ncoroj 




Anmroiwntţ dm pioir*. 



Fig: 51 imbrăcăminţi bituminoase sau. asfaltice 
a 1 beton asfalţic; h2. piatră înglobată în asfalt; 
s 3. saltea din trei rânduri de pânză asfaltică. 



Cea mai simplă protejare asfaltică se obţine prin aşternerea unui strat de. liant 
bituminos peste un strat de piatră spartă răspândită şi îndesată în prealabil pe tâluzul 

sau fundul canalului (fig 51 b). 

Un alt ţip de îmbrăcăminte o constituie betonu! asfalţic sau betonul bitumfnos in 
grosime de 6 . 8 cm aşezat direct pe taluz sau peste un strat de piatră spartă sau 
beton poros. 

Pentru protecţia taluzurilor situate sub apă se vor folosi plăci prefabricate din 
asfalt sau saltele asfaltice confecţionate pe uscat, care vor fi listate la piciorul taluzului 
cu piatră brută, iar asigurarea la alunecare pe taluz. se va face prin ancorarea lor la 
creasta taluzului (fig 51 c). 

Cu toate că este elastică şi mai ieftină, această protejare prezintă şi unele 
dezavantaje ca: 

. - alunecarea pe taluz sub acţiunea greutăţii propii: 

- înmuierea şi curgerea pe taluzuri cu înclinarea mare (> 1.5) la temperaturi . 
ridicate, . , 

- sunt degradate uşor de gheaţă sau rădăcinile plantelor. 

fmbrăcăminţile din mase plastice a, '■oUdorură de vinii (PVC), se utilizează la 
apărarea malurilor şi taluzurilor cu pante mai mici de 13, fiind aşezate pe un pat bine 
nivelat, de obicei pe un strat de nisip Pentru a împiedica alunecarea acestor 
Imbrăcăminţi pe taluz, se vor ancora la partea superioară. Datorită grosimii tor reduse 
(de câţiva centimetrii), aceste îmbrăcâmiţiti sunt vulnerabile la lovituri, putând fii 
străpunse de ancore, rădăcini de plante, gheţuri, etc. 

Pentru prevenirea unor astfel de situaţii, pot fi acoperite cu un strat de protecţie 
care te apără şi de acţiunea directă a soarelui 

. îmbrăcăminţile armate cu fibre, servesc la alcătuirea saltelelor şi ţesăturilor care 
. pot înlocui filtrele de protecţie. 

Geotextilele, ca materiale tehnice confecţionate din fibre din polimeri sintetici cu 
proprietăţi filtrante, filtrant - drenante, de armare şi consolidare a masivelor de pământ, 
servesc la apărări şi consolidări de maturi, diguri, lucrări de drenaj, construcţii pe 
terenuri dificile, etc. 

Apărarea sau protejarea taluzelor de eroziuni se realizează cu covoare din 
geotextile însămânţate pe taiuzuri bine finisate în zonele l^a şi a ll-a. 

Datorită rezistenţei lor ridicate, geotextilele pot înlocui filtrul de protecţie din 
material granular ta apărările de maluri. 

Geotextilele mai sunt folosite şi ia alcătuirea saltelelor j a:. saltele din geotext il, 
înlo cuitoare de fascine şi aco pe rită cu piat ră brută, sal tea mixtă din geotextil şi un 
carajaj_defascine. ' "' """"""" 

Având greutatea propie foarte redusă şi datorită uşurinţei de punere în operă, 
geotextilele sunt mai des folosite la lucrările de apărare a terasamenteîor (fig.52) 

Protejarea malurilor cu saltele de gabioane 

Saltelele din gabioane se aplică pe taluzuri situate permanent în apă (la 
rambleale situate în zona lacurilor de acumulare) şi unde alt sistem de apărare nu este 
indicat, precum şi în canjl când vitezele depăşesc 5 m/s. 

Grosimea saltelei va fi cuprinsă între 0,30 .0.50 m în funcţie de natura 
terenului. 

în fig. 47 se arată o protecţie de taluz cu saltea din gabioane. 




Aivotomenle tir» pioiro / 
bruto V'X^ 




' ■ - - />*\ - --' -<••<■ 

/ X ' r 



vegelo! ' 5tm ) 

Fig. 52. Protecţii cu geotextile 




Secţiune 



I I i 
: I 
: 1 



1 : I 
i Jl. 



Tronson (ie solieo 
c/..b oone 



ciih 



Soiiec 
picso 



Vedere In pion 



din onrocarrte r.îe îmbraccie. cu 
din sîrmo 




Fig. 53 Protejarea malurilor cu saltele din gabioane (a) 
şi din plase de sârmă umplute cu anrocamente (b) 



87 . 

Lucrarea care se proiectează sub nivelul mediu fiind cea mai importantă, trebuie 
să fie şi cea mai robustă, urmând să îndeplinească următoarele condiţii: 

- să preia afuierile maxime ale fundului albiei; 

- să reziste la acţiunea de târâre a curentului de apă, 

- să reziste prin frecare pe fund la lunecarea rambleului sau a malului în apă; 

- să constituie în acelaşi timp şi reazemul pentru lucrarea de protecţie a 
taluzurilor. 

Lucrările sub nivelul mediu al apelor pot fi alcătuite din: 

- fundaţia din beton sau zidărie din piatră brută; 

- prism din anrocamente din piatră brută; 

- prism din anrocamente din piatră brută pe saltea. 

Fundaţie de beton simplu, beton ciclopian sau zidlrie din piatră (uscată sau cu 
mortar de ciment, fig. 54) 
Aceste lucrări se pot proiecta: 

- în albii la care roca de bază se găseşte la suprafaţă (maxim 50 60 cm); 

- când există posibilitatea devierii curentului din zona de lucru; 

- la protejarea digurilor de apărarea împotriva inundaţiilor; 

- în albia majoră a râurilor. 




Fig. 54. Apărări de maluri cu pereuri pe fundaţii de beton 



Adâncimea minimă a acestor lucrări va fi sub limita de îngheţ şi maximum (a 
1,20 m de la nivelul terenului. Se vor continua deasupra nivelului mediu al apelor cu 
lucrări adecvate de protejare a taluzului (fig. 53, 54, 55 şi 56). 

Prism din anrocamente din piatră brută 

Aceste apărări se aplică pe sectoare de râuri pe care nu se pot produce afuieri 
mari şi unde nu se poate devia curentul pe timpul execuţiei. 

Coronamentul prismului se va proiecta cu 0,20 . 0,30 m deasupra nivelului 
mediu, iar lăţimea va fi de 1,0.. .2,0 m corespunzător condiţiilor de stabilitate şi pentru a 
permite o întreţinere uşoară a lucrărilor. Prismul din anrocamente se va continua 
deasupra coronamentului cu o îmbrăcăminte de taluz adecvată. 




Fig. 55 Apărări de maluri cu pereu, pe prism sau 
grindă din beton şi saltea din fascine 




Fig.56. Apărări de maluri cu anrocamente. 



89 



Saltelele de fascine se utilizează în cazurile în care patul albiei este alcătuit din 
materia! fin necoeziv, adâncimea de afuiere fiind mai mare de 1,0 m şi atunci când 
cursul de apă are debit permanent. însă cu o viteză medie la debitul de calcul mai 

mică de 3,5 m/s. 

6.3.4. APĂRĂRI, SUSŢINERI Şl CONSOLIDĂRI DE MALURI 

Lucrările de apărare din această categorie sunt indiGate la apărarea malurilor, 
îndeosebi, in cazul albiilor înguste, având totodată şi rolul de susţinere şi consolidare. 
Aceste lucrări se pot. realiza cu: 

■ gabioane; 

- ziduri de apărate (sprijin): 

- căsoaie; 

• piloţi simplii sau ancoraţi; 

Gab^osnele, ca elemente din plasă de sârmă umplute cu piatră brută se aplică la 
apărarea mâiunlor, în special la cursurile de apă unde bolovanii se pot extrage chiar 
cin albie şi acolo unde fundul albiei este mobil şi în general, peste tot unde Se impune 
o lucrare cu caracter mai stabil, unde vitezele depăşesc 5 m/s şi unda, din cauza 
situaţiei şi caracterului cursului de apă, nu se pot executa lucrări din fascine, iar cele 
din zidărie pe fundaţii adânci ar fi prea costisitoare. 

Gabioanele se oot folosi parţial şi la fundaţia, unei lucrări expuse afuierii, pentru 
preluarea eventualelor eroziuni şi tasări. 

în fig. 57 sunt prezentate diferite tipuri de apărări şi consolidări de maluri cu 
gabioane şi saltele din gabioane. 




Fig. 57 Apărări şi consolidări de maluri cu gabioane 



90 



Zidurile de apărare sunt construcţii din zidărie de piatră brută, beton simplu, 
beton armat, din zidărie mixtă, sau elemente prefabricate. Zidurile de sprijin sunt 
indicate ca elemente de apărare a malurilor în cazul albiilor înguste, care nu permite o 
apărare cj anrocamente în contrabanchete, din cauză câ prin dimensiunile lor mari, 
rezultate din condiţia de stabilitate generală, ar conduce la supraânălţări' de nivel şi 
măriri de viteză peste limitele admisibile V = 5 m/s), precum şi la consolidarea malurilor 
alunecate după trecerea viiturilor. 

Zidurile de apărare pot fi : 

- de platformă care se realizează până la muchia superioară a platformei 
drumurilor sau căilor ferate; 

- de picior, care se realizează pentru apărarea părţii inferioare a rambleelor sau 
malurilor (fig. 58). Acest tip de apărare se va modula pe tronsoane de maximum 5... 6 m 
lungime. 

Zidurile de apărara din casete sau elemente prefabricate din beton simplu sau 
beton armat pe fundaţii monolite se aplică acolo unde se dispune de un teren bun de 
fundare şi neafuiabil (fig. 59). 




b. 



Fig. 58. Ziduri de apărare de gabioane pe saltea şi pe prism din piatră. 



Sirot filtrant 




Fig. 59 Ziduri de apărare 



91 





Fig. 60. Ziduri de apărara din elemente prefabricate 
a) pe fundaţie din beton simplu sau ciclopian 
b) pe fundaţie din beton şi prism din piatră brută 

Zidurile de sprijin se pot funda şi pe terenuri afuiabile, dar numai prin intermediul 
saltelelor de gabioane care pot prelua afuierile. 

Apărările de maluri care au rolul şi de consolidare, pot fi proiectate şi din 
căsoaie din lemn sau din prefabricate din beton armat (fig; 60 şi 61) 
Căsoaiele se verif ică la stabilitate, iar pereţii la împingerea laterală şi la strivire 

Când afuienle la piciorul malului depăşesc 3.... 4 m . apărările se proiectează cu 
piloţi simplu, piloţi ancoraţi sau cu palplanşe (fig. 62). 




Fig 62 Apărări şi susţineri de maluri cu 
piloţi simplH (a) piloţi ancoraţi (b); palpfanşe (c). 



!n fig. 63, este prezentată apărarea unui rambleu supraânălţat. Pentru a-i creea 
o platformă de siguranţi, s-a prevăzut, la piciorul rambleului un prism de anrocamente 
din piatră brută. 




Zi(' li Or. 
pitire t'J r-.orior tjfc 
ciiac-r.i 




- prism tiin piotrc brută 



Fig. 63 Consolidarea lucrărilor de apărare existente 

a) rambleu supraânălţat; 

b) zid existent consolidat. 




Fig. 64. Tipuri de carcase. 



94 



în fig 63 a), pentru protejarea şi consolidarea unui zid de apărare existent, a 
cărei fundaţie e periclitată de afuiere la ape medii, s-a prevăzut un prism de piatră 
brută la piciorul acestuia. 

Carcasele sunt elemente de construcţie alcătuite dintr-un schelet de bare din 
lemn, metalice sau beton armat (fig.64). Având forme geometrice simple ca; piramidă, 
tetraedru sau corp stelat, pot fi utilizate la apărări şi consolidări de maluri sau la 
închiderea braţelor pe cuisurile cu fund mobil. Carcasele, combinate cu lucrări masive, 
ajută la interceptarea curentului în sectoarele puternic atacate, la producerea 
depunerilor şi colmatarea câmpului de carcase. 



6.4. LUCRĂRI DE REGULARIZARE CU CARACTER LOCAL 
6.4.1. DIGURI LONGITUDINALE 
Digurile longitudunale au scopul de: 

- apărare a malurilor, fiind denumite diguri longitudinale de apărare a malurilor; 

- dirijarea cursului de apă pe un nou traseu, fiind denumite diguri longitudinale 
de dirijare a curentului; 

Digurile de apărare longitudinale a malurilor sunt lucrări de fixare a 
concavităţilor, care se folosesc când linia traseului de regularizare nu coincide cu linia 
malurilor. In general, traseul digurilor longitudinale va urma o curbă care să readucă şi 
să dea un curs natural apei. Ele se vor racorda cu malul în zonele stabile ale acestuia. 
Digurile longitudinale de dirijare se vor proiecta când se impune dirijarea apei pe sub 
poduri sau pentru atenuarea confluenţei a doi curenţi (fig. 65 a şi b). Digurile 
longitudinale de dirijare pot fi: 

- submersibile; 

- fără traverse de consolidare şi colmatare; 

- cu traverse de consolidare şi colmatare; 

- insubmsrsibile (fig. 65 c şi fig. 70). 

Digurile de dirijare se vor încastra cu capul amonte în mal pe cel puţin 5 m 
lungime, iar -capul aval se va face mai rezistent sau se va lega de mal printr-o traversă 
de colmatare Digurile pentru apărarea malurilor sau de dirijare din jurul podurilor se 
vor racorda cu aripile sau cu sferturile de con ale podurilor când culeele acestora au 
fundaţii de adâncime (piloţi, chesoâne, coloane). în cazul culeelor cu fundaţii 
ameninţate de afuieri, digurile vor îmbrăca fundaţia culeii. 



95 




at sistem submersibil . a 2 sistem insubmersibil 

a Diguri longitudinale şi transversale 




dirijare 



Fig. 65 Diguri de dirijare 



96 



întrucât pnn îngustarea albiei de către diguri se măreşte forţa de antrenare care 
are drept rezultat adâncirea albiei, digurile se vor prevedea cu o bază mare şi elastică 
pentru a se putea urmări adâncimile şi a nu fi periclitate de subspâlăre 

Pentru a nu se produce erodarea digului la traversarea lui de către apele de 
viitură, taluzul dinspre mal se va prevedea cu o pantă dulce. 

Pe fundul . afuiabil şi puţin stabil se utilizează tipuri alcătuite din elemente de 
nuiele (pacbetaje), fascine, suluri, saltele, gabioane combinate cu piatră. 

Se recomandă ca elementele alcătuite din nuiele să fie aşezate sub nivelul 
apelor mici pentru a nu putrezi şi să fia protejate contra eroziunii apelor şi materialelor 
solide transportate printr-o testare cu un înveliş de piatră suficient de gros şi stabil.in 
figura 66 se indică amplasarea unui dig de dirijare pentru restrângerea albiei şi 
dirijarea aluviunilor la confluenţă. . Digurile longitudinale se pot executa din aceleaşi 
elemente ca şi apărările de mal de sub nivelul apei. Digurile din fig. 67 se pot utiliza în 
cazul albiilor cu fundul puţin afuiabil, iar digurile din fig. 68 atunci când fundul albiei 
este puternic afuiabil. 




Fig, 67 Dig de dirijare submersibil Fig.68 Dig de dirijare submersibil 

din anrocamente şi bloc de belon pe saltele din fascine 



in cazul când se renunţă la consolidarea malului şi la colmatare, se vor 
prevedea în mod obligatoriu diguri longitudunale insubmersibile chiar şi pentru apele 
catastrofale. La proiectarea acestor diguri se vor prevedea fundaţii destul de adânc 
încastrate în albia râului pentru a nu fi afuiaţe, iar când pericolul afuierii nu poate fi 
evitat prin această măsură, fundaţiile se vor prevedea cu o protecţie spre firul apei, 
dmtr-un perete de palplanşe sau ecran de beton (fig, 69). 



1. palplanşe sau ecran din beton 

2. dig din beton 

3. barbacane 

4. anrocamente 

5 parapet din beton 



Fig 69 Diguri insubmersibile.din beton 

Aceste diguri se vor prevedea cu un pereu solid mai gros la bază şi mai subţire 
la coronament. Cota digului insubmersibil se va prevedea cel puţin cu 1,0 m peste 
nivelul maxim de asigurare. 
Nivelul de regularizare se va stabili la proiectare. 

6.4.2: DIGURI DE ÎNCHIDERE, TRAVERSE DE COMPARTIMENTARE Şl 
COLMATARE 

Digurile de închidere sau traversele de închidere sunt construcţii care barează 
albia de la un mal la celălalt, în vederea întreruperii totale sau parţiale a scurgerii apei 
pe un braţ al cursului de apă (fig. 66). 

Digurile de închidere ce se amplasează pe braţele părăsite, cu un cap încastrat 
în aval şi cu celălalt într-un dig de dirijare, având scopul <3e a accelera lâ viiţuri 
colmatarea. albiei părăsite, în vederea refacerii malurilor, cât şi pentru â asigura ca 
spatele digurilor longitudinale să nu fie atacate de ape, se numesc traverse: de 
compartimentare şi colmatare (fig. 66) 

Cota superioară a acestor diguri se va limita la nivelul mediu al apelor şi nu va 
depăşi cota fundului albiei majore. 

Digurile de închidere se vor amplasa perpendicular pe cursul braţelor 
secundare, cu încastrări adânci în maluri,, pentru a evita ocolirea lor de către apele 
mari. 

Digurile transversale şi traversele de colmatare se vor amplasa de regulă la 1,5 
din lungimea lor, socotită intre mal şi digul longitudinal. / 

Coronamentul digurilor de închidere va fi orizontal, şi se vor uni cu digul 
longitudinal după o linie înclinată spre acesta, iar cota lor superioară lângă dig va fi 
aceeaşi cu a acestuia dm urmă, . ' 




Fig. 70 a. Diguri de dirijare din gabioane. 




Fig. 70 b. Diguri longitudinale din gabioane 
umplute cu bolovani de râu, 



98 



Pentru a nu se produce afuieri ale albiei in aval, la deversarea apelor de viitură, 
care ar periclita stabilitatea construcţiei, taluzul aval se va face mai înclinat decât cel 
din amonte, iar baza va fi aşezată pe o saltea elastică, care să preia deformările albiei, 
în cazul terenurilor puternic afuiabile. 

Atât digurile de închidere cât şi traversele de colmatare, se realizează din 
anrocamente simple, din piatră brută, din anrocamente cu blocuri de beton, din 
anrocamente pe fascine, din gabioane şi carcase Nu se vor folosi bolovani de râu. 

Secţiunea transversală a acestor lucrări se va deduce djn condiţia cie stabilitate 
la alunecare şi răsturnare. Dimensionarea lucrărilor se va face în ipoteza cea mai 
defaforabilă, ţinând seama de suprapunerea simultană a eforturilor (presiunea 
hidrodinamică şi hidrostatică la nivelul maxim, pod de gheată, etc). Alcătuirea 
traverselor sau digurilor de închidere din gabioane se face identic ca la digurile 
longitudinale (fig. 70). 

în cazul în care nu se dispune de fascine, cât şi în cazul când nivelul apei variază, 
riscând ca nivelul superior al fascinelor să rămână deasupra apelor, în loc de saltelele 
din fascine se vor folosi saltelele din gabioane. 

Dacă se dispune de bolovani de râu local său costul acestora e mai redus, fn loc 
de anrocamente se pot folosi gabioanele din plasă de sârmă, care sunt mai Stabile şi 
mai rigide decât anrocamentele din piatră brută. 

Determinarea dimensiunii medii a pietrei din anrocamente se face utilizând 
tabelul 7.2 (formula 7 7 şi 7.10). Lungimea saltelei de fascine sau din plase de sârmă 
(L, şi l_ 2 ) în faţa şi spatele masivului de anrocamente se determină cu formula (7.1). în 
această formulă variază numai valoarea afuierii maxime (h, f ) care trebuie calculată 
separat pentru Li şi L a . 



Tipurile constructive de diguri de închidere sunt reprezentate în fig.71, iar 
traversele de colmatare în fig. 72. 




Fig. 71 Diguri de închidere a albiilor, a) din anrocamente pe saltea; 
b) din anrocamente pe saltea şi piloţi 



99 




1. saltea din fascine; 

2. piloţi din lemn; 

3. gard de nuiele: 

4 prism din piatră brută 
5. balast 



Fig. 72 Traverse de colmatare sau compartimentare 
a), din artrocamente; b). din anrocamente pe saltea; 
c). din garduri de nuiele şi anrocamente. 

Secţiunea din fig. 71 a), 'se poate utiliza pe sectoarele de râu unde adâncimea 
de afuiere este neglijabilă, iar secţiunea din fig. 71 b), se poate folosi pe sectoarele de 
râu unde afuierile sunt mari şi foarte mari. 

Traversele din fig. 72 a), se pot utiliza pe sectoarele de râu pe care se produc 
afuieri foarte mici, iar cele din fig. 72 b), pe sectoarele de râu cu fundul afuiabil. 

Traversa din fig. 72 c) se va utiliza numai pe sectoare de râu pe care transportul 
de aluviuni este important, astfel ca în 1....2 ani lucrările să poată fi colmatate. 

6.4.3. EPIURI SAU PINTENI 

Epiurile sau pintenii sunt lucrări transversale care se întind dinspre mal spre firul 
apei pentru a ajuta la reducerea lăţimii albiei prin colmatările care se produc între ele. 
Epiurile se folosesc în mod curent pentru: 

- calibrarea albiei în vederea realizării secţiunii de regularizare; 

- refacerea şi protecţia malurilor surpate; 

- îndepărtarea bancurilor şi îmbunătăţirea traversadelor, 

- activarea unuia dintre braţe şi închiderea braţelor secundare; 

- dirijarea curentului din zona malurilor spre axul dinamic pentru a opri erodare 
acestora 

Delimitarea viitorului mal se face amplasând capul epiurilor dinspre firul ap&i pe 
o linie continuă. Deoarece prin efectul de stăvilire a apei epiuriie produc afuierlie 



IOD 



fundului, ele se vor proiecta cu o bază elastică din saltea de fascine sau gabioane, 
care să poată urmări adâncirea fundului şi să reziste la afuieri. 

Prin îngustarea albiei de către epiu. vitezele se măresc şi produc afuieri 
importante la capul acestuia de aceea se recomandă întărirea capului în sens 
transversal pe o lungime de cea 5 m. cu 1,5 2 ori lăţimea coronamentului. 




pig. 73 Scheme de amenajare a cursurilor de apă cu epiuri 

Pentru preântânpinarea afuierii, fundaţia capului se aşează pe o saltea care va 
depăşi construcţia atât spre amonte cât şi spre aval cu circa 5 m şi Cu circa 8 m spre 
talveg. 

Pentru a se preântâmpina afuierea albiei prin deversarea epiurilor, taluzul aval 
se va face mai dulce decât cel din amonte, sau în trepte. 

Pentru a fi ferite de spălare în zona de încastrare în mal, epiurile se vor 
prevedea cu o încastrare de 8.. . 10 m, după natura terenului din care este contruit 
' malul. 

Epiurile pot fi: 

a) submersibile, în care caz coronamentul va avea o înclinare de la mal spre firul 
albiei astfel; 

- la rădăcină, 1:10....,..T:25; ,'. 

• -corpul 1:100 1:300; 

-capul, 1:3. 2:8. 

b) insubmersibile, în trepte, în care caz coronamentul va fi orizontal. 

în cazul când se proiectează epiuri insubmersibile, se recomandă ca executarea lor să 
se facă pe etape: în prima etapă se vor prevedea submersibile, urmând ca completarea 
lor la cotă să se facă după ce s-au colmatat pe îniăţimea din prima etapă. 

Epiu! cu capul situat sub nivelul apelor mici - epiu parţial înecat, cât şi epiul 
înecat se vor proiecta când se urmăreşte stabilizarea albiei minore la nivelul apelor 
mici. 



'01 



Coronamentul nu va depăşi cota malului deoarece se pot produce schimbări 
dăunătoare în curgerea apei la viituri, stabilindu-se între nivelul apelor mici şi nivelul 
apelor medii 

Salteaua pentru preluarea afuierrilor va îi prelungită atât spre firul apei, cât şi 
spre aval cu o lungime L dată de relaţia 7 1 

Afuierea h, t de la capătul epiurilor se va calcula cu relaţia: 

h* = ka k ro k s h 0 

unde: 

k d - este coeficientul de înclinare al epiului faţă de direcţia principală se curgere; 

K m - coeficientul unghiului de înclinare a taluzului epiului: 

k s - coeficientul ce ţine cont de gradul de strangulare a secţiunii de curgere; 

ho - adâncimea medie a curentului înainte de strangulare. 

Gradul de strangulare se determină prin raportul dintre debitul barat Q 0 şi debitul 
total Q. Pentru albiile de nisip, cu îngustarea într-o singură parte, coeficienţii k* km, şi 
ks sunt daţi în tabelul anexat. 

Diametru! mediu stabil al anrocamentelor cu care se protejează capul epiurilor se poate 
deduce din relaţia: 

• -v. = 1,15^9 

unde: g • acceleraţia gravitaţională (9,61 m/s); 
a - coeficient egal cu 1 ,35. ... 1 ,40; 
h - adâncimea apei (m); 
d - diametrul mediu stabil al pietrei (m). 



Tabel cu valorile coeficienţilor k* km, şi k, 



Unghiul de 
înclinare a 
epiului 




cotangenta 
unghiului 
taluzului 
epiului 




gradul de 
strangulare 


k. ; 


30" 


1,18 


0,00 


1,00 


0,10 


2,00 


60° 


1,07 


0,50 


0,91 


0,20 


2,65 


90" : 


1,00 


1,00 


0,85 


0,30 


3,22 


120" 


0,94 


1,50 


0,83 


0,40 


3,45 


150" 


0,84 


2,00 


0,61 


0,50 


3,67 






3,00 


0,50 


0,60 


3,87 










0,70 


4.06 










0,80 


4,20 



Amplasarea epiurilor se poate face: 

- perpendicular pe curent; 

t înclinat (orientet spre amonte) sub un unghi cu direcţia generală a curentului: 
ot = 70°..; ... ..75° când malurile sunt rectilinii; 

. a - 70° 80° când malul ests concav; 

a = 85° 90° când malul este convex. 

Se recomandă ca « să fie mai mare de 45°: 

- declinat (orientat spre aval). în care caz unghiul faţă de direcţia curentului se 
va alege între 95°... T05°(fig 74 75 şi 76). 



102 



a) 




b) 



Fig 74 Tipuri de aşezare a epiurilor. 
a), b) - drepte; c) - ou traverse. 



Epiurile normale, fiind mai scurt»,- sunt cele mâi eaxiomice. 

Epiunle înclinate favorizează cel mat mult împotmolirea şi dirijează curentul de 
suprafaţă spre miS^M' «Jbiet: Epiurile declinate dirijează curetitul "-iSpw tftaiuri, 
ameninţându-le cU afuierea, de aceea nu prea se recomandl. 




Fig. 75 Epiuri declinate 




Fig: 76 Epiuri înclinate 



Distanţa dintre epiuri se stabileşte ps baza cercetărilor teoretice,, combimte cu 
încercări pe modele 

Punând condiţia ca mcidenţa curentului deviat în epiul următor din avat să se facă la 
1/3 1, măsurat (ie la mal. pentru a avea garanţia că epiunle nu vor fi âfuiate la radiuină 



103 



şi ştiind că, curentul deviat face un unghi de 6° 9° cu curentul principal, distanţa 

dintre epiuri se poate deduce din fig. 75 şi 76. 

Formula generală pentru detemninarea distanţei dintre epiuri pentru a- avea", 
garanţia că rădăcina epiurilor nu va fi afiliată, este: 

L = 4,23 I sin p i 2/3 I cos(3 

Semnul minus se ia pentru epiurile înclinate, iar semnul plus pentru cele declinate. 
Pentru epiurile perpendiculare pe mal , L = 4 I. 

Când epiurile se amplasează în curbă, unghiul se ia în raport cu tangentele la 
curbă în vârful epuirilor. 

Din practică, orientativ se recomandă următoarele distanţe: 

- în concavităţi; L = br; 

- pe malurile convexe; L = (1 ,5....2)br; 

- în zona de trecere de la o curbă la un aliniament, L = (1/2.. 3/4)br; 

unde: 

L este distanţa dintre epiuri; 

br este lăţimea traseului regularezat. 

Când dintr-un studiu tehnico-economic rezultă necesitatea etapizării lucrărilor de 
regularizare, în prima fază se vor prevedea epi jri la distanţa de 41, cu posibilitatea de 
îndesire a lor ulterioară. 

Nu se recomandă folosirea izolată a epiurilor deoarece prin construcţia lor 
conduc la înriutăţirea condiţiilor de curgere în aval, dar şi în amonte pe o distanţă 
apreciabilă. 

Epiurile nu se folosesc în curbe cu raze mici, deoarece nu dau rezultate prea 
bune şi în astfel de situaţii se utilizează digurile longitudinale cu traverse de colmatare. 

Nu se vor folosi epiuri în zona de trecere de la aliniament la curbă, pentru că se 
consideră neeconomice; în aceste cazuri se prevăd diguri de dirijare cu traversă de 
legătură la cap. 

Dacă malurile sunt afuiabile şi direcţia curenţilor la diferite niveluri este variabilă, 
se va prevedea şi o scurtă apărare în amonte, eventual şi în aval de epiuri, pe 5.. . 10 m 
lungime. La malurile neinundabile, consolidarea va depăşi cu 0,5 m nivelul apelor mari. 
în cazul malurilor inundabile, consolidarea malurilor se va prelungi şi pe partea 
orizontală a malului pe o fâşie de 2...3 m lăţime. 

Dimensionarea epiurilor se va face ţinându-se seama de condiţiile de execuţie şi 
de întreţinere, de circulaţia pietonilor şi eventual de transportul materialelor de la mal 
spre firul apei peste epiul în construcţie. 

Dimensionarea la stabilitatea generală se face ca şi la digurile transversale şi 
traverse. 

Din punct de vedere constructiv epiurile se execută din aceleaşi elemente ca şi 
digurile transversale. 

Saltelele de fascine (fig. 77) vor fi orientate faţă de direcţia curentului principal al 
râului astfel: 

- saltelele tip S. i . (45 cm) şi S.2. (60 cm) se vor orienta astfel ca stratul joantiv 
să fie paralel cu direcţia de curgere în zonele L.1 şi 1.2 şi perpendicular pe direcţia de 
curgere în zona L3. 

•• la saltelele tip S.3 (75 cm) şi S.4 (1,0 m) având două straturi joantive, nu are 
mare importanţă orientarea lor 



101 



• Pentru a se evita antrenarea depunerilor dintre epiuri de către ape acestea vor 
. fi protejate pnn garduri de nuiele verzi sau plantaţii, ce se vor prevedea la prima fază 

de proiectare . 

Avantajele epiurilor faţă de digurile longitudinale constă în aceea că. 

- la o îngustare a albiei prin epiuri, lăţimea curentului principat al râului poate fi 
ulterior modificată, ceea ce la diguri nu mai este posibil; 

- epiurile sunt mai ieftine decât digurile. 

Dezavantajul epiurilor constă în faptul că spaţiul dintre epiuri nu se colmatează 
uniform, rămânând goluri între ele, iar curentul dintre acestea este lăsat mai mult sau 
mai puţin liber. Nu se recomandă proiectarea de epiuri prea lungi deoarece curentul 
este proiectat brusc spre malul opus, punându-l în pericol pe acesta sau o eventuală 
culee de pod. 





■ 


X 5 






— i 


i.-oro ■ 


— , — • — -î 








. ' : Fig. 77 Epiu: 
a) secţiune longitudinală; b) vedere îh pian 
1. saltea din fascine sau gabioăne; 2. prism din piatră bortă; 

3. rădăcina epiului; 4. corpul epiului; 5. capul epitiiui, 
6. racordarea într corpul şi capul epiului; 7. apărare de mal 



6 4.4 PRAGURI DE FUND Şl BARAJE DE REŢINERE A ALUVIUNILOR 

Pragurile de fund se folosesc acolo uride fundul prezintă adâncimi mari din 
cauza unei intense eroziuni a apei, pentru apărarea împotriva afuierii : malurilor digurilor 
longitudinale sau a capului epiurilor, cat şi pentru a reduce viteza apei la cursurile de 
apa care transportă multe aluviuni. 



105 

în acest din urmă caz se va proiecta un profil longitudinal în trepte fiecare 
treaptă reprezentând un prag de fund Distanw dintre lucrări ta o înălţime h aleasă, se 
determină conform relaţiei: 

L A- ... 

' " '• .: 

în care. 

U - este distanţa dintre lucrări (m); 
h - înălţimea aleasă a lucrării (m); 
it - panta naturală a fundului albiei; 
i« - panta ds compensaţie sau echilibru; 

Pragurile se proiectează pe toată lăţimea albiei de la un mal la altul, având 
coronamentul mai ridicat către maluri decât spre finii apei pentru a permite scurgerea 
apelor la niveluri mici. 

Pragurile de fund pot fi utilizate şi pentru înălţarea fundului albiei în jurul pilelor 
unui pod atunci când afuierile avansează periculos. 

în unele cazuri se proiectează praguri de fund numai pe o porţiune din albie, 
pentru a realiza forma voită a secţiunii de curgere. Aceste praguri se mai numesc şi 
epiurv înecate sau de fund. Coronamentul pragurilor de fund se va proiecta în general 
la nivelul fundului albiei proiectate. Când coronamentul depăşeşte cota superioară a 
fundului albiei, în vederea reţinerii aluviunilor transportate, pragurile se numesc baraje 
de reţinere a aluviunilor. Aceste barajs se fac pe cursurile de apă cu regim torenţial, 
pentru consolidarea fundului, sau pe râurile navigabile, pentru ridicarea cotei profilului 
longitudinal 

Pentru a obţine rezultatele cele mai favorabile, amplasarea pragurilor de fund în 
curbe se va face astfel; primul la începutul curbei, ultimul la sfârşitul curbei, iar celelalte 
praguri se aşează la distanţa de 1 ,5 ori lăţimea albiei la fund. 

Pentru a rezista acţiunii apelor, pragurile de fund se vor proiecta cu o încastrare 
în mal de 3... .5 m, iar contra afuierii în aval se vor prevedea saltele de fascine pe o 
lungime de 3,2h + 2e. în cazul afuierilor puternice acestea se vor asigura cu palplanşe 
sau cu piloţi. 

Dimensionarea pragurilor se face identic ca ia traversele de înghidere. Nu se 
recomandă folosirea bolovanilor de râu, decât în cazul când se folosesc ca elemente 
constructive în cutiile gabioanelor. 

Tipurile de praguri de fund mai des utilizate' sunt cele prezentate în figura 78, cu 
următoarele reijornaTKlări: 

a) - se foloseşte pe râuri cu viteză sub 2 m/s şi afuieri foarte mici; 

b) - se poate utiliza când roca de bază este relativ la suprafaţă (sub 1 ,5 m), 

c) - Se foloseşte când se produc afuieri importante, peste 1,0 m; 

d) - se foloseşte la prevenirea producerii afuierilor în jurul pilelor şi culeelor 
podurilor noi proiectate, la stabilizarea albiilor cursurilor de apă cu un proces avansat 
de eroziune în jurul infrastructurii podurilor existente. 

Barajele de reţinere a aluviunilor se execută din; zidărie uscată sau cu mdYtar, 
căsoaie de lemn, gabioane, beton, etc. Pentru o întrtinere mai uşoară, înălţimea lor se 
va limita fa 2 . 4 m. h figura 79, este prezentat un baraj de reţinere din gabioane. 



106 




1 ÎK-ie» îcit'-.t'i!.:. . 

3 r««. ti* \„>e 

; K,l(iW.:,, tiu. i*Tt' i y.irji 

Fig. 78 Praguri de fund 
â) din anrocamente; b) din beton şi anrocamente; 
c) din palplanşe şi anrocamente; d) din gabioane. 




1. gabioane cutii; 
2. anrocamente din piatră brută 
3 aluviuni; 4. saltea din gabioane. 



Fig. 79 Baraj de reţinere a aluviunilor 



7 CALCULE DF- DIMENSIONARE Şl STABILITATE 



Capitolul cuprinde principii şi recomandări pentru dimensionarea elementelor 
lucrărilor de apărare şi stabilitatea acestora ca: 

- dimensionarea sşlietei şi pietrei; \/ . 

- dimensionarea imbrăcăminţilor la: 

- acţiunea curentului de apă; \S 

- acţiunea valurilor; • 

- acţiunea grwtti; 

- filtru de protecţie, s 

- stabilitatea îmbrâeăminţilor la plutire şi alunecare; ^ 

- stabilitatea apărărilor de mal la alunecare, 

- stabilitatea zidului de sprijin la al unecare . ^ 

7.1. DIMENSIONAREA SALTELEI Şl A PIETREI. 

7 11 Lăţimea maximă ;• saltelei din fascine sau din gabioane în faţa prismului din 
piatră brută trebuie să fie suficientă pentru a realiza, după afuiere, o pantă până !a 
maxim 1:3. 

Lăţimea se calculează cu formula: 

L-2e + 3,2hi (7.1) 

unde: 

L este lăţimea liberă minimă a saltelei în faţa prismului din piatră brută; 
e - grosimea saltelei din fascine, care se stabileşte conform tabelului 7. 1 ; 
h, -afuierea locală considerată sub .linia fundului albiei 

hi = h, f - h,„, (m) 
h,, - adâncimea maximă probabilă după afuiere; 
h am - adâncimea normală în regim natural, în secţiunea amonte. 

Calculul adâncimii maxime probabile de afuiere se face cu una din formulele: 

sau ' s -~* / 

. . ■'ulB.J . 

în care: 

indicii am şi af, se referă la secţiunea amonte şi respectiv la cea îngustă, unde 
se produce afuierea, 

B t - lăţimea albiei la oglinda apei în secţiunea din amonţe (m); 

B 2 - lăţimea albiei îngustată la nivelul coronamentului albiei regularizate (m) 



(7.2) 



(7.3) 



t/108 



GROSIMEA SALTELEI ÎN FUNCŢIE DE ADâNCIMEA 
Şl VITEZA APEI LA DEBITUL DE CALCUL 



Tabelul 7.1. 



Tipul saltelei 


S, 


s 2 


s 3 


s< 


Grosimea saltelei 
(cm) 


■ .-:: -jWsfr 


60 


75 


100 


Adâncimea medie 
a apei (m) 






< 7,00 m 


> 7,00 m 


viteza medie a . 
curentului (m/s) 




<3,50 


< 3,50 


<3,50 



7.1.2. Dimensionarea pietrei se deduce din relaţia de echilibru limită la 
alunecare. 

a) Pentru un cub cu latura d (d cub) 



unde: 



2g 2g 

f este coeficientul de frecare dintre anrocamente şi fundul albiei; 

v f - viteza la fundul albiei ( v f = m v m ); 

m - 0,5.. .0,8, în medie m = 0,7 

Din relaţia de mai sus se deduce d cub 



(7.4) 



d - v » v li f -ll 
cub '29(r P : r.)f 



pentru f = 0,5; y„ = 1 t/m 3 ; y„ ~ 2,65 t/m 3 ; rezultă 

tU'= 0,092 ■ 5v, 2 
înlocuind v ( = 0,7 v m , rezultă 

de* = 0,045- 5v„ J 



(7.5) 



(7.6) 



(7.7) 



unde v.„ esto viteza medie la debitul de calcul (m/s) 

b) Diametrul unei pietre sferice se deduce din echivalarea volumului sferic cu al 

cubului: 



r = dVb',24 == 0,62d 

d s , 2r .. 1,?4d - 0,056 -Avi 



(7.8) 

(79) 
(7.10) 



109 



Cu aceste formule s-a întocmit tabelul 7 2, care dă dimensiunile pietrei în funcţie 
de viteză. 



Tabelul 7.2 

DIMENSIONAREA PIETREI Şl ANROCAMENTELOR ÎN FUNCŢIE 
DE VITEZA MEDIE A CURENTULUI. CU FORMULELE 7,7 şi 7.10 



v m (m/s) 


<W(m) 


d„u (m) 


Volum pe 
bucată (m 2 ) 


Greutatea 
ţkN) 


Greutatea 


1,0 


0,05 


0,06 


0,000125 


0 000326 


0,033 


1,5 


0.I0 


0,13 


0,001 


: 0,026 


2,65 


2,0 


0,18 


0,23 


0,005832 


0,1516 


15,5 


2,5 


0,29 


0,35 


0,0243 


0,6318 


64,5 


3,0 


0,41 


0,51 


0,0689 


1,7914 


182 


3,5 


0,55 


0,69 


0,166375 


4,3264 


440 


4,0 


0,73 


0.90 ~ 1 


0,389 


10,114 


1030 


4,5 


0,92 


1,14 


0.7787 


20,2462 


2060 


5,0 


1,14 


1,40 


1,48154 


38.519 


3940 



Dacă din calcul rezultă o valoare de 15 cm, se adoptă ca minimă această 
valoare. 

Din aceste formule, reiese că la viteze de peste 5 m/s rezultă dimensiuni ale 
anrocamentelor de peste 1 ,0 m latura sau diametrul, ceea ce face ca manipularea lor 
să fie greoaie, dacă nu chiar imposibilă. Din această cauză, peste viteza de 5 m/s se 
recomandă ca apărările de mal să se facă cu gabioane sau cu ziduri de sprijin. 

Din cauza formei rotunjite, bolovanii de râu, rezistă la viteze mai mici decât 
piatra brută de carieră şi de aceea, pentru o anumită viteză de calcul, sunt necesare 
volume mai mari de lucrări, care duc la scumpirea lor. 

Pentru aceasta se recomandă ca bolovanii de râu să se utilizeze numai dacă se 
găsesc la faţa locului în cantităţi mari. 

Taluzul prismului din anrocamente va fi de 1 : 1,25 pentru anrocamente din 
piatră brută şi de 1 : 1,5 la cele din bolovani de râu.' 

Stabilitatea apărării de mal poate fi compromisă prin afuierea bazei sau prin 
spălarea apărării de către curenţi şi valuri. Verificarea stabilităţii se poate face ţinând 
seama de valorile maxime admisibile ale forţei de antrenare pentru diferitele elemente 
întrebuinţate ce alcătuiesc apărarea. 

Forţa de antrenare a curentului, exercitată asupra perimetrului udat al secţiunii 
transversale a albiei, se calculează cu relaţia: . 

f. = Y.V (611) 

în care- 
va este greutatea specifică a apei (kgf/m 3 ); 
h m - adâncimea medie a apei în secţiune (m); 
i - panta hidraulică a albiei, 

f, ■ forţa de antrenare pe unitatea de suprafaţă (kgf/m 2 ). 



110 



Pentru diferite pământuri şi apărări de mal. valorile limită de neerbdare ale 
vitezei medii (v,„) şi ale forţei do antrenare (f„) se găsesc în tabelele 7.3 şi 7.4. Valorile 
sunt orientative. Forţa de antrenare maximă pe taluz este:. 

°,75rAi (7.12) 
unde h s este adâncimea apei la piciorul taluzului. 

Tabelul 7.3 



VALORILE MAXIME ADMISIBILE ALE FORŢEI UNITARE DE ANTRENARE PENTRU 
DIFERINTE TERENURI Şl ÎMBRĂCĂM! NTI ALE MALULUI Şl TALUZULUI' 



Nr. 


Natura terenului sau a luibrăcăminţii 


f.N/m 2 
(kgf/m ) 


. 1. 


Nisip cuarţos obişnuit, cu diametrul de 0,20.. .0,40 mm 


1,76. .1,96 
(0,18. ...0,20) 


2. 


Nisip cuarţos obişnuit, cu diametrul de 0,40. ..1,00 mm 


2,45... 2, 94 
(0.25 .0,30) 


3. 


Nisip cuarţos obişnuit, cu diametrul până la 2,00 mm 


3,92 
(0,40) 


4. 


Amestec de nisip mare 


, 5,88.. .6,81 
(0,60.. .0,70) 


5. 


Nisip bine aşezat şi pietriş mătunt.acţiune de lungă 
durată 


7,85. .8,82 
(0i80.0,90) 


6. 


Nisip bine aşezat şi pietriş mătunt.acţiune de scurtă 
durată, la viituri 


9,80.. 11,76 
(1,00... 1,20) 


7. 


Lehm (lut) nisipos, curat 


10,78 
(1,10) 


8. 


Pietriş cuarţos rotund cu diametrul- de 0.50. 1.50 cm 


12,74 
(1,25) 


9. 


Pietriş amestecat cu lut, acţiune de lungă durată 


14,71 

\ 1 . 0L v 


10. 


Pietriş amestecat cu lut, acţiune de scurtă durată 


19,61 
(2,00) 


11 


Pietriş cuarţos mare, cu diametrul de 4.. .5 cm 


47,00 
(4,80) 


12. 


Prundiş calcaros, plat, cu grosime de 1....2 cm şi 
lungimea de 14... 6 cm . 


54,90 

(5,60) 


13 


Taluzuri însămânţate cu iarbă 


9,80 11,76 
(1,00... 1,20) 


14. . 


Brazde, acţiune de scurtă durată 


19.41...29.42 
(2.00. .3,00) 


15. 


Brazde, acţiune de lungă durată 


14.71...17.45 
(1.50. .1,80) 


16. 


Brazde fixate cu ţăruşi, acţiune de lungă durată 


24,51. ..29.42 
(2.50.. 3,00) 


17. 


Nisip mare intre cleionaje 


9,80 
(1.00) 


18. 


Pietriş între cleionaje 


12,74 39.22 
ii, 25. 4.00) ■ 



111 



19. 


Garduri din nuiele simple 


39,22 
(4,00) 


20. 


Cleionaje oblice pe direcţia curentului 


39,22 .49,03 
(4,00.. .5,00) 


21. 


Saltele din fascine 


29.42. .68, 44 
(3,00 . 7,00) 


22. 


Anrocamente mari fixate în gărduleţe, aşezate pe filtru 
invers 


98,06 ...117,67 
(10,00.. .12,00) 


23. 


îmbrăcăminte din plăci de beton armat, funcţie de 
grosime (0,04.. . 0,20 m) 


29,42. 68,64 
(3,00 .7,00) 


24. 


Pereu din dale de beton (0,06. .0,20 m). funcţie de 
greutate (suprafaţă) 


58,84.. .147,10 
(6,00. .15,00) 


25. 


Pereu uscat din moloane de 0.25.. .0,30 mm. pe filtru 
invers 


78. 44. .56,88 
(8,00.. .16,00) 


2o. 


Anrocamente cu diametrul mediu minim de 0,30 m 


156.88.. .235,32 
(16,00... .24,00) • 


ZI. 


Apărări cu gabioane (piatră de dimensiuni mici) 


156,00... 196, 12 
(16,00.. .20,00) 


1Q 
<£0 


Apărări cu gabioane (piatră de dimensiuni mari) 


245, 15... 1471 ,00 
(25,00.. .150,00) 


IO 


Pereţi continui de piloţi din lemn sau căsoaie (apăraţi 
la bază contra afilierii) 


150,00 
(16,00) 


OU. 


Căsoaie 


156, 00. ,480,66 
(16,00.. .1000,00) 


Ol. 


Pereţi din palplanşe de lemn (apăraţi la bază contra 
afuieni) 


196,12.. .235,32 
(20,00. .24,00) 


32. 


£.lualie Utn ploua 


iyo,i^...4yu,o<!i 
(20,00... 50,00) 


33. 


îmbrăcăminte din beton monolit 


274,20.. .548,40 
(30,00, .60,00) 


34. 


îmbrăcăminte din beton armat 


784,53... 980,66 
(80,00... 100,00) 



7.2 CALCULUL ELEMENTELOR DE APĂRARE 

7.2.1 . Stabilitatea şi durabilitatea îmbrăcăminţilor depind de tipul şi dimensiunile alese. 
La dimensionarea protecţiilor se va ţine seama de factorii exteriori care le solicită şi 
anume; 

- viteza curentului; 

- secţiunea valurilor; 

- secţiunea gheţii. 
Astfel, hotărâtoare sunt: 

- la cursurile naturale, viteza curentului şi acţiunea gheţii; 

- ia lacuri - înălţimea valurilor provocate de vânt; 

- la canale şi râuri navigabile, relativ înguste, valurile create de nave (valuri 
produse de elice şi valuri de siaj). 

Viteza curentului de curgere provoacă un efect de uzură a protecţiilor şi de 
an'renare a elementelor izolate. Depăşirea vitezelor admisibile conduce la distrugerea 
îmbrăcăminţilor, mai ales la protecţiile din anrocamente şi pereuri rugoase. 



! a dmiPiisionaroa prat6c»V« se va ţine seama de vitezele medii admisibile din 

tahoiui •" •• 

Tabelul 7.4, 



VALORILE VITEZELOR ML! .UKADMIŞJBILE PENTRU DIFERITE TIPURI DE . 
' iMBRĂCĂMINTI 



Nr, 


Tipul imbrăcăminţii 


h m = 0,40 


h m = 1,00 


h m = 2,00 


h m = 3,00 


Ctr 




(m) 


(m) 


M ■ 


v Jm) J 


i. " 


Brăzduirt-- pe lat 


090 


1.20 


1,30 , 




2. 


Bră/.duire pe muchie 


150 


1,80 


2.00 


2,20 


3. 


Bolovani şi bolovăniş: 












- bolovani mici de 0.075. .0. 10 m 


2.0 2,45 


2,4 . 2.8 


2,75..3,2 


33.. .3,8 




■ bri'.ovSre mijlocii de 0.10. .. 0,1 5 m 


2,45, 3,0 


2,8. 3,35 


3,2. .3.75 


3,5. .4.1 




• bolovani man da 0,15.;. 0,20 m 


3,0. 3.5 


3.35.3,8 


3,75. .4,3 


4,1. .4,65 




- bolovăniş mic de 0.2. 0,3 m 


' 3,5 3.B5 


,8. 4,35 


4 3. . . 4: 7 


4.65. .4.9 




- bolovăniş mijlociu de 0,3. .0,4 m 


- 


4,35. .4 7 


4 7 .4.95 


4,9.5,3 




- bolovăniş foarte mare 0,5 m 




„ 


4,95... 5,3 


5,3. .5,5 


4. 


Anrocamente în funcţie de 












mărimea pietrei . 


la poziţia 


3 se aplică 


coeficient 


0,9 


5. 


Anrocamente din două straturi in 












garduri de nuiele în funcţie de 


la poziţia 


3 se aplică 


coeficient 


1,1 : 




mărimea pietrei 










6. 


Pereu simplu din bolovani pe strat 












de piatră spartă de 5 cm, de 












0.15m 


2,0 


2,5 


3,0 


3,5 




0,20 m 


2,5 


3,0 


3.5 


4,0 




0,25 m 


3,0 


3,5 


4,0 


4,5 


7. 


Pereu simplu din piatră brută pe 












strat de piatră spartă de 10 cm de: 












•0,15m 


2,5 


3.0 


35 


3,8 




0,20 m 


2,9 


3.5 


4,0 


4,3 




0,25 m 


3,5 


4,0 


•4,5 


5,0 


8. 


Pereu simplu din piatră cioplită, pe 








un strat de piatră spartă, de: 












0,15m ., . .. 


3,1 , ■ 


. 3,7 


■' 4.3 


4,6 




0.20 m 


3,6 


4,3 


5,0 


5,4 




. 0,25 m ; 


4,0 , 


4,5 


5,5 


5,5 




0,30 m' 


: 4,0 


.5,0 


6,0 


6,0 


9 


Pereu dublu din piatră, pe strat de 










bază de 1 5 cm şi strat superior de 












, . 20 cm . 


3,5 


4.5 


50 


5,5 


10. 


Gabioane 


4,2 


50 


57 


6,2 


11. 


. Saltele din fnscine la grosimea 












e ---0,50 m 


2.5 


3,0 


35 






ailo grosimi 


ss ap!».' 


coeficient 






12. 


împletituri din nuiele verzi 


1.6 


2,2 




2 8 


13. 


Iarba* proaspătă, netedă 


o'e 


08 


0.9 


1 0 


14 


iarbă proaspătă pe talux 


1 5 


1,8 

■ 


2<) 


1 } 


15. 


Zidărie din piatiâ brută din roci 











1* 
l 


V 















11'» 





calcaroase (nun 100 kgf/cm'') 


3.0 


3,5 


4.0 


4,5 


16. 


Zidărie din roci rezistente (min 












3000 kgWcm ) 


6,5 


O.U 


1 u,U 




17. 


Beton şi beton armat marca. 












100 


4.5 


5,5 


6,3 


68 




150 


6,1 


7,3 


8,4 


9,1 




200 


7,3 


8,8 


9,8 


io,8 ■; 


18. 


Lemn 


25.0 


25,0 


25,0 





îmbrăcăminţile calculate la valurile provocate de vânt trebuie să reziste şt la 
acţiunea curentului apei, de viteză v (m/s) potrivit relaţiilor: 

ds0,04v J (m) (7.13) 

5 2 0,05 v 2 ° (m) (7.14) 

în care. 

d este diametrul de calcul al blocului stabil; 
5 - grosimea îmbrăcăminţii (dalei) de beton. 

7.3 ACŢIUNEA VALURILOR 

7.3.1. Acţiunea valurilor generate de vânt este importantă mai ales pe marile 
lacuri de acumulare, pe aliniamentele lungi şi în general pe orice suprafaţă mare de 
apă expusă vânturilor puternice pe lungimi mai mari de 2. . .3 km. 

Cunoaşterea elementelor caracteristice ale valurilor este necesară pentru 
dimensionarea construcţiilor de apărare relativ la: 

- rezistenţa la şocuri; 

- forţa de alunecare; 

- stabilirea înălţimii părţii superioare a apărării. 

Acţiunea valurilor asupra malurilor şi taluzurilor se exercită prin presiunile şi 
vitezele dezvoltate pe suprafaţa respectivă la deferlarea, ridicarea şi coborârea lor de 
pe acestea. Astfel, că valurile supun apărările la o acţiune hidrodinamică de izbire pe 
taluz şi un efect de emersiune (ieşire), la retragere. 

7.3.2. Factorii determinanţi în procesul de formare a valurilor sunt: viteza 
vântului, durata de acţiune a vântului şi întinderea suprafeţei de apă (fetchul). La 
propagarea valurilor , o influenţă deosebită o au, relieful submarin, adâncimea şi 
rogozitatea fundului. 

a) Elementele principale ale valului suni 

- lungimea L val, distanţa dintre două creste sau. tălpi succesive (m); 

- înălţimea h val, distanţa dintre creastă şi talpă (m); 

- perioada 2T, timpul dintre momentele trecerii printr-un punct fix a două creste 
sau două tălpi de val succesive (s); .. 

- celeritatea C, viteza de propagare a crestei valului (m/s); 

- curbura valului h/L. 

7.3.3. Pentru apele interioare, elementele valurilor (lungimea şi înălţimea) se pot 
calcula cu relaţiile: • 

2L = 0,304 wD W2 (715) 



2h = 0,0208 w 5 " D 



(7.16) 



111 



în care: 2L este lungimea valului - L val (m); 
w - viteza vântului (m/s); 

D - fetch-ul, lungimea suprafeţei de apă pe care bate vântul (km); 
2h - înălţimea valului - h val (m) 

Relaţiile sunt aplicate pentru ape cu, adâncimi mici, funduri orizontale, lăţimi 
mici, . 
3 < D < 30 km, viteza vântului w= 5.. .15 m/s. . 

Raportul dintre lungimea şi înălţimea valului, 2L/2h, pentru valurile de înălţime 
maximă, variază între: • 

- 8.. .12, pentru lacuri naturale, lacuri de acumulare şi mări interioare; 
- 1? ...25, pentru mări deschise şi oceane. 

a) Psntru ape cu D<60 km, înălţimea valului se poate determina şi cu formula: 

2h = 0,45^0 4 (0,75 - 0,3/D) (7.17) 

în care notaţiile au aceleaşi semnificaţii ca la. punctul 7.3.3. 

b) înălţimea valului şi lungimea lui se modifică sub influenta factorilor arătaţi la 
art. 7.3.2. 

Pentru o gamă de valori a parametrilor: 

- viteza vântulu; - w - (10; 20; 30) m/s; 
• fetch-ul -D-(1; 5; 20) km; 

- adâncimea apei - H, - (1 ; 2; 3) m, 

înălţimea valului h calculată se poate lua din tabelul 7.5: 



Tabelul 7.5; 

VALORILE ÎNĂLŢIMII VALULUI 



W 10 

(m/s) 




D = 1 
km 






D = 5 
km 






D=20 
km 




Obs. 




H.= 1 


H, = 2 


H» = 3 


H.= 1 


H. = 2 


H,= 3 


H.= 1 


H a = 2 


H. = 3 






(m) 


m 


m 


(m) 


m 


m 


(m) 


m 


rri 




10 


0,20 


0,40 


0,55 


0,23 


0,40 


0,60 


. 0,23 


0,40 


0,63 


*) 


20 


0,40 


0,50 


0,78 


0,40 


0,65 


0,90 


0,40 


0,65 


0,90 


**) 


30 


0,65 


1,00 


1,15 


0,78 


1,18 


1,45 


1,18 


1,18 


1,45 





*) Pentru H, > 3 m se vor lua valorile corespunzătoare lui H, = 3 m. 
**) Wi 0 este viteza vântului considerată la înălţimea de 10 m peste suprafaţa 
apei, pe direcţia fetch-ului. 



Astfel, w, 0 - WaC^ 
în care: 

w A este viteza vântului la înălţimea A, 

C - coeficient 

Pentru 



A(m) 


L_2,00 


6,50 


10,00 


C 


1,25 


1,05 


1,00 



11i> 



c) Pentru apărările de maluri şi la digurile de pe râurile interioare, la care 
lungimea totală a luciului de apă este mai mica de 1 km, se poate admite h val = 0,50 
m, fără a se efectua calcule. 

7 3.4 Supraînălţare nivelului mediu al valurilor faţă de nivelul liniştit este: 

h 0 ,- (7 18) 

unde: 

h 0 este diferenţa de nivel dintre nivelul static şi nivelul mediu al câmpului de 
valuri (m), fig 80 a) 

7.3 5. Acţiunea hidrodinamică. 
Prin acţiunea de izbire pe taluz valul deferlat exercită presiuni dinamice asupra 
acestuia. Valoarea presiunii dinamice maxime (p) în punctul de izbire este: 

Pm«x «i = 3 y. rui (7 19) 

unde: h ra i este înălţimea valului - 2 h (m); 
Y, - greutatea specifică a apei (t/m 3 ). 

7 3.6. înălţimea până la care trebuie protejat malul este în funcţie de cota la care 
se va ridica valu! (fig 80 a) 

După izbire; are loc ridicarea până la înălţimea h, a valului pe taluz, faţă de 
nivelul iniţial liniştit al apei şi apoi retragerea acestuia. 

Diagrama de distribuţie a presiunii dinamice este prezentată în fig.81 Distanţele 
c pe care se exercită presiunile sunt: 
81 = 0,025 S; 'r* = 0,065 S; s 3 = 0,053 S; E4 = 0,135 S, in care: 

Ss; J^âLr (7.20) 
2ţfctg*a-1 

«„ s f 0,2 + 0,018^8, (7 21) 

îricare: 

L„i este lungimea. valului - 2L (m); 
hy,( - înălţimea valului - 2h (m); 
H, - adâncimea apei (m); 
« - unghiul de înclinare a taluzului; 

e 0 - distanţa (adâncimea) dintre nivelul liniştit şi punctul de izbire, de maximă 
presiune a valului pe taiuz 

Presiunea dinamici a valului pe taluz. 
Pentru calcule aproximative se poate considera valoarea, 

e 0 : 0.023 !.,„ .('.22) 




Fig 80 Ridicarea valului pe taluz 
h - înălţimea valului; 2h - înălţimea undei; 2L - lingimea undei, Ns - nivelul static; Ir - 
lungimea de ridicare a valului pe taluz; hcr - adâncimea critică 5 1 ,5 T 2 h val; H, - 
adâncimea apei; H, - înălţimea coloanei de apă în faţa peretelui; hrz - înălţimea de 
ndicare a valului pe peretele vertical. 




Fig. 81 Presiunea dinamică a valului pe taluz 



a) Pentru maluri sau taiuzuri de înclinare 14° < « <45°, înălţimea maximă de 
ridicare h, se determină cu formula: 



h, - 3,2 k h«i tg« 



incite 

k este coeficientul in funcţie de rugozitate, care se ia 

- 1 1.25 pentru suprafeţe netede (pereu din beton turnat pe loc sau 

dale) 

1 pentru pereu zidit, . 

- 0.9 pentru înierbare, 

= 0,77 pentru suprafeţe rogoase (anrocamente din blocuri de piatră sau 
prisme din piatră brută) 

h„ 0 , - înălţimea valului 2h (m); 

a - unghiul de înclinarea a taiuzului. 

b) înălţimea h, de ridicare maximă pe taluz a valului, faţă de nive'ul iniţial liniştit, 
se determină şi cu relaţia 

h , 2kh»,, !L,„ (7.241 
V h - 

în care. 

k este coeficientul în funcţie de rugozitate, care se ia: 

= 1,0 pentru îmbrăcăminte netedă, compactă, impermeabilă (beton 

asfaltic); 

= 0,9 pentru beton (plăci rostuite) 

= 0,8 pentru taluz neprotejat; 

= 0,75. .0,8 pentru pereu, zidărie de piatră; 

= 0,60 0.65 pentru anrocamente rotunjite, bolovani; 

= 0,55 pentru anrocamente cu muchii vii. piatră spartă; 

= 0,50 pentru anrocamente masive (blocuri mari) 
hm - înăilimea valului 2h (m), 
Lrai - lungimea valului - 2L (m); 

m - cotangenta unghiului de înclinare a taiuzului (a) cu orizontala, 
L - v "! a 8.. .10 • 

Faţă de relaţia 7.23, relaţia de mai sus ţine seama de raportul L w) şi tw 
. Pentru determinarea h va! se pot folosi şi valorile din tabelul 7.5 sau nomogramele 
întocmite de Braslavski. 

7.3.7. La construcţii cu pereţi verticali sau cu înclinarea >1:1, faţă de orizontală 
se deosebesc două situaţii: 

- valul se sparge direct pe perete, 

- valul se sparge în faţa peretelui la o distanţă L de acesta. 

a) în prima situaţie (fig. 76 b), ridicarea crestei valului peste nivelul static al apei 
în momentul lovirii de perete este: 

h„- 2^1,5 *-^-] (7.25) 

în care: 

2h este înălţimea valului; 
L - 0,5 lungimea valului. 

b) în a doua situaţie (fig. 80 c), ridicarea crestei valului peste nivelul static al 
apei, în momentul ciocnirii cu peretele, este: 



118 



(0.75c i v) 

h„ 1,5h-' ...^ /• (7.26) 

în care 

c este viteza de deplasare a valului de tranzlaţie spart (m/s); 

v - viteza pe traiectorie a unei particule lichide care se determină cu relaţiile: 



c M ' (7,27) 
v h^ctg< (7.28) 

în care: 

g este acceleraţia gravitaţională (m/s); 

H a • înălţimea coloanei de apă (m); 

Hi - înălţimea coloanei de apă în faţa pereului (m); 

h-0,5h v „, 

L-0.5L. 

7.3.8. Efectul de emersiune. 

Prin retragerea valului se produce emersiunea (ieşirea) rapidă din apă a unei 
părţi din îmbrăcăminte. în timp ce presiunea apei încetează pe faţa exterioară a 
îmbrăcăminţii, pe faţa interioară dă naştere la o subpresiune ce acţionează de jos în 
sus cu" tendinţa de extracţie a particulelor mărunte, fecthl poate fi anulat prin 
prevederea unui filtru de protecţie şi încărcarea tsluzului cu o suprasarcină, respectiv 
cu greutatea stratului superior al îmbrăcăminţii. 

Contră presiunea dată de retragerea valului se poate considera: 

pentru anrocamente, 

p ari = 0,21 h„, (7.28.1) 

pentru pereuri de piatră sau dale, 

p„= 0,178 h val (7.28.2) 

Diametrul minim al pietrei utilizate pentru protecţia taluzurilor atacate de valuri 
poate fi stabilit cu numeroase, relaţii semiempirice: 
a) Astfel, pentru: 

- anrocamente aruncate, 

d Ogiha^ŢZ ■ (7 29) 

Yp-Y, m 

- piatră aşezată regulat sub formă de pereu, 



d,-^™!*^ (7.30) 
Y.-Y.- m 



unde: 



u este coeficientul de siguranţă egal cu 1 ,2..,1 ,5; 
y p - greutatea specifică a pietrei; 
7, - greutatea specifică a apei; 



(7 31) 



m • cotangenta unghiului de înclinare a taluzului 

Pentru y p = 2 65 tf/m 3 = 26 KN/m 3 : t i = 1 5; m = 1 ,5: rezultă: 

CU = 0.23 rw (7 30 1) 

d p = 0194h^ (7 30.2) 

Se mai aplică în general formulele: 

- pentru taluzuri cu m = 2 , 5; 

k vm J • I 

d o ■■• ■ „- 
iv in . 2 

unde: 

k este coeficientul pentru anrocamente 

= 1 .93, pentru U,,/ h.^ < 15 şi 

= 2,04 pentru L«,i/ h«i > 1.5: 
k este coeficientul pentru pereu ş; blocuri mari de piatră 

= 17; 

m - cotangenta unghiului de înclinare a taluzului 

- pentru taluzuri cu m = î .3; 

d 0 Jk^ ? J,v, (7.32) 

în care. 

k este coeficient 

= 0,017, pentru blocuri de piatră masive; 
= 0,025 pentru anrocamente 
Grosimea pereurilor din beton pentru a rezista acţiunii valurilor se determină cu 
formula simplificată: 



*** 

unde: 

8 este grosimea pereului (m); 

p^ = 3 ti,* - presiunea valului pe taluz în locul de izbire (tf/m); 
hv« - înălţimea valului - 2h (fn); . 
a» - presiunea admisibilă pe teren 

a) Grosimea minimă a plăcilor de beton se poate stabili cu relaţia: 

ă| ^ c tWrXg 

(v 6 v,)v/bcosa 



(7:33) 



(734) 



"n care: 5 m este grosimea plăcii de beton (m). 

c - coeficient de formă eqai cu 1 25 . 1,5 pentru înclinări ale taluzului între 
115. . 1:2; 

y, - greutatea specifică a aoei: 



y b - greutatea specifică a betonului 
h ra i - înălţimea valului - 2h 
b • latura plăcii, presupusă pătrată. 
« - unghiul taluzului cu orizontala 

Grosimea minimă a plăcilor de beton pentru a se asigura stabilitatea din efectul 
de emersiune (la subpresiune) se determină orientativ cu formula 

fi» k, °' 15h ^'. -si , L " 1 , (7.35) 
r *(Y t -,.|cos«V2(l.bi- 

în care: 8 m este grosimea minimă a plăcii de beton (m); 

k s - coeficient de siguranţă egal cu 1,3; • 

y» - greutatea specifică a betonului; 

y. - greutatea specifică a apei. 

u -unghiul taluzului cu orizontala; 

I - lungimea plăcii; 

b - lăţimea plăcii 

Formula este valabilă pentru m = 2 . . . 5 şi L„i / h«i = 8 15. 

tmbrăcăminţile calculate la valurile de vânt trebuie să reziste şi ta acţiunea 
curentului apei de viteză v (m/s) potrivit relaţiilor 7.13 şi 7.14. 

drO.CMv 2 ; 
6 0,05 v ? ° 

în care 

d este diametrul de calcul al blocului stabil. 
5 - grosimea îmbrăcăminţh de beton. 

înălţimea de siguranţă suplimenţarâ (garda) 

a) Din practica îndelungată a apărărilor de mal şi terasamente se recomandă: 
- ta nivelul apei (debitul de calcul + remu), să se prevadă o înălţime de siguranţă 

suplimentară, până la muchia malului, platformei drumului sau căii ferate 

Valoarea minimă a acestei înălţimi este de 0,50 m şi nu se aplică nivelului la 

debitul de verificare. 

7.4. ACŢIUNEA GHEŢII 

7.4 1. Acţiunea gheţii asupra apărărilor de mal se manifestă sub mai multe 

forme: 

- presiunea statică a câmpului de gheaţă; 

- presiunea dinamică exercitată de gheţurile în mişcare antrenate de 
curentul de apă sau vânt; 

- acţiunea de uzură a gheţii; 

- acţiunea verticală de smulgere; 

- prinderea gheţii de elementele apărării şi dislocarea lor; 

- presiunea gheţii în spatele apărăni. 
Acţiunea statică a câmpului de gheaţă continuă. 

Presiunea statică a gheţii se produce atunci când datorită ridicării rapide a 
temperaturii aerului, stratul de gheaţă începe să se dilate Forţa de împingere depinde 



121 



de grosimea şi întinderea câmpului de gheaţă, de gradientul de temperatură în masa 
acestuia, de rezistenţa gheţii cristaline la sfărâmare. 

Pentru o lungime a câmpului de gheaţă L < 50 m, presiunea statică a gheţii se 

poate determina cu formula empirică: 



0,9d(t 0 ■ IU Mt„ 

ys 0 



1)' 



(7.36) 



în care: 

d este grosimea câmpului de gheaţă (rn): 

t 0 - ridicarea maximă posibilă a temperaturii gheţii in decurs de s 0 ore şi care se 
ia egală cu 0,35 1 (° C): 

So - intervalul de timp (ore): 

t - ridicarea tempeiatuni aerului în acelaşi interval de timp (° C). 
în lipsa observaţiilor meteorologice se poate lua: 
to ~ b 
s 0 t 

Pentru o lăţime a câmpului de gheaţă I •= 50 m, măsurată perpendicular pe linia 
construcţiei până la malul opus, valoarea împingerii se poate calcula cu formula: 



= 3,1 



0.88 t fc 



■t° 



(7.37) 



in care: 

p 9 . s este forţa de 'împingere statică a gheţii; 

tig - temperatura iniţială a gheţii in grade (medie pe grosime) care se ia egală cu 
0,35 1 din temperatura aerului la acea dată (° C): 

t - raportul dintre creşterea temperaturii câmpului de gheată în intervalul de timp 
s şi mărimea acestui interval, în ore Analog ca mai sus, creşterea temperaturii 
câmpului de gheaţă poate fi egală cu 0,35 din creşterea temperaturii, în acelaşi 
interval. 

d - grosimea câmpului de' gheaţă (rn) 

în cazul unei lăţimi (I) a câmpului de gheaţă I > 50 m, valoarea p s . s . , calculată cu 
relaţia de mai sus, se înmulţeşte cu un coeficient y conform tabelului 7.7. 



Tabelul 7.7 



VALORILE COEFICIENTULUI y 



I 


50.. 75 m 


75...100m 


100 .150 m 


> 150 m 


.... , H! . 


0,9 


0,8 


0.7 


0,6 



a) Intervalul s (ore) trebuie să fie suficient de mare (4 ..6ore) pentru ca încălzirea 
înregistrată a aerului să se poată transmite întregii mase de gheaţă şi să se producă 
dilataţia termică corespunzătoare 

b) Grosimea gh-:jţii (d) în m se ia egală cu 0,8 din grosimea cea mai mare 
înregistrată în sectorul respectiv 

Pentru cursurile de apă #n ţara noastră, grosimea medie a podului de gheaţă 
este în jur de 30 cm, iar grosimea maximă atinge 70 cm. 

Deoarece 8/9 din grosimea gheţii se găseşte sub nivelul apei, împingerile se vor 
considera la 0,4 h sub acest nivel care se stabileşte în limiteie hidrologice permise, în 
poziţia cea mai defavorabilă pentr u calculul construcţiei. 



12? 



Presiunea statică a gheţii se poate elimina complect prin spargerea acesteia, 
menţinându-se un ochi de apă neacoperit 

Acţiunea dinamică a câmpului de sloiuri in stare liberă de plutire, masate in faţa 
construcţiei de apărare Componenta p s , a împingerii câmpului de sloiuri care 
acţionează in plan orizontal, perpendicular pe linia frontului construcţiei de apărare se 
calculează cu formula: 

P». = A (pt+pj+ps) sin a + p< sin p (7.38) 

în care. 

A este suprafaţa câmpului de gheaţă (m*): 

p, - forţa de frecare a curentului de apă, pe suprafaţa interioară a câmpului de 
sloiuri ( kgf/m*), 

p 2 - forţa de impuls a curentului pe marginea exterioară a câmpului de sloiuri 
(kgVm'). 

Pi - componenta greutăţii proprii a sloiurilor după panta curentului (kgf/m*); 
p 4 - forţa de frecare a vântului pe suprafaţa staturilor (kgf/m'), 
a, p - unghiurile dintre linia frontului construcţiei şi direcţia curentului, respectiv a 
vântului. 

Mărimile p,. p 2 , p 3 . p, se iau egale cu 

p, = 0.5v r . 

Pî = 50 d/L v' 
p 3 = 920 d i 
p4 = 0.002 w\ 

în care 

v este viteza curentului sub gheaţă, egală cu 0,8 din viteza măsurată a 
curentului liber, in perioada acumulăm sloiurilor (m/s) Pentru v < 0,1 m/s se admite p t 
= p 2 = p 3 =0; 

d - grosimea câmpului de gheaţă (m); 

L - lungimea medie a câmpului de gheaţă. în lungul cursului de apă (m). Această 
lungime nu trebuie să fie luată mai mare decât de trei ori lăţimea câmpului de gheaţă 

(O; 

i - panta cursului de apă, 

w - viteza vântului la un unghi de incidenţă 45° < p < 135° şi cu asigurare de 1% 

(m/s) 

Dacă lăţimea construcţiei pe care acţionează câmpul de gheaţă este I, atunci 
presiunea pe m, este: 

P = P..'I (7.39) 

împingerea dinamică datorită lovim construcţiei de apărare de către sloiurile de 
gheaţă izolate care plutesc liber Dacă direcţia de plutire a sloiurilor este apropiată de 
lima construcţiei (o = 80° 90°) valoarea presiunii este 



pentru o < 80° 



P,< kvcyaR, 



(7 40) 



(7 41) 
(7 42) 
în care: 

k este coeficient funcţie de rezistenta la strivire a ghetii. cu valori între 2.3 4.3 

(tWm 3 ); 

v - viteza de mişcare a sloiului (m/s); pe râuri şi lacuri deschise, viteza se ia 
egală cu viteza apei; pentru lacuri închise . viteza se ia egală cu 0,4 0.6 m/s. 

d - grosimea sloiului de gheaţă (m): se ia 0,8 din grosimile maxime cu asigurarea 
de 1%, observate într-o perioadă de mai mulţi ani; 

a - suprafaţa sloiului (m 2 ) luată pe baza observaţiilor de pe teren sau pnn 
analogie cu alte obiective; 

R. - rezistenţa la spargere (cu luarea in considerare a strivirii locale a gheţii) 
egală cu 75 t/m 2 , iar pentru nivelurile cele mai înalte de curgere a sloiurilor egală cu 45 
t/m 2 ; 

R e - rezistenţa la compresiune a gheţii (fără considerarea strivirii locale), se va 
lua 45 t/m 2 ; 

kj - coeficient care ţine seama de contactul parţial a gheţurilor cu construcţia, 
eqal cu 0,6 . 0.8 pentru stadiul iniţial, respectiv pentru nivelul maxim de scurgere a 

ghicirilor; 

ki - coeficient funcţie de tipul construcţiei; pentru pile se consideră 0,43; pentru 
pereţi 0,7. 

Acţiunea de eroziune a sloiurilor asupra suprafeţei construcţiei. Pentru anularea 
efectelor acestei acţiuni se iau măsuri de protecţie a suprafeţei construcţiei prin 
placarea cu straturi de beton cu rezistenţă sporită. 

în calcule se poate lua pentru coeficientul de frecare al gheţii pe beton, 
valoarea; 

f = 0.11 

Forţa de smulgere apare în momentul când gheaţa care s-a prins de mal se 
• pune în mişcare datorită curentului apei, antrenând astfel elementele din construcţia de 
apărare , cum ar fi: dale de beton, pari, anrocamente, etc. 

Acţiunea gheţii asupra construcţiilor cu taluz. 

La malurile care permit deformaţii sau la pereurile înclinate, presiunea gheţii se 
compensează, fie prin deformaţiile malurilor, fie prin ridicarea gheţii pe paramentul 
indicat 

Componenta verticală a împingerii se poate determina cu formula 

V = R,).d 2 (7 43) 

iar componenta orizontală: 



P»4 k,vd>/aR, s |n 'l> 

iar. 



H = V tga 



(7 44) 



121 



R, - rezistenţa gheţii la încovoiere (tf/m 2 ) care se consideră egală cu 0,6 R,, 
determinată mai sus; 

Jt - coeficient funcţie de grosimea gheţii, coform tabelului 7.9; 
d - grosimea sloiului de gheaţă (m); 
a - unghiul taluzului cu orizontala. 

Tabelul 7.9 

VALORILE COIFICIENTULUI X 



d(m| 


0,4 


0,5 


0,6.0,7 


0,8...0,9 


1,0.1,3 


X (nf ') 


0,08 


0,07 


0,06 


0,05 


0,04 



Presiunea gheţii din spatele apărării. 

Gheaţa care se formează în spatele consolidărilor de maluri este cauza unor 
degradări însemnate mai ales la apărările din beton turnat pe loc, sub care nu s-a 
aşezat un strat drenant sau un filtru invers de protecţie corespunzător 

In aceste cazuri, apa nu se poate scurge din spatele apărării şi prin îngheţare 
exercită o presiune asupra plăcilor, fisurându-le 

7.5. FILTRU DE PROTECŢIE 

7 5.1 Pentru combaterea fenomenului de antrenare a particulelor fine din taluzul 
protejat, de către curenţii hidrodinamici ce se creează dinspre mal spre cursul de apă, 
se va aşeza sub pereurile de protecţie un filtru invers, care constă din unul sau m8i 
multe straturi de material granular, de piatră sortată cu rol filtrant drenant, aşezate în 
ordinea crescândă a granulaţiei. după sensul curentului de exfiltraţie: 

a) îmbrăcăminţile de protecţie a malurilor sub formă de pereuri etanşe se aşează 
pe un pat drenant, alcătuit din 1. 2 straturi drenante din materiale granulară: 

- îmbrăcăminţile de protecţie sub formă de pereuri permeabile se aşează pe un 
filtru invers de protecţie alcătuit din 1. 3 straturi filtrante din materiale granulară; 

- straturile drenante sau filtrante se execută vertical, înclinat sau orizontal, 
fenomenul de filtraţie putându-se produce transversal, în lungul lor sau mixt. 

7.5.2. Compoziţia straturilor trebuie astfel aleasă încât să îndeplinească 
următoarele condiţii: 

- să nu aibă loc sub acţiunea curentului deplasarea granulelor în cadrul 
aceluiaşi strat; 

- particulele din stratul inferior să nu treacă prin porii stratului următor, construit 
din granule mai mari; 

- particulele terenului protejat să nu fie extrase prin filtru decât cel mult în 
proporţie de 5% din totalul fracţiunilor mai mici de 0,1 mm pentru a nu compromite 
rezistenţa terenului; 

- să nu producă antrenarea particulelor la contactul dintre straturi, în cazul unul 
curent longitudinal. 

Straturile drenante sau filtrante sunt alcătuite din nisipuri, balast, pietrişuri 
naturale sau piatră spartă concasată 

7.5.3. Grosimea straturilor constituente ale filtrului se calculează cu relaţia: 

f, = 3,84d,ln^i (7.45) 

4,5 

unde: 

fi este grosimea stratului; 



125 



y\ = — '— - coeficientul interstrat la contactul dintre pământ şi primul strat al 

filtrului: 

dj şi di - 1 - diametrele medii a două straturi vecine; 
N = deo/dio - coeficientul de neuniformitate a stratului; 
dio - diametrul efectiv, corespunzător greutăţii de 10% din probă; 
d» - diametrul de control care corespunde greutăţii de 60% din probă, citită pe 
curba grarwlometrică. 

a) Pentru filtre de îmbracăminţi la taluzuri se recomandă 

N<6...8 

¥ , =i<(10. .15)4,5 e 0 - 26 -^ (7.46) 
d„ d, 



V,-^<(10...15)4,5e°»i (7.47) 

unde: 

do - diamertul mediu al pământului protejat, 
e = 2,71828 (număr adimensional). 

Valorile inferioare 6 şi 10 se adoptă pentru filtre la diguri de pământ şi la 
contrabanchete de suport a îmbrăcâminţitor. 

Valorile superioare (8.. .15) se adoptă la protecţii de taluzuri. 

7.5.4. Din motive constructive, la lucrările de apărare, grosimea filtrului nu poate 
fi mai mică de 10... 15 cm. 

7.5.5. Diametrul stratului superior "d" al filtrului, trebuie să verifice condiţia: 

d^O^Od, (7.47.1) 

unde. 

dp - este diametrul pietrei din pereu. 

La protecţiile de piatră sub formă de anrocamente se poate utiliza filtru continuu 
dintr-un singur strat, alcătuit dintr-un amestec cu: 

N = 5s-<5...6 
«io 

CU 

d w >0,20^ (7.48) 

unde: 

y P - greutatea specifică a pietrei; 

g« - greutatea pietrei din anrocamente. 

7.5.6. Filtru de protecţie, folosit in practică se poate dimensiona şi după tabelul 
7. 1 0 în funcţie şi de grosimea pereului sub care se aşează. 

în figura 78 se dau indicaţii de aplicare a filtrelor drenante mai des folosite: 
Filtru! tip1, alcătuit dintr-un strat de pietriş sau balast de 10,15 sau 20 cm. 
Filtrul tip 2, alcătuit din două straturi: nisip de 5 sau 10 cm şi pietriş sau piatră spartă 
de 10 sau 15 cm 



126 



Filtrul tip 3, alcătuit din două straturi: pietriş sau' piatră spartă de 10 sau 15 cm şi balast 
de 5 sau 10 cm. 

Domeniu! de aplicare: 

Numărul de straturi şi grosimea acestora se alege în funcţie de natura 
materialului din care este alcătuit malul sau taluzul, de grosimea şi felul îmbrăcăminţii 
de protecţie. 

în funcţie de natura materialului:' 

Tipul 1 se utilizează în cazul când taluzul este alcătuit din argile nisipoase 
compacte şi nisipuri grosiere. Pietrişul poate avea dimensiunea de 3,5... 6,0 cm. 

Tipul 2 se utilizează când taluzul este alcătuit din nisipuri mijlocii. Nisipul grosier 
poate avea dimensiunea de 1... .3 mm. 

Tipul 3 se utilizează când taluzul este alcătuit din nisipuri fine sau nisipuri 
prăfoase. Când malul este alcătuit din balast, nu se prevede filtru. 




Fig. 82. Filtru de protecţie 
a) filtrul tip I, dintr-un strat de pietriş sau baltiv' b) filtrul tip II, din două straturi de 
pietriş şi nisip; c)filtrul tip III, din două straturi de pietriş şi balast. 



Tabelul 7.10 

GROSIMILE FILTRULUI DE PROTECŢIE ÎN FUNCŢIE 
DE GROSIMEA ÎMBRÂCĂMIŢII 





Tipul I 


Tipul II 


tipul III 


g (cm) 


d, 


d 


d, 




d 


d, 


d 3 


d 




10 


10 


10 


5 


15 


10 


5 


15 


10. .20 


10 


10 


10 


5 


15 


10 


5 


15 




10 


10 


10 


5 


15 ; 


10 


10 


20 




15 


15 


10 


10 


20 


10 


10 


20 


23... 30 


20 


20 


15 


10 


25 


15 


10 


25 




20 


20 


15 


15 


30 


20 


15 


15 


35. .50 


25 


25 


20 


20 


40 


25 


25 


50 



127 



Legendă: 

d este grosimea filtrului de protecţia; 
di - grosimea stratului de pietriş; 
d 2 - grosimea stratului de nisip; 
d 3 - grosimea stratului de balast; 
g - grosimea îmbrăcăminţii de protecţie. 

7.5.7. Filtrul de protecţie din geotextile. Datorită rezistenţei lor ridicate, 
permeabilităţii şi uşurinţei de instalare, geotextilele vor înlocui filtru! invers din material 
granular cu rol filtrant - drenant la apărările de maluri ale râurilor, lacurilor, digurilor ca 
şi la lucrările permeabile sau impermeabile. 

a) Criterii de dimensionare a filtrelor din geotextile. Alegerea unui filtru geotextil 
se face pe baza a două criterii: 

- de reţinere a particulelor de pământ de către geotextile, care previn antrenarea 
de către apă şi 

- de permeabilitate, potrivit căruia permeabilitatea unui geotextil folosit ca filtru trebuie 
să fie mai mare ca permeabilitatea pământului înmulţit cu un coeficient de siguranţă 
egal cu 10. 

Criteriul de reţinere de către geotextile a particulelor de pământ este exprimat 
prin relaţia; 

ŞtsŞ • (7.49) 



in care; 

raport ce dă dimensiunea porilor geotextilelor (D); 



0» 



U = ~- coeficient de uniformitate a pământului (d). 
d « 

Potrivit acestui criteriu, geotextilele se recomandă a fi folosite astfel; 

- pentru pământ compact, nisipos, geotextile puţin groase, ca Madril, Netesin 
neimpregnat'; 

- pentru pământ afânat geotextile subţiri şi dense impregnate (Netesin 200 
impregnat, Terasin) sau lipite termic; 

- pentru pământ argilos, geotextile subţiri impregnate (Netesin 300); 

- pentru pământ prăfos, geotextile mai dense (Netesin 550. impregnat, Terasin 
600 impregnat). 

Se mai recomandă ca la pământurile argiloase, să se aplice criteriului de reţinere un 
coeficient de siguranţă egal cu 10. Pentru celelalte pământuri, să se facă aplicarea 
coeficientului de siguranţă la criteriu! de permeabilitate. 



128 



7.6 STABILITATEA ELEMENTELOR ÎMBRĂCĂMINŢILOR 

7 6.1. Pentru stabilirea de ansamblu a îmbrăcăminţii se deosebesc două cazuri. 

- îmbrăcăminţi etanşe, 

- îmbrăcăminţi permeabile. 

Stabilirea elementelor îmbrăcăminţilor (pereurilor) se verifică din condiţiile de : 

- stabilitate la plutire. 

- stabilitate la alunecare pe taluz. 
7.6.2, Stabilitatea elementelor pereurilor.etanşe: 

- condiţia de stabilitate la plutire este: 

p •:- d yi, COS a 

- condilia de stabilitate la alunecare pe taluz este: 

(dy b cosa-p)tgt|>~d . • in« > 0, 

cd 7b cos t9, r t9,/ (7.50) 

în care; 

p = (hi - h 2 ) -/ este diferenţa da presiune între două puncte situate deasupra şi 
dedesubtul pereului în punctul în punctul în care, se face verificarea; 
d - grosimea îmbrăcăminţii (m); 

7 - unghiul de frecare între pereu şi fundaţie sau unghiul de frecare interioară al 
materialului necoeziv ap pereului; 

a - unghiul de înclinare a pereului; 

y b - greutatea specifică a betonului sau a materialului îmbrăcăminţii. 
Din aceste condiţii se deduce grosimea necesară a pereului etanş. 
7.6.3. Stabilitatea elementelor pereurilor permeabile. 

- condiţia de stabilitate la plutire este: 

cosaZ[d x (l--m x )y x + d x m x 7] >|aH i-cosaZdxj (7.51) 

- condiţia de stabilitate la alunecare pe taluz este: 



sin a] Z[d x ('l - m x )y x + d x m x y] - yZd x 



1 1 

tgcpj cos a2fd x (l - m x )y x + d^y] - y AH + cos a £ d x 

l 1 1 ' L 1 

în care: 

d, este grosimea unui strai al filtrului cu n straturi; 
m, - porozitatea straiului în procente; 
y, - greutatea specifică a materialului din stratul x; 
AH - pierderea de sarcină in filtru. 



(752) 



7.6 4. Dimensiunile elementelor izolate ale pereului se pot determina cu relaţiile: 
a) Curent paralel cu malul: 



da 



p v 2 
A 2g 



_ t_ 
T sin 2 a 
\ sin 2 cp 



(7.53) 



P este coeficientul care depinde de rugozitatea malului şi turbulenţa mişcării: 
p = 0,7- .1.4 



y. 

y x -greutatea specifică a materialului; 

v - viteza maximă a curentului de întoarcere produs de nave în combinaţie cu 
alte viteze din canal. 

b) Curentul perpendicular pe mal produs de un val deferlat: 

d> S • h "".'. ! ■ (7.54) 

A l cosot - sina j 

in care: 

5 = 0,2.. ..0,3, este un coeficient care depinde de panta taluzului şi lungimea 
valului; 

h„,„ - 2h (m); 

o • unghiul de înclinare a taluzului. 

c) Curent lonp/iudinal malului combinat cu curenţii de exfiltraţie(elemente 
sub nivelul apei): 



p v 2 



A2g 



iv 

... cosa- ■ I 
\|l AJ 



(7.55) 



tg 2 <p 



in care: 



p = 0,7. 1.4: • 

d) Pentru zona taluzului din apropierea fundului, trebuie să se ţină seama 
că efonul de antrenare (f a ) pe taluz este aproximativ egal cu 0,75 din efortul de 
antreiKsrs de pe fundul albiei, L-\y.t\ m . 

7.7 STABILITATEA APĂRĂRII DE MAL LA ALUNECARE 

7.7 1 Stabilitatea la alunecare a unei apărări de mal se realizează prin contrabanchete 
din anrocamente din piatra brută, blocuri de beton, gabioane, etc. aşezate ia piciorul 
taluzului ce se protejea;..) 

7.7 2. Forţele care acţionează asupra apărăm de mai pe unitatea de lungime de 
mal sunt următoarele. 



I30 



G, şi G? - greutăţile protejării şi contrabanchetei cu luarea în considerare a 
pierderii greutăţii la scufundarea în apă: 

Fi şi Pj - greutăţile prismelor de apă Cbd şi AabCBA. 
Presiunea hidrodinamică este: 

Pml - l *v' V " -51H.V 2 , (7.56) 
2g 

Presiunea hidrostatică este: 




(7.57) 



în care: 

y a • greutatea specifică a apei; . 
H„ - înălţimea coloanei de apă; 
v,„ - viteza medie a curentului de apă; 
g - acceleraţia gravitaţională. 

7.7.3. Stabilitatea maximă a apărării se realizează când coeficientul de 
stabilitate ks= 1,3 ...1.5. 




şi unghiul ai < cp, 
unde: 

oi - este unghiul de înclinare a taluzului; 

(p - urţghiul de frecare interioară a materialului din versant. 

Din această condiţie se deduce mărimea necesară a contrabanchetei G2. 

D E 




Fig. 83 Stabilitatea la alunecare a unei apărări de mal 

7.7.4. In afară de stabilitatea generală, fiecare element component al 
contrabanchetei ş> apărării de mal trebuie să reziste la presiunea hidrodinamică a 
curentului şi valuiiior. 

7 7 5. Dimensiunea anrocamentelor se calculează in acest sens cu formula 
. ..sau ori cu tabelul 7,2. 



131 

7.7.6. în cazul apărării şi consolidării unui mal alunecat, verificarea stabilităţii, 
generale a lucrării se va face conform fig 85 cu formula 7.69. 

7.8. STABILITATEA ZIDULUI DE APĂRARE LA ALUNECARE 

7.8.1. Zidurile de sprijin se vor dimensiona la împingerea pământului, ţinând' 
seama de caracteristicile fizico-mecanice ale stratificaţiei terenului pe care-l susţine, 
precum şi de influenţa apei asupra valorii împingerii. Cazul cel mai defavorabil pentru 
un zid este atunci când după o viitură, terenul din spatele zidului este inundat (fig. 81). 

Scăderea de nivel de pe cursul de apă producându-se mai repede decât 
scăderea de nivel din spatele zidului, acesta este supus la o împingere suplimentară 
datorită diferenţei de nivel creată şi micşorării caracteristicilor fizico-mecanice ale 
terenului. 

în acest din urmă caz, apa acţionează asupra valorii împingerii prin: 

- micşorarea greutăţii volumice a terenului imers (prin acţiunea 

subpresiunii); 

- presiunea laterală a apei, care se adaugă la cea a terenului. 

a) Presiunea laterală unitară la adâncimea h a pământului în stare uscată este: 

P P .o.=Y.(1-n)k.h (7.58) 

- scăderea datorită subpresiunii apei: 

P P .o. = Y.(1-r.)k.t (7.59) 

- presiunea laterală a apei: 

P. =7.t (7.60) 

- presiunea laterală uniiară totală va fi: 

P P ,.=Ml-n)h-Ul-#.+Y.t (7.61) 




Fig. 84. Determinarea împingerii pământuiui în cazul, 
unei diferenţe de nivel hidrostatic. 



132 



unde 

■y (1-n) este greutatea volumică a pământului în stare uscată; 

n - porozitatea: 

t - înălţimea coloanei de apă, 

k« : = tg' (45° - iji/2) - coeficientul de împingere activă. 

împingerea totală asupra zidului-de, sprijin va fi: 

Ei J^i„??M + _P/ ţ762) 

2 2 2 . 

Practic se calculează împingerea separat pentru cele două zone, considerând la 
calculul cu apă, zona uscată ca suprasarcină şi luând greutatea pământului în zona 
sub apă cu greutatea specifică: 

Y' - (y« y,.K1-n) , . (7.63) 

b) în cazul malurilor formate din deluvii sau conuri de dejecţie aşezate pe 
terenuri stabile, înclinate, împingerea pământului se va determina grafic prin una din 
metodele: Culmann, Rebahnn şi metoda grafică a lui Poncelet. 

c) in toate carurile, partea de teren de deasupra apei se va considera ca 
suprasarcină având greutatea volumică (y a ): 

T*=Y.(1-rt) (764) 

în cazul terenului uscat, şi: 

Y. =r.(1-n) + Y.n (7,65) ' 

în cazul terenului îmbibat cu apă, în urma scăderii nivelului apei pe cursul de apă, după 
o viitură. 

Sprasarcina se exprimă în acest caz ca o înălţime echivalentă de pământ 
submersat: . . . ' ■ ' .. " 



y.-J'i h .A (7.66) 
y» -y. 



unde: 



y este înălţimea echivalentă de pământ submersat; 

h - grosimea totală a terenului din spatele zidului de apărare (sprijin); 

t - grosimea stratului de pământ submersat. 

7 8 2. Adâncimea de fundare a zidurilor de apărare se determină din condiţia de 
stabilitate, precum şi din condiţia siguranţei contra afuîerii, de adâncimea de îngheţ şi 
de adâncimea la care se găseşte terenul bun de fundare. 

7.8.3. Verificarea stabilităţi zidului se face prin metoda curbelor de alunecare 

(fig. 85). 

7.8.4. Curba de alunecare cea mai periculoasă se deduce pe baza echilibrului la 
limită, în funcţie de caracteristicile fizico-mecanice ale terenului pe care-l sprijină. 

7.8 .5. Această curbă corespunde unghiului de frecare minim.. Dacă curba de 
alunecare se situează sub talpa fundaţiei zidului proiectat, zidul nu va fi stabil. în acest 



133 



caz se va cobora cota de funciare cu minimum 1. 1,5. m sud curba de alunecare, la 
muchia din faţă 

7 8 6 Dacă curba de alunecare se află deasupra tălpii fundaţiei cu minimum 
1. ..1,5(11 deasupra muchiei din fată, zidul va avea stabilitatea asigurată, cu condiţia ca 
presiunea pe talpa fundaţiei să nu depăşească presiunea admisibilă. 




Fig. 85 Verificarea stabilităţii zidului de apărare: 
1 - teren alunecat; C = cl - coeziunea pe curba de alunecare; G = bj hi y s ; 
T = G sinSi ; N = Gi cos& , F = f N = f G, cosfii ; f = tg<p - frecarea pe curba de alunecare; 
R - raza suprafeţei de alunecare cilindrică. 

7.8.7. Coeficientul de frecare în condiţiile echilibrului la limită se află din condiţia 
de momente fată de centrul curbei de alunecare (cerc), coeficientul de siguranţă 

K, =1. ■ 



f • K .I T ~£ C| + I T ' ilT -Scn-lT 



(7.67) 



7.8.8. Dacă din foraje se poate deduce curba de alunecare, se verifică dacă 
stabilitatea generală este satisfăcută, determinându-se K, cu formula: 



K, 



(7.68) 



unde: 

T reprezintă alunecarea pe curba descendentă cu componenta tangenţială a 
gretităţii masivului care alunecă; 

T - alunecarea pe curba ascendentă, contrar cu T, şi depinde de f; 



134 



N - componenta normală la curbă a greutăţii masivului care alunecă; 
C - coeziunea materialului pe curba de alunecare (cl); 
f - coeficientul de frecare pe curba de alunecare. 
Coeficienţii de frecare (f) se găsesc in tabelele 7. 11 şi 7. 12. 
7.8 9. Pentru stabilitate, K, trebuie să fie egal cu 1 ,3. .. 1 ,5. 
7 810. După determinarea curbei de alunecare şi a coeficientului de frecare 
respectiv, se dimensoinează zidul de sprijin la împingerea dată de expresia: 



E = "-.-(iT-fZN-Icl) (7.69) 
R, ~3 

în care: 

Ri este raza suprafeţei cilindrice de alunecare 
Dacă nu se ţine seama de coeziune, formula devine: 

E =— V£ T ~ f ZN) (770) 

Stabilitatea zidului se realizează fundând zidul sub cota de alunecare şi sub 
adâncimea de afuiere. 

7.8.11. Se recomandă ca în cazul r-.i , necărilor, la calculul stabilităţii să nu se 
ţina seama de coeziune pe curba de alunecaie. 



135 



COEFICIENT!! DE FRECARE T 



Tabelul 7.11 



Nr. crt. 



Denumirea materialului 



Coeficientul de frecare 
' (f) la alunecare 



1 

2. 
3. 
4. 
5. 



7. 
8. 
9. 
10. 
11. 
12. 
13. 
14 

isT 

16. 
17. 
18. 
19. 
20. 
21. 

22 
23. 
24. 
25. 
26. 
27. 
28. 
29. 
30. 
31 
32. 
33. 

34. 



1. Zidării şi betoane 
Zidărie de piatră brută pe zidărie 
Beton pe beton 

Zidărie de' piatră brută pe beton. 
Zidărie de piatră brută şi beton pe pământ uscat şi tare 
Zidărie de piatră brută şi beton pe pământ argilos umed 
Zidărie de piatră brută şi , beton" pe pământ argilbs 
îmbibat cu apă 

Zidărie de piatră brută şi beton pe nisip uscat 
Zidărie de piatră brută şi beton pe qisip imbibăTcu apă 
Gabion pe gabiort - " ' ' *" 

Grarai cu finisare brută pe granit 
Granit cu finisare brută pe beton 
Granit finisai pe granit finisat sau pe beton 
Zidărie de piatră sau beton pe zidărie uscată de piatră 
Zidărie de piatră sau beîonpe anrocamente, în apă 
Anrocamente pe pămlnFvegetal sau nisipos, uscat 
Anracamente pe pământ vegetal sau .nisipos, în apă 
Zidărie de piatră sau beton pe pământ vegetal, uscat 
Zidărie de piatră sau beton pe pământ vegetal, în apă 
Anrocamente pe argilă uscată 
Anrocamente pe argilă. în apă 
intre pietrele anrocamentelor uscate sau din apă 

2. Pământ pe pămân t 
Nisip atânat uscat 
Nisip afânat umed 
Nisip îmbibat cu apă 
Argilă uscată 
Argilă îmbibată cu apă 
Pietriş (prundiş) uscat 
Pietriş (prundiş) îmbibat cu apă - 
Pământ mâlos, compact, uscat 
Pământ mâlos îmbibat cu apă 
Nisip afânat pe zidărie de piatră sau beton, la uscat 
Nisip afânat pe zidărie de piatră sau beton, în apă 
Pietriş (prundiş) pe zidărie de piatră sau pe beton, la 
uscat * 

Pietriş (prundiş) pe zidărie de piatră sau pe beton, în 

apă • - 




O^t 
0,73 
0,60 
0,56 

OJO 0.80. 

0,50. .6,60 
0,50. .0.70 
Q,40_O5-0 
C£U^ ...0,65~ 
0^30 :0,40 
0,35. ..0,45 
0,30...0,33 
0,70. .0,82 

0,58... 0,70 
0,62. .0,84 
0,36. .0.47 
0,84. .1,00 
0,36. .0,58 
0,70. ..0,84 

0,58 
0,84... 1,20 
0,36. .0,47 
0,60... 0,70 
0,30...0,50 



0,40. ..0,50 



Căsoaie pe anrocamente 

Căsoaie pe nisip uscat 

Cnsoaie pe nisip în apă 

Căsoaie pe pământ argilos îmbibat ci: apă 

Căsoaie pe pământ vegetal uscat 

Căsoaie pe pământ vegetal în apa 

4 Diverse materiale 

l emn pe piatră la uscat 

Lemn pe lemn, de-a lungul fibrelor, la uscat 

Lemn pe lemn, de-a lungul fibrelor, cu ungere 

Lemn pe otel. în stare uscată 

Lemn pe oţel, în apă 

Gheaţa pe beton 



0 58 . 0 60 

0.45 

0.35 

0.25 
0.40. 0.50 
0 30 0.40 

0.60 
0 50 
0.30 
0.55 
0,65 
0,11 



Tabelul 7.12 

VALORILE UNGHIURILOR DE FRECARE V 
COEFICIENŢII DE FRECARE " f Şl COEZIUNE " C" 



Nr. crt. 


Categoria pământului 


. Unghiul de 
frecare <n 0 


Coeficient 
de frecare f 


Coeziunea C 
' (t/m) 


V 


Pământ argilos mărunt îmbibat cu 
apă 


29° 34' 


0,57 


1,70.2,20 


2. 


Pământ argilos. foarte umed 


8° 40' 


0,14 


1,93. 2,19 


3. 


Pământ argilos uscat 


8° 40' 


0,15 


2,61. ..3,20 


4. 


Pământ argilos luat din rambleu 


10° 40' 


0,19 


1,80.. .2,68 


5. 


Nămol nisipos 


30° 10' 


0,58 


2.0 


"6 ""1 


Nisip nămolos 


. 30° 


0,58 


2,0 


7. 


Nisip mărunt dens. uscat 


33° 


0,65 




8. 


Pământ argilos moale 


20" 


0,36 


0,50 


9. 


Loess 


17° 


0,31 


0,40 


~10. 


Argilă nisipoasă 


25° 


0.46 




11. 


Nisip uscat 


"34* " 


0,67 




~ 12" 


Nisip cu cantitate mică de argilă 


30° 


0,58 


2,0 


13" 


Nisip amestecat cu prundiş 


34" 


0,67 


5,0 


14. 


Pământ arguos moale 


6 U 


0,11 


5,0 


15. 


Pământ argilos foarte plastic 


8 U 


0,14 


7,5 


16 


Pământ argilos dur 


12° 


0,21 


10,0 



137 



BIBLIOGRAFIE 

1. R, J- Bally, V. Perlea, 1983. —Diguri şi baraje din materiale locale pe terenuri 
slabe de! fundare. Editura Ceres. 

2. A. Băicescu. - Căsoaie din elemente prefabricate din beton umplute cu 
material local, ICPGA Proiect 1624/67. - 

3. V. Băloiu, 1967. - Combaterea eroziunii solului şi regularizarea cursurilor de 
apă. Editura Didactică şi Petagocică 

4. D. Bătucă, 1981. - Contribuţii la rezolvarea unor probleme de morfologia 
albiilor râurilor şi canalelor. Teză doctorat IANB. 

5. M. Botean, 1984. - Apele în viaţa poporului român. Editura Ceres. 
6 S. Boeru, R. Mîndru, 1970. - îndiguiri. Editura Ceres. ''" • 

7. M. Brehoiu, 1983. - Aplicarea proiectelor şi modulelor tip la lucrările de 
regularizare a albiilor. CHA - ICPGA - DA - Prut; Consfătuirea de lucru, laşi. 

8. P. G. Chiseley, 1953. - îndreptar pentru Calcule hidraulice. Editura Energetică 
de Stat. 

9. V. Chiriac, A. Filotti, I. A. Manoliu, 1980. - Prevenirea şi combaterea 
inundaţiilor. Editura Ceres. 

10. S. Hâncu, 1976. - Regularizarea albiilor râurilor. Editura Ceres. 

11. N. G. loan, A. N. loan, 1983. - îndrumător pentru dimensionarea 
construcţiilor hidrotehnice. Editura Ceres. 

12. D. V. Joglekar, 1971 - Manual dn river behaviourcontrol and training. New 

Delhi. 

13. L Kellner, D. Botzan, 1983. - Elemente constructive pentru protecţia 
malurilor realizate din geotextjle ţesute. Revista Hidrotehnica nr. 1 . 

14. P. Kellner, S. Boer, t. Kellner, 1986. -Apărarea digurilor. Editura Ceres. 

15. M. Lateş, E. Zaharescu, 1972. - Apărarea malurilor şi protejarea taluzurilor. 
Editura Ceres. 

16. S. Leutschaft, 1983. - Realizarea şi comportarea lucrărilor pentru apărarea 
malurilor cursurilor de apă din zona de vest a ţării. CNA; ICPGA; DA; Prut, laşi. 

17: I. A. Manoliu, 1973. - Regularizări de râuri şi căi de comunicaţii pe apă. 
Editura Didactică şi Pedagogică. 

18. C. Mitoiu, 1983. - Concepţii actuale cu privire la soluţiile de regularizare a 
albiilor cursurilor de apă. CNA; ICPGA; DA Prut, laşi: 

19. C. Mitoiu, 1988. - Proiectarea lucrărilor de regularizări de râuri şi îndiguiri. 
AMC, IANB, Bucureşti. 

20. S. Nejcu, 1983. - Determinarea nivelurilor maxime în situaţia naturală şi în 
condiţii de regularizare a albiilor. Criterii şi posibilităţi de aplicare a programelor de calcul . 
UNDA şi MIPE. CNA; ICPGA; DA Prut laşi. . • .': ' 

21 R. -A. Pop, 1981 . - Construcţii şi amenajări hidrotehnice. Editura Tehnică. 

22. C. Sii^nijâaă. - Contribuţii privind îmbunătăţirea soluţiilor de regularizare a 
cursurilor de apă. Revista Hidrotehnica nr. 7. 

23. I. Teodorescu, Al. Florescu, 1970. - Probleme actuale de combatere a 
inundaţiilor. ICDT. 

24. Instruncţiuni tehnice pentru proiectarea lucrărilor de regularizări de râuri. 
ICPGA, 1985. 

25 Normativ departamental privind proiectarea lucrărilor de apărare a 
Onorurilor, căilor terate şi podurilor. MTTc, IPTANA, ID, 161/85.